VIDEO Partea a doua a seriei „Wild Carpathia“ va fi difuzată pe 22 iulie, la ICR Londra
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-partea-a-doua-a-seriei-wild-carpathia-va-fi-difuzata-pe-22-iulie-la-icr-londra/

Partea a doua a seriei „Wild Carpathia”, „From the Mountains to the Sea”, o coproducţie a televiziunii internaţionale Travel Channel, va fi proiectată, pe 22 iulie, la Institutul Cultural Român din Londra.

Un articol de Andrada Văsii|17 iulie 2013

Partea a doua a seriei „Wild Carpathia”, „From the Mountains to the Sea“, o coproducţie a televiziunii internaţionale Travel Channel, va fi proiectată, pe 22 iulie, la Institutul Cultural Român din Londra.

Partea a doua a seriei „Wild Carpathia” este produsă de Almond Films, va fi difuzată la începutul lui septembrie şi este rezultatul unui acord între Travel Channel şi Autoritatea Naţională de Turism, care include realizarea a două episoade ale documentarului „Wild Carpathia” alături de 24 de materiale video despre diferite aspecte ale turismului românesc.

Opt spoturi

Astfel, vor fi realizate 8 spoturi, cu o durată de câte trei minute, şi 16 spoturi de câte un minut. Prima parte a documentarului „Wild Carpathia” a fost difuzată în 120 de ţări şi în 12 limbi străine pe Travel Channel şi se bucură în continuare de succes, cu 200.000 de accesări pe YouTube şi articole dedicate în media din România şi din Marea Britanie.

După difuzarea primului episod „Wild Carpathia”, în 2011, Travel Channel a colaborat cu Almond Productions pentru realizarea altor două documentare de câte 47 de minute (părţile II şi III), alături de cele 24 de filmuleţe promoţionale.

O imagine a României

„Wild Carpathia” prezintă, în viziunea unui grup de britanici, frumuseţea Munţilor Carpaţi din România, în încercarea de a arăta străinilor minunata diversitate a faunei şi florei din zonă.

Primul episod „Wild Carpathia”, cu o durată de o oră, a prezentat munţii spectaculoşi (Carpaţii Occidentali – Munţii Apuseni) şi pădurile seculare ale Transilvaniei. Casă a lupilor, a urşilor şi a râsului – animal pe cale de dispariţie -, ţinutul este puţin cunoscut de restul lumii, această porţiune din Carpaţi fiind ultima regiune sălbatică nedistrusă din Europa, notează Mediafax.

Info:

Evenimentul este organizat de Ambasada României şi de Institutul Cultural Român de la Londra, cu sprijinul European Nature Trust şi se află sub patronajul ambasadorului României la Londra, Ion Jinga.

Foto credit : captură video „Wild Carpathia Trailer featuring HRH The Prince of Wales”

08
/05
/14

CRONICĂ DE FILM „#Selfie”, debutul în lungmetraj al Cristinei Iacob, este ca o postare stridentă pe Facebook care se vrea spiritual-amuzantă şi ţipă din toţi rărunchii după like-uri, deşi e superficială şi nepăsătoare că ar putea fi considerată pueril-banală.

07
/05
/14

Sâmbătă, 10 mai și duminică, 11 mai, la Noul Cinematograf Al Regizorului Român, sunteţi invitaţi la un eveniment de marcă: proiecția trilogiei "Paradise" - semnată de austriacul Ulrich Seidl -, deliciul criticii internaționale

06
/05
/14

Filmele europene și independente se bucură de un public mai numeros în 2014, datorita ediției a IV-a a proiectului cultural Cinema-Edu, dedicat liceeniilor din București și din alte 10 localități din România.

06
/05
/14

Filmul "Poziţia copilului", în regia lui Călin Peter Netzer, a câştigat marele premiu şi trofeul Uniunii Cineaştilor din România (UCIN) pe anul 2013. Gala premiilor UCIN reprezintă aprecierea juriului desemnat de UCIN pentru cele mai importante realizări cinematografice şi de televiziune ale anului precedent.

06
/05
/14

Sophia Loren, una dintre cele mai cunoscute actriţe italiene, a fost desemnată invitatul de onoare de la Cannes Classic 2014, care va celebra totodată naşterea westernului italian şi împlinirea a 30 de ani de când filmul "Paris Texas", de Wim Wenders, a primit trofeul Palme d'Or.

05
/05
/14

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „Când primăvara e fierbinte“ (1961) şi „Ţărmul n-are sfârşit“ (1963), filme aproape necunoscute, impuneau un cineast unic şi, din păcate, ignorat, atât la vremea lui, dar mai ales în prezent - Mircea Săucan.

01
/05
/14

CRONICĂ DE FILM Cel mai recent film al lui John Turturro în calitate de regizor și de actor în rol principal, „Fading Gigolo“/„Gigolo de ocazie“, este asemeni stilului de interpretare al realizatorului său: combinație în doze mici de umor, gravitate și o stranie buimăceală.

26
/04
/14

Este actriţă la Teatrul „Constantin Tănase” şi profesor de actorie la Universitatea Hyperion. A absolvit două facultăţi, a publicat trei cărţi de bucate şi este la a doua soacră. Adriana Trandafir, care împlinește 58 de ani pe 26 aprilie, vorbește despre oamenii și locurile care i-au influenţat viaţa.