VIDEO Victor Rebengiuc joacă pe marele ecran de la ICR Berlin în filmul „Niki Ardelean, colonel în rezervă“
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-victor-rebengiuc-joaca-pe-marele-ecran-de-la-icr-berlin-in-filmul-niki-ardelean-colonel-in-rezerva/

Filmul ,,Niki Ardelean, colonel în rezervă”, în regia lui Lucian Pintilie şi care îi are în distribuţie pe Victor Rebengiuc, Coca Bloos, Micaela Caracaş şi Răzvan Rădulescu, va fi proiectat, joi, la Institutul Cultural Român (ICR) din Berlin.

Un articol de Andrada Văsii|28 august 2013

Filmul „Niki Ardelean, colonel în rezervă“, în regia lui Lucian Pintilie şi care îi are în distribuţie pe Victor Rebengiuc, Coca Bloos, Micaela Caracaş şi Răzvan Rădulescu, va fi proiectat, joi, la Institutul Cultural Român (ICR) din Berlin.

ICR Berlin a iniţiat seria de 10 proiecţii de film la sediu, program permanent, care prezintă cele mai importante creaţii româneşti de gen din toate timpurile, pentru publicul larg, dar şi pentru diaspora din oraşul german.

Acest program de film românesc are ca scop prezentarea unor creaţii cinematografice de ficţiune şi documentare de dinainte de Revoluţia din 1989 ale unor mari regizori precum Alexandru Tatos, Lucian Pintilie, Mircea Săucan, Stere Gulea, Mircea Danieliuc şi Dan Piţa, dar şi a unor documentare despre diferite personalităţi ale vieţii culturale din România.

Astfel, au fost proiectate deja filmul „Moromeţii”, în regia lui Stere Gulea, „Secvenţe”, în regia lui Alexandru Tatos, „Filantropica”, în regia lui Nae Caranfil.

Cuplul Rebengiuc-Vasilescu

ICR Berlin prezintă la sediul institutului filmul „Niki Ardelean, colonel în rezervă”, în regia lui Lucian Pintilie, scenariul peliculei fiind semnat de Cristi Puiu şi de Răzvan Rădulescu. Lungmetrajul are în distribuţie nume mari ale filmului românesc, precum Victor Rebengiuc, Coca Bloos, Micaela Caracaş, Răzvan Rădulescu. Cuplul Rebengiuc-Vasilescu se află în prim plan şi are pe toată durata peliculei o prestanţă deosebită.

„Niki Ardelean, colonel în rezervă” este un film dinamic, cu un conflict psihologic puternic. Colonelul pensionar Niki Ardelean îşi pierde fiul într-un accident tragic şi este pe cale să îşi piardă şi fiica, care urmează să emigreze împreună cu soţul ei în America.

Spre deosebire de conservatorul Niki, ataşat valorilor tradiţionale, cuscrul său Flo este receptiv la cultura vestică, întruchipând omul nou al tranziţiei. Figura sa autoritară şi influenţa pe care acesta o exercită asupra tuturor membrilor familiei sale îi confiscă treptat lui Niki drepturile şi autoritatea paternă pe care obişnuia să le deţină.

Filmul urmăreşte povestea deposedării treptate a lui Niki. În contextul zbuciumat al unei societăţi de tranziţie, în care valorile morale şi ritualurile îşi pierd substanţa şi caracterul lor normativ, micul sistem de referinţă al lui Niki este tulburat până la prăbuşire. Filmul urmăreşte cu multă abilitate acumularea de tensiune care duce la izbucnirea finală, care are loc în ziua naţională a armatei.

Lucin Pintilie, un regizor cu renume

Lucian Pintilie este unul dintre cei mai importanţi regizori de teatru şi film români. După ce a regizat o serie de spectacole de teatru şi două filme de lungmetraj – „Duminică la ora 6″ şi „Reconstituirea”, Lucian Pintilie a stârnit mânia autorităţilor cenzurii. Interdicţia de a mai lucra în România a însemnat pentru regizor calea exilului până în 1990, când se repatriază, finalizează diverse proiecte mai vechi şi realizează numeroase filme în coproducţie româno-franceză, notează Mediafax.

În 1998, acesta obţine premiul juriului la Festivalul de Film de la Veneţia, pentru coproducţia franco-română „Terminus paradis”. În 2003, „Niki Ardelean, colonel în rezervă” este selecţionat la secţiunea Quinzaine des Realisateurs a Festivalului de Film de la Cannes şi primit cu entuziasm de publicul internaţional.

Info:

Filmul va fi prezentat cu subtitrare în limba engleză.

Foto credit: Cinemagia

31
/05
/22

Vara începe cu o veste bună – sau, mai degrabă, două! Centrul Ceh vă invită din nou la proiecții de film pe strada Ion Ghica 11. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep pe 6 și 7 iunie, după ce timp de 2 ani s-au desfășurat în format online. Iubitorii de filme cehe și de documentare pot vizita din nou unul dintre cele mai îndrăgite institute culturale din București, unde sunt așteptați cu bere cehă și o atmosferă prietenoasă.

25
/05
/22

La doar un an de la redeschiderea cinematografelor din țară (post pandemie), lanțul de cinematografe Cineplexx face anunțul primei investiții importante: First Class Cinema – serviciul premium de la Cineplexx Băneasa. Deschisă publicului cinefil din 25 mai, locația VIP reprezintă o reconfirmare a angajamentului pe care compania și l-a luat pentru dezvoltarea industriei naționale și menținerea experienței de cinema în topul preferințelor românilor.

15
/05
/22

TIFF propune la ediţia din acest an un Focus Polonia, care cuprinde o selecție a Festivalului Internațional de Film New Horizons din Wrocław, producții contemporane, filme cult  și o retrospectivă Krzysztof Kieślowski.