VIDEO Meryl Streep şi Robert De Niro vor juca din nou împreună pe marele ecran, după o pauză de 17 ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-meryl-streep-si-robert-de-niro-vor-juca-din-nou-impreuna-pe-marele-ecran-dupa-o-pauza-de-17-ani/

Actorii americani Meryl Streep şi Robert De Niro, ambii recompensaţi cu premiul Oscar, vor juca din nou împreună într-un film, pentru prima dată după o pauză de 17 ani.

Un articol de Andrada Văsii|7 august 2013

Actorii americani Meryl Streep şi Robert De Niro, ambii recompensaţi cu premiul Oscar, vor juca din nou împreună într-un film, pentru prima dată după o pauză de 17 ani.

Cei doi actori, care au jucat cel mai recent împreună în pelicula „Camera lui Marvin/ Marvin’s Room” (1996), vor apărea de această dată în adaptarea cinematografică a romanului bestseller „The Good House”, scris de Ann Leary, au anunţat producătorii acestui proiect cinematografic.

Acesta va fi cel de-al patrulea film în care Meryl Streep şi Robert De Niro vor juca împreună, cei doi împărţind afişul altor două pelicule – drama „Vânătorul de cerbi/ The Deer Hunter” (1978) şi comedia romantică „Când te îndrăgosteşti/ Falling in Love” (1984).

O poveste de dragoste peste timpuri

În filmul „The Good House”, Meryl Streep, în vârstă de 64 de ani, va interpreta personajul Hildy Good, un agent imobiliar, fostă alcoolică, iar Robert De Niro, în vârstă de 69 de ani, va juca personajul Frank Getchell, un fost iubit din tinereţea lui Hildy.

Scriitorul Michael Cunningham, recompensat cu premiul Pulitzer, va scrie scenariul filmului. Drepturile de ecranizare a romanului „The Good House” au fost achiziţionate de Karen Lunder, vicepreşedinte executiv al companiei de producţie cinematografică FilmNation Entertainment.

Actori de cinci Oscaruri

Meryl Streep a câştigat anul trecut premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol principal, pentru interpretarea fostului premier britanic Margaret Thatcher, în filmul „Doamna de Fier/ The Iron Lady”. Acesta a fost cel de-al treilea Oscar câştigat de Meryl Streep, după cele care i-au recompensat prestaţiile din „Kramer contra Kramer” şi „Alegerea Sophiei”.

Streep are, în total, 17 nominalizări la Oscar. Cu filme precum „Vânătorul de cerbi”, „Podurile din Madison County” şi „Julie şi Julia”, Meryl Steep este o adevărată legendă a cinematografiei mondiale.

Actorul, regizorul şi producătorul Robert De Niro, în vârstă de 69 de ani, este considerat unul dintre cei mai talentaţi şi mai influenţi cineaşti din toate timpurile, notează Mediafax.

Dublu câştigător al premiului Oscar, pentru rolurile din „Naşul: Partea II” (1975) şi „Taurul furios/ Raging Bull” (1981), De Niro a făcut multe alte roluri memorabile, în special sub bagheta regizorală a lui Martin Scorsese, în filme precum „Şoferul de taxi/ Taxi Driver” (1976), „Băieţi buni/ Goodfellas” (1990), „Promontoriul groazei/ Cape Fear” (1991) şi „Casino” (1995). El este, de asemenea, unul dintre fondatorii celebrului Festival Internaţional de Film Tribeca de la New York, înfiinţat în 2002.

Foto credit: Cinemagia

10
/11
/17

Până în martie, anul trecut, nimeni nu putea înțelege această nedreptate a Hollywoodului: Ennio Morricone, cel mai influent și prolific compozitor de muzica de film, omul care a revoluționat muzica de film, a creat coloana sonoră a peste 500 de filme şi a compus peste 100 de melodii devenite clasice, să nu primească niciodată prestigioasa statuetă Oscar pentru o coloană sonoră.

09
/11
/17

Cel de-al doilea sezon al unuia dintre cele mai titrate seriale ale toamnei, „Un Comportament Adecvat/ Good Behavior”, se lansează în România pe 20 noiembrie, de la ora 22.00. Cu această ocazie postul de televiziune TNT va declara Ziua Națională a Comportamentului Adecvat.

09
/11
/17

"Ayrton Senna, comedia muzicală" a avut premiera pentru presă, marţi seară, la Teatrul Riachuelo, din Rio de Janeiro, iar realizatorii speră ca prin acest spectacol să păstreze vie în memoria brazilienilor legenda pilotului triplu campion mondial de Formula 1.

08
/11
/17

"Îmi pare rău să o spun, dar nu mai există diferenţe, nu mai este respect. Nu am nimic împotriva persoanelor gay, dar, noi, bărbaţii, suntem făcuţi pentru a iubi femeile" - Alain Delon. Unul dintre simbolurile cinematografiei franceze împlinește, astăzi, 82 de ani!

06
/11
/17

THE VR CINEMA, primul cinema de realitate virtuală din România, din cadrul Veranda Mall, găzduiește în premieră secțiunea Experiențe în Realitatea Virtuală, din cadrul Festivalul Filmului Francez. Ajuns la cea de-a 21-a ediție, Festivalul este organizat de Institutul Francez din București.

06
/11
/17

Lungmetrajul ''Borg McEnroe'', al realizatorului danez Janus Metz Pedersen, a obținut duminică la Festivalul de Film de la Roma Premiul Publicului - BNL cea mai importantă distincție a acestui festival cinematografic. În cadrul evenimentului, regizorul american David Lynch a primit premiul pentru întreaga carieră.

05
/11
/17

Festivalul Internațional de Film pentru publicul tânăr a anunțat că Ambasador al acestei ediții este Mirela Retegan, cunoscuta creatoare a fenomenului „Zurli”, o prietenă a tuturor copiilor, dar și a părinților, care de mai bine de zece ani împletește educația cu voia bună în numeroase spectacole și evenimente dedicate celor mici (și nu numai).

05
/11
/17

Ia-ţi viza de cinefil de la singurul festival de film de călătorie din România, HipTrip Travel Film Festival, care va avea loc anul acesta în perioada 23-26 noiembrie la Cinema Union și Cinemateca Eforie din București. Peste 15 filme din toate colțurile lumii, în premieră în România, vor fi prezentate publicului iubitor de călătorii și cinema.

03
/11
/17

CRONICĂ DE FILM Al doilea sezon al seriei originale românești „Umbre” va începe la 12 noiembrie pe HBO. Ziarul Metropolis vă spune, fără spoilere, cum este primul episod și ce propune scenaristul și regizorul Bogdan Mirică.

03
/11
/17

Protagonist al multor povești și animații, legendarul personaj Bigfoot este pus în faţa unei noi provocări, aceea de a învăța să fie tată și a ține pasul cu simpaticul și curiosul să fiu, Adam. O animație distribuită de Vertical Entertainment, „Bigfoot Junior” are premiera pe marile ecrane din țară din 3 noiembrie, în varianta dublată în limba română.