VIDEO Trei zile la Freedom Jazz in The City: Stelele jazzului cântă la Mărul de Aur
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-trei-zile-la-freedom-jazz-in-the-city-stelele-ale-jazz-ului-canta-la-marul-de-aur/

Trio Barbera, Marius Mihalache şi Irina Sârbu deschid cea de-a treia ediţie a festivalului Freedom Jazz in The City, eveniment care va avea loc între 9 şi 11 mai, la restaurantul Mărul de Aur din Bucureşti.

Un articol de Andrada Văsii|2 mai 2013

Trio Barbera, Marius Mihalache și Irina Sârbu deschid cea de-a treia ediție a festivalului Freedom Jazz in The City, eveniment care va avea loc între 9 și 11 mai, la restaurantul Mărul de Aur din București.

După ce a dat proba de foc în arșița de la Vama Veche și s-a consacrat ca promotor al muzicii de calitate în București, Freedom Jazz propune trei seri de muzică bună, în care vor fi prezentate cele mai importante proiecte de jazz ale acestui an.  De la jazz, etno-jazz, samba şi până la bossa nova, blues, tango sau muzici din Bucureștiul interbelic, cea de-a treia ediție a festivalului pomite experimente acustice inedite, în proiecte consacrate, care au atins excelența, întrunind recunoașterea unanimă a criticii şi a publicului.

Debutul festivalului

Festivalul debutează în forță, pe 9 mai, cu Sorin Dragoș, urmat de Trio Barbera, pentru ca apoi etno-jazzul să-și ispitească audiența cu vigoarea filonului tradițional, înnobilată de cele mai îndrăznețe sunete ale muzicii contemporane. Ecouri de muzică populară amestecate în ritmuri discrete de jazz cu Irina Sârbu, ca cărei voce surprinde prin forţă, lejeritate şi bucurie de interpretare.

Tonalități incredibile capătă încă și mai multe înțelesuri în neliniştea ţambalului strunit cu virtuozitate de Marius Mihalache, care dă muzicii încă și mai multă culoare, ritm şi viaţă.

Eveniment special. Avangardist

Lounge original pe 10 mai, cu Loungerie II, o trupă avangardistă și experimentală, care vine cu improvizație de dub eclectic, până spre drone și industrial sau electro. Un experiment acustic inedit care nu poate fi ratat! Seara continuă cu Alex Man și Sorin Romanescu, urmați de o repriză în forță cu pianistul, compozitorul și muzicologul Mircea Tiberian, care va face demonstrații de virtuozitate în rafale variind de la clasic la avangardist, de la jazzul actual european, către filonul național tradițional. A cântat cu Larry Coryell, Tomasz Stanko sau Herb Robertson, dar şi cu Ed Shuller, Nicholas Simion sau Maurice de Martin.

La Șarpele Roz va veni în formula cu care a cucerit în ultimii ani publicul din România, acompaniat de vocea incredibilă a artistei de origine basarabeană Nadia Trohin, o solistă multipremiată în festivaluri de prestigiu românești și internaționale.

Recital de pian

Seara de 11 mai începe cu recitalul unui virtuoz al pianului și mare maestru al improvizației, Puiu Pascu, un muzician aplaudat pe scenele naționale și internaționale alături de nume mari ale jazzului autohton. Urmează un concert-eveniment al constănțeanului Harry Tavitian.

După un mini-turneu în Elveția și Franța, urmat de cateva succese notabile pe scenele bucureștene, incredibila voce a Mariei Răducanu va da contur unui proiect eclectic, prezentat în închiderea festivalului Freedom Jazz in The City, la Șarpele Roz.

Foto credit: captură video Irina Sârbu

21
/11
/22

În perioada 21-27 noiembrie 2022, Ateneul Național din Iași va susține un turneu inedit pe cele mai importante scene de teatru ale Bucureștiului. Maratonul teatral va cuprinde 10 spectacole în 7 zile și va aduce în fața publicului din capitală nume mari ale teatrului românesc: Maia Morgenstern, Gheorghe Visu, Marius Bodochi, Claudiu Bleonț sau Vlad Rădescu, alături de îndrăgiții actori ai Ateneului ieșean.

17
/11
/22

Deschiderea oficială a celei de-a 8-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru Interferențe, organizat de Teatrul Maghiar de Stat Cluj, va avea loc joi, 17 noiembrie, de la ora 18.00, în foaierul de la etaj al Teatrului. Evenimentul va debuta cu vernisajul expoziției Eternal Yorick - Life Book Antal, care prezintă creația scenografului Csaba Antal.

17
/11
/22

Miercuri, 23 noiembrie 2022 (de la 19.00), unul dintre cele mai prestigioase ansambluri muzicale din România, CORUL ACADEMIC RADIO, ce aniversează în acest an 82 de ani de existență, va susține la Sala Radio primul său concert integral din această stagiune. Sub bagheta dirijorului ansamblului – CIPRIAN ȚUȚU – publicul va asculta o partitură rareori interpretată în România: Petite messe solennelle (Mica misă solemnă), semnată de ROSSINI, celebrul compozitor italian cunoscut mai ales pentru operele sale ca „Il barbiere di Siviglia” (Bărbierul din Sevilla) și „La Cenerentola” (Cenușăreasa).

17
/11
/22

Cea de-a XVIII-a Conferință a șefilor de stat și de guvern ai țărilor care au în comun limba franceză - Sommet-ul Francofoniei - va fi organizată, anul acesta, în Insula Djerba (Tunisia), în perioada 19 - 20 noiembrie 2022. Cu această ocazie, artista Irina Sârbu și bandul alături de care cântă - format din Puiu Pascu, Ciprian Parghel și Tudor Parghel - vor susține vineri, 18 noiembrie 2022, ora 19.45, un concert în cadrul Satului Francofoniei, cu sprijinul Institutului Cultural Român.

17
/11
/22

Opera Națională București prezintă sâmbătă, 19 noiembrie, ora 18:30, premiera spectacolului de balet „Lacul lebedelor” de Piotr Ilici Ceaikovski, regia și coregrafia Oleg Danovski, adaptarea și punerea în scenă Oleg Danovski Jr., scenograf costume Viorica Petrovici, scenograf decoruri Adrian Damian. Conducerea muzicală Iurie Florea.

15
/11
/22

Două viori aflate în patrimoniul Muzeului George Enescu, instrumente atinse de magia unuia dintre cei mai însemnaţi interpreți ai secolului XX, compozitorul George Enescu, vor fi văzute și auzite pe 19 noiembrie, la Ateneul Român.

11
/11
/22

A fost numit „cel mai cunoscut bluesman român” și „gringo de România”, însă de fapt eludează multe categorisiri. Un artist self-made, care s-a reinventat de mai multe ori – și pare să nu se oprească încă.

10
/11
/22

Miercuri, 16 noiembrie 2022 (de la 19.00), Sala Radio va fi gazda unui eveniment special: concertul prezentat de Orchestra de Cameră Radio, în parteneriat cu Ambasada Portugaliei la București, este dedicat centenarului scriitorului José Saramago (1922-2010), laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (1998).