VIDEO Teatru cu capul în nori
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-teatru-cu-capul-in-nori/

Ieri s-a deschis a şasea ediţie a Festivalului de Teatru Independent UnderCloud, iar sala ,,Horia Bernea” a Muzeului Țăranului Român a devenit de neîncăpătoare pentru sutele de pasionaţi de teatru care au fost prezenţi.

Un articol de Elena Simion|21 august 2013

Ieri s-a deschis a șasea ediție a Festivalului de Teatru Independent UnderCloud, iar sala „Horia Bernea” a Muzeului Ţăranului Român a devenit de neîncăpătoare pentru sutele de pasionați de teatru care au fost prezenți.

Festivalul a pornit în forță, cu două spectacole în care și-au dat întâlnire mari nume ale scenei românești. „Măscăriciul”, în regia lui Horațiu Mălăiele, avându-i ca protagoniști pe regizor și pe Nicolae Urs, este un omagiu subtil adus artei actorului, care desenat zâmbete luminoase pe figurile spectatorilor.

A urmat „Mecanica inimii”, un spectacol-lectură, după Mathias Malzieu, regizat de Chris Simion. Distribuția i-a reunit pe Maia Morgenstern, Medeea Marinescu, Marian Râlea, Marius Manole și Vlad Zamfirescu. Textul cărții cu „inimă de turtă dulce pentru oamenii mari“ i-a purtat pe toți într-o aventură despre dragostea care smintește.

Juriul acestei ediții este format din George Ivașcu (actor și directorul Teatrului Metropolis), Sanda Manu (regizor), Anca Sigartău (actriță) și Cristina Bazavan (jurnalist și blogger). Alături de juriu s-a aflat aseară în sală și un nume important al lumii artistice: regizorul Lucian Pintilie.

28 de producţii

Festivalul aduce în atenția publicului 28 dintre cele mai bune producții independente din stagiunea prezentă: teatru, teatru-dans, teatru-acrobatic, spectacole lectură și teatru-concert.

Regizorii care propun spectacole în ediția Undercloud 2013: Claudiu Goga, Cristi Juncu, Horațiu Mălăiele, Radu Beligan, Lia Bugnar, Eugen Jebeleanu, George Dogaru, Gelu Colceag, Catinca Drăgănescu, Chris Simion, Vladimir Anton, Simona Măicănescu, Horia Suru, lorin Grigoraș, Mona Gavrilaș, Cosmin Alexandru Purice şi alţii.

Printre actorii prezenți în spectacole sunt: Horațiu Mălăele, Maia Morgenstern, Marian Râlea, Marius Manole, Ioana Pavelescu, Medeea Marinescu, Vlad Zamfirescu, Cristi Iacob, Ilinca Goia, Mirela Zeța, Andreea Grămoșteanu, Adriana Trandafir, Gabriel Fătu, Magda Catone, Claudiu Bleonț, Andreea Bibiri, Istvan Teglaș, Mihai Smarandache, Nicoleta Lefter, Ilinca Manolache, Maria Obretin.

 „M-aş bucura ca spectatorii să testeze și ce propune noua generație și să fie mai generoși în a da un cec în alb artiștilor tineri. Atâta timp cât piesele sunt selectate în festivalul nostru, aveţi garanția unei experiențe teatrale autentice.”

Chris Simion,
regizor

Chris Simion, directorul festivalului, și-a sărbătorit ziua de naștere prin muncă. Încă de dimineața a fost alături de echipa de organizatori și de voluntari meșterind cele mai mici detalii ale primei zile de teatru „cu capul în nori”.

Festivalul încurajează producțiile tinerilor artiști, iar printre acestea se găsesc patru spectacole de licență premiate în Gala Absolvenților 2013: „Clasa noastră”, „Pisica verde”, „Omul pernă” și „Kairos”. La aceste spectacole, intrarea va fi liberă.

Zic Zac și Pescăruși

A doua zi a festivalului prezintă două producții inedite, de teatru-dans și teatru acrobatic. „Zic Zac  este o producție  UNATC & Godot Cafe Teatru, realizată de Andreea Gavriliu și Ștefan Lupu, cărora li se alătură în distribuție Gabriel Costin. „Omul Pescăruș sau Drumul spre Frumos” este primul spectacol de teatru acrobatic de la noi (inspirat după Cirque du Soleil).

Maia Morgenstern  inaintea spectacolului

Regizoarea Chris Simion a făcut adaptarea după nuvela „Pescărușul’’ de Jonathan Livingston de Richard Bach, în care vocile actorilor Marius Manole, Cristi Iacob, Vitalie Bichir, Gabriela Iacob, Carla Maria Teaha, Dragoș Olaru întâlnesc măiestria acrobaților trupei Xtreme, coordonați de coregraful Doru Moiș.

Chris Simion, Carla Maria Teaha, Marius Zarafescu

Biletele sunt puse în vânzare la Clubul Țăranului și online  pe www.bilete.ro . Prețul unui bilet este de 35 de lei, iar la 10 bilete achiziționate direct de la organizatori primiți o invitație la un spectacol.

Maia Morgenstern la UnderCloud

Foto credit: Elena Simion

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.

18
/04
/24

Astăzi, la Sibiu, a avut loc conferința de presă care prezintă programul spectacolelor celei de-a 31-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. În cadrul conferinței, Constantin Chiriac, președintele FITS şi directorul TNRS, a anunțat publicarea programului spectacolelor ediției din acest an și punerea în vânzare a biletelor, începând de mâine, 19 aprilie.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

17
/04
/24

„Experiențele depresiei” de Sidney J. Blatt este o incursiune în lumea uneia dintre cele mai răspândite boli ale epocii noastre și oferă diverse perspective asupra diferitelor chipuri ale depresiei.