VIDEO Orchestra de Cameră Radio la final de stagiune: concert eveniment cu „Patimile după Matei“, de Bach
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-orchestra-de-camera-radio-la-final-de-stagiune-concert-eveniment-cu-patimile-dupa-matei-de-bach/

După o stagiune care a însemnat artişti invitaţi din ţară şi străinătate şi un repertoriu variat, Orchestra de Cameră Radio îşi încheie stagiunea 2012-2013.

Un articol de Andrada Văsii|5 iunie 2013

După o stagiune care a însemnat artişti invitaţi din ţară şi străinătate şi un repertoriu variat, Orchestra de Cameră Radio îşi încheie stagiunea 2012-2013.

Şi cum pentru un astfel de moment nu putea fi aleasă decât o lucrare deosebită ce pune în valoare virtuozitatea ansamblului, miercuri, 12 iunie (de la ora 19.00) veţi asculta „Patimile după Matei“, creaţie a marelui Johann Sebastian Bach. Considerată drept o capodoperă a muzicii sacre, bazată fiind pe pasaje din Evanghelia lui Matei, lucrarea depăşeşte epoca, mulţi critici afirmând că putem „presimţi“ stilul pe care avea să îl dezvolte Wagner în compoziţiile sale.

Un dirijor celebru 

Întregul concert se va desfăşura sub bagheta dirijorului britanic Neil Thompson, muzician care s-a aflat la pupitrul unor orchestre celebre din Marea Britanie, ca London Symphony Orchestra, London Philharmonia, BBC Symphony Orchestra, Royal Scottish National Orchestra, dar a condus şi alte ansambluri prestigioase din întreaga lume.

De peste 20 de ani colaborează cu formaţiile muzicale Radio România: Orchestra de Cameră, Orchestra Naţională şi Corul Academic. A studiat la Royal Academy of Music şi la Royal College of Music (Londra), fiind cel mai tânăr dirijor care a coordonat catedra de specialitate a celei de-a doua prestigioase instituţii.

Cinci artişti lirici sunt invitaţi să dea viaţă lucrării lui Bach: soprana Adela Zaharia – care face în prezent parte din colectivul Operei Comice din Berlin, mezzosoprana Mihaela Ișpan– solistă a Operei Naţionale Bucureşti, tenorul Tony Bardon – solist al celor două instituţii lirice din Cluj-Napoca (Opera Maghiară şi Opera Naţională Română), tenorul Tiberius Simu– cu o bogată carieră în România şi peste hotare şi basul Marius Boloș – solist colaborator al Operei Naţionale Bucureşti.

Evenimentul se va desfăşura cu participarea Corului Academic Radio, condus de Dan Mihai Goia.

Info:

Pentru alte informaţii legate de stagiunea 2012-2013 a Orchestrelor şi Corurilor Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române şi în Magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, precum şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

Foto credit: Virgil Oprina

07
/10
/22

Soprana Diana Alexe este un artist cu un foarte frumos și promițător început de carieră. Invitată pentru prima oară în Stagiunea de marți seara, secondată de pianista Raluca Ouatu, artista va evolua pe scena Sălii mici a Ateneului Român, marți, 11 octombrie 2022, la ora 19.00, într-un program de lieduri și arii din operă.

26
/09
/22

A XVII-a ediție a Festivalului Internațional de muzică de cameră SoNoRo, intitulată Orient Express, va avea loc în Cluj-Napoca, în perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2022. Festivalul a început în București, în data de 16 septembrie, și va continua în Cluj cu opt concerte inedite.

21
/09
/22

Cel mai renumit festival de jazz din România a ajuns la a 50-a ediție. Sibiu Jazz Festival reprezintă o întâlnire cu istoria, cu capitole scrise pe note înșirate peste jumătate de secol. În perioada 25-30 octombrie (începând de marți până duminică) jazzul va suna în inima Sibiului, în spațiile deja consacrate și cunoscute precum: Filarmonica de Stat Sibiu, Teatrul Național ‘Radu Stanca’, Biblioteca Județeană ASTRA, Biserica Evanghelică ‘Sfânta Maria’ și Centrul Istoric (parada de jazz).

20
/09
/22

Yasmin Levy, legenda muzicii iudeo-spaniole, revine în decembrie în România după 10 ani de la primul concert. Prima sa apariție artistică în România a avut loc în 2011 în cadrul Festivalului Internațional George Enescu de la București. Artista din Israel va susține un concert pe 11 decembrie la Sala Palatului din Capitală alături de chitaristul său și Orchestra Metropolitană București formată din peste 80 de artiști, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga.

20
/09
/22

Dulce Pontes, regina muzicii fado, revine în România într-un spectacol extraordinar pe 10 decembrie la Sala Palatului din București. Celebra cântăreață portugheză a mai încântat și în 2015 spectatorii români, promițând atunci că va reveni.