VIDEO Trompetistul şi compozitorul polonez Tomasz Stańko va concerta pe 4 iulie la Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-trompetistul-si-compozitorul-polonez-tomasz-stanko-va-concerta-pe-4-iulie-la-bucuresti/

Trompetistul şi compozitorul polonez de jazz Tomasz Stańko va concerta, pe 4 iulie, în Piaţa „George Enescu“ din Bucureşti, cu ocazia festivalului ArCuB Live Open Air – Jazz, Blues & More, anunţă Institutul Polonez.

Un articol de Andrada Văsii|26 iunie 2013

Trompetistul şi compozitorul polonez de jazz Tomasz Stańko va concerta, pe 4 iulie, în Piaţa „George Enescu“ din Bucureşti, cu ocazia festivalului ArCuB Live Open Air – Jazz, Blues & More, anunţă Institutul Polonez.

Astfel, la festivalul ArCuB Live Open Air – Jazz, Blues & More (3 – 7 iulie), Tomasz Stańko va prezenta cel mai recent album al său, „Wisława“, alături de David Virelles – pian, Ben Street – contrabas şi Gerald Cleaver – percuţie, notează Mediafax.

Albumul, înregistrat în iunie 2012, la New York, este inspirat de poezia Wisławei Szymborska, poetă şi eseistă poloneză, laureată a premiului Nobel pentru literatură pe anul 1996, care s-a stins din viaţă anul trecut. În 2009, la Opera din Cracovia, Stańko a făcut improvizaţie pe cele mai noi versuri ale poetei, citite de aceasta în cadrul uneia dintre ultimele sale întâlniri cu publicul. Unele poezii au devenit pentru Stańko sursă de inspiraţie pentru compoziţiile care se regăsesc pe disc.

Un artist de mare importanță

Tomasz Stańko este recunoscut ca unul dintre cei mai importanţi artişti de jazz polonezi, acesta având un impact semnificativ asupra dezvoltării şi realizărilor scenei de jazz poloneze. Tonul distinct, melancolia slavă şi atmosfera plăcută care definesc muzica sa sunt atuurile artei lui Stańko, sunetul trompetei sale devenind inconfundabil.

Artistul a înregistrat, până în prezent, aproximativ patruzeci de albume de autor şi a compus muzica pentru mai multe filme şi piese de teatru. A concertat în întreaga lume, interpretând şi înregistrând alături de Cecil Taylor, Jan Garbarek, Peter Warren, Stu Martin, Edward Vesal şi mulţi alţii. Tomasz Stańko este primul muzician care a obţinut Premiul European pentru Jazz (2003).

Foto credit: Tomasz Stańko (Facebook)

27
/09
/23

Duminică s-a încheiat la București a 26-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu printr-un concert susținut de Orchestra Regală Concertgebouw dirijată de Klaus Mäkelä cu o lucrare enesciană în interpretarea uneia dintre cele mai importante orchestre din lume: Uvertura de concert pe teme populare românești