Vineri începe Mozaic Jazz Festival
https://www.ziarulmetropolis.ro/vineri-incepe-mozaic-jazz-festival/

Între 13 şi 15 noiembrie, Casa de Cultură a Sindicatelor va găzdui a doua ediţie a celui mai „cool” festival de jazz din Sibiu, Mozaic Jazz Festival. Poziţionat deja ca un eveniment cultural de cea mai înaltă calitate, festivalul va aduce pe aceeaşi scenă şase trupe, dintre care trei în premieră pentru România.

Un articol de Liliana Matei|10 noiembrie 2015

Publicul îi va putea vedea şi asculta la Sibiu pe unii dintre cei mai creativi şi talentaţi artişti ai momentului: Ambrose Akinmusire Quartet (UŞA), Miroslav Vitouš & Emil Viklicky (Cehia), Jaga Jazzist (Norvegia), Tigran Hamasyan Trio (Armenia), Bálazs Bágyi New Quartet (Ungaria) şi The Ploctones (Olanda).

Programul Festivalului:

Vineri 13 noiembrie, ora 19:00- Ambrose Akinmusire Quartet (USA)
Trompetistul american este câştigător al premiului Thelonious Monk Internaţional Jazz Competition, acordat de un juriu din care au făcut parte Quincy Jones şi Roy Hargrove. A cântat cu Joshua Redman și Esperanza Spalding şi este considerat unul dintre cei mai subtili şi rafinaţi trompetişti ce poate fi văzut pe scenele lumii în acest moment.

Vineri 13 noiembrie, ora 21:00- Miroslav Vitouš &Emil Viklicky (Cehia)

Fondator al prolificului grup Weather Report, Miroslav Vitouš  este unul dintre cei mai cunoscuţi contrabasişti de jazz. În cei 50 de ani de carieră a împărţit scena şi studiourile de înregistrări cu Miles Davis, Chick Corea, Wayne Shorter sau Jan Garbarek.
Pianistul şi compozitorul Emil Viklicky este deţinătorul a numeroase premii muzicale internaţionale, compune pentru film, este interesat de jazzul contemporan şi muzica clasică şi apare pe nu mai puţin de 30 de albume.
Duo-ul va prezenta în cadrul festivalului un program  inspirat de cântece tradiţionale din Cehia şi Moravia, dar şi piese ale cunoscutului compozitor  L. Janáček.

Sâmbătă, 14 noiembrie, ora 19:00 – Jaga Jazzist (Norvegia)

‘’Show-urile noastre sunt intense, atât vizual cât şi sonic, cu o scenă plină cu 35 de instrumente şi 8 oameni făcând ce ştiu să facă mai bine pentru ca seara să fie una memorabilă. Ne distrăm pe cinste la concerte şi cântăm cu o mare plăcere’’. (Jaga Jazzist)

Sâmbătă, 14 noiembrie, ora 21:15 – Tigran Hamasyan Trio (Armenia)
Poate cel mai nonconformist pianist contemporan, Tigran Hamasyan va prezenta în cadrul festivalului noul album al Trio-ului sau, Mockroot. Un material care debordează de energie şi în care elementele de jazz, dubstep, rock sau muzică electronică surprind şi sparg tiparele cu care ne-am obişnuit.

Duminică, 15 noiembrie , ora 19:00 – Bálazs Bágyi New Quartet (Ungaria)

Baterist, compozitor şi profesor, Bálazs Bágyi este unul dintre cei mai vizibili membri ai scenei de jazz maghiare, fiind în prezent preşedinte al Federaţiei Ungare de Jazz.
Duminică, 15 noiembrie, ora 21:00 – The Ploctones (Olanda)
Copilul teribil al scenei olandeze, grupul experimental The Ploctones trece cu uşurinţă de la jazz rock şi funk la blues sau punk, fiecare concert al trupei fiind un eveniment în sine.
Vino la Mozaic Jazz Festival şi ai discount la cazare!

INFO

În perioada 12-16 noiembrie 2015, Hotel Ibis Sibiu oferă publicului festivalului un discount la cazare, în limita locurilor disponibile. Cei interesaţi sunt rugaţi să trimită un mail pe adresa [email protected] cu o cerere de rezervare şi codul de bare de pe biletul de concert, sau să se prezinte cu biletul la recepţia hotelului.

Pentru ca rezervarea să fie fermă, plata se va face în avans, după ce solicitantul va primi de la Hotel Ibis Sibiu formularul de credit card charge.

Contact Hotel Ibis Sibiu: [email protected];  Tel.: +00 40 269 21 81 00

Bilete

Biletele și abonamentele se găsesc în rețeaua Eventim: Magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Librăriile Humanitas și Cărturești, și on-line pe www.eventim.ro
Prețul unui bilet este de 70 lei pentru fiecare zi de festival, iar abonamentul valabil pentru cele trei zile costă 170 de lei. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducere.

Mozaic Jazz Festival este un eveniment produs de Asociația Mozaic Events și cofinanțat de Consiliul Local Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu.

Detalii pe www.mozaicfestival.com

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

20
/02
/24

După cum ne-am obișnuit în ultimii 3 ani, luna februarie marchează primul anunț de artiști al Jazz in the Park! Primele nume confirmate la ediția a XII-a sunt: Cymande (UK), Avishai Cohen Trio (IL), Manu Katche (FR), Tigran Hamasyan Trio (AM), Jazzanova Live (DE), Kinga Glyk (POL), KRiSPER (RO), Amphitrio (RO), Oreglo (UK) și Wasted Generation (IT)!

19
/02
/24

„Dumnezeu m-a atins cu degetul său mic și a spus: compune pentru teatru, doar pentru teatru.” – mărturisea Puccini într-o scrisoare adresată unui prieten. Și, într-adevăr, Puccini a îndeplinit porunca divină pe care simțea că a primit-o la nașterea sa, dedicându-și întreaga sa viață de creație operei, fără a se „irosi” prea mult spre alte genuri muzicale.

15
/02
/24

Joi, 22 februarie 2024 (19.00), BIG BAND-UL RADIO ROMÂNIA ne invită la o nouă seară extraordinară de jazz pe scena Sălii Radio! De această dată, invitatul special al evenimentului este renumitul saxofonist TONY LAKATOS, născut într-o familie de muzicieni din Budapesta.

15
/02
/24

După o retragere temporară din sfera publică, DELIA PANN revine în industria muzicală cu single-ul: The WOOP SONG, care asigură ascultătorilor o călătorie auditivă cu totul specială, un drum către SINE, în timp ce se dansează….electro și progresiv.

14
/02
/24

În data de 2 martie la Timișoara (Filarmonica Banatul Timișoara – Sala Capitol), 14-16 martie la București (Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română”), 23-24 martie la Cluj-Napoca (Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”) și pe 5 aprilie la Iași (Sala Eduard Caudella, Casa Alecu Balș), vor avea loc audiții pentru admiterea celor mai talentați tineri muzicieni în Orchestrele Naționale de Tineret ale României, la care sunt invitaţi atât actuali membri ai ansamblurilor, cât şi aspiranţii la acest statut, scopul acestor audiţii fiind reconfigurarea acestor orchestre.

12
/02
/24

Școala Academică de balet La Sylphide, alături de Opera Națională București, vă invită, luni, 19 februarie, de la ora 18:30, să sărbătorim împreună un moment special în lumea baletului: Gala de Balet dedicată aniversării a 25 de ani de la înființarea Școlii Academice La Sylphide.