Vinovații fără vină
https://www.ziarulmetropolis.ro/vinovatii-fara-vina/

Se joacă în Bucureşti „Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa?”, în regia lui Mihai Lukacs, spectacol bazat pe cazul real al adolescentei rome de 17 ani, care s-a sinucis în 2007, în şura casei părinteşti dintr-un sat din Harghita, atunci când părinţii i-au interzis să-şi continue studiile. Un spectacol tulburător despre sinucidere ca formă de protest.

Un articol de Alina Vîlcan|8 ianuarie 2018

În vara lui 2007, când Szomna Grancsa, o tânără de etnie romă, își lua viața lăsând în urmă câteva cuvinte scrijelite în maghiară pe un perete din camera ei – Școala sunt eu, era înmormântată cu mare fast țigănesc, iar presa dăduse buzna în satul acela și pe buzele tuturor era, rostită sau nu, întrebarea: Cine e de vină, cine?

La zece ani distanță, Compania de Teatru Giuvlipen a pus în scenă un spectacol-mărturie, ce readuce în prim-plan cazul Szomnei Grancsa, un spectacol cu o distribuție exclusiv femină, în care le regăsim pe Liana Ceterchi, Mihaela Drăgan, Zita Moldovan. Ele sunt, pe rând, femei din sat, părinții Szomnei, o jurnalistă, un om al legii, o profesoară, preotul satului și chiar Szomna Grancsa, într-un maraton al regretelor, învinuirilor și scuzelor, dar și al poveștilor despre comunitatea romă și despre cine a fost cea care a ales să-și ia viața pentru o cauză colectivă, în care a crezut.

Szomna ție se arată ție, spectatorul, drept cea mai silitoare fată din sat; când vine vremea să meargă la liceu, preotul satului intervine pe lângă părinții fetei pentru a-i convinge să sfideze cutumele și să o trimită la oraș, la studii. Iar părinții vor lăsa de la ei, vor amâna măritișul cu băiatul căruia Szomna îi fusese promisă, după tradiție, încă din fragedă copilărie, și o vor trimite la liceu. Se spune că Szomna mergea întotdeauna la școală, la oraș, însoțită de unul dintre băieții din familie. Și totuși, zvonurile că s-ar fi îndrăgostit de un coleg îi fac pe părinții ei să o retragă de la studii. Să te îndrăgostești în lumea lor e o rușine, e un păcat. Pe acest fundal, adolescenta își pune capăt zilelor, în zori, în șura din curtea casei părintești. Sinuciderea ei este văzută ca o formă de protest.

Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa? are ceva dintr-un spectacol-manifest, e din acel segment de artă cu miză dincolo de artă, e o confruntare între lumea noastră modernă și o lume străveche, a tradițiilor încărcate de magie și de nedreptate ale unei etnii care se încăpățânează să nu-și uite obiceiurile moștenite din tată în fiu, oricât de absurde ar deveni în trecerea anilor.

Și e atâta mister și atâta emoție în rememorarea morții Szomnei Grancsa, la fel cum și ironie e, încât atunci când părăsești sala ți se învârt în cap zeci de întrebări. Și niciunul dintre răspunsuri nu e cel corect. În fața morții adolescentei, fiecare are o vină și fiecare are o scuză. Nimeni nu se face vinovat.

Compania de teatru feminist rom Giuvlipen tratează cazul Szomnei Grancsa într-o manieră cât se poate de obiectivă. De pe scenă, ți se spune o poveste. Nu se trag concluzii, se caută vinovați, dar niciunul nu e arătat cu degetul. Se pun în oglindă două lumi, fără să se ascundă sub preș gunoiul din niciuna dintre ele, dimpotrivă, la un moment dat ți se pare că defectele ambelor sunt accentuate, până ce capătă un aspect caricaturizat. Ca să vedem mai bine, îți spui.

Și mai e ceva care atrage fără doar și poate la spectacolul acesta, iar acel ceva e scenografia. Semnat de Elena Dobîndă, decorul e unul mai degrabă simbolic, destul de sumar, mai ales că Giuvlipen nu are încă o adresă exactă, iar spectacolul se joacă în diverse spații (a fost la Teatrul Național, la Teatrul Evreiesc, la Macaz, eu l-am văzut la ARCUB) și tot decorul acesta trebuie mutat. Decorul înseamnă mai ales o bancă de lemn, ca o bancă a acuzării, pe care personajele își spun ofurile și se trag unul pe altul la răspundere pentru ce s-a întâmplat. Însă dincolo de decorul acesta sunt costumele, acel port țigănesc, cu toată poezia lui, care ți se perindă prin fața ochilor ca un dans, ca o vrajă.

În limba romani, Giuvlipen înseamnă feminism. Compania de teatru Giuvlipen a fost fondată în 2014 de două dintre actrițele din distribuția acestui spectacol – Mihaela Drăgan și Zița Moldovan, alături de regizorul Mihai Lukacs. Spectacolele lor se definesc astfel: Prin practicarea unei arte politice, provocatoare, experimentală și foarte performativă, spectacolele Giuvlipen vorbesc despre teme serioase ca rasismul, autoritatea sau inegalitatea de gen, prin mecanisme comice. Îi puteți urmări pe Giuvlipen.com.

Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa? are ceva dintr-un spectacol-manifest, e din acel segment de artă cu miză dincolo de artă, e o confruntare între lumea noastră modernă și o lume străveche, a tradițiilor încărcate de magie și de nedreptate

23
/01
/22

Pe Facebook, în SMS-urile pe care le scriem în grabă sau în vorbirea curentă, folosim adesea structuri gramaticale greșite, preluate multe dintre ele din mass-media și propagate cu o viteză uimitoare. Astăzi, vă oferim mici trucuri, ca să le puteți ocoli cu succes.

21
/01
/22

AU STRĂLUCIT LA METROPOLIS Pe 16 octombrie 2007, la Metropolis avea premiera „Jocul de-a adevărul”, spectacol scris și regizat de Lia Bugnar, care a devenit rapid un succes de casă. Nu puține au fost de atunci spectacolele cu casa închisă create de ea. Despre povestea ei cu Teatrul Metropolis, Lia Bugnar și-a amintit în interviul de mai jos.

21
/01
/22

Parte a seriei de producții work in progress inițiată și produsă de creart/Teatrelli anul trecut, spectacolul „Băiatul Văduvă”, semnat de Eugen Jebeleanu, unul dintre cei mai reprezentativi regizori ai momentului atât în plan național, cât și în plan internațional, intră – la cererea publicului –, în repertoriul Teatrelli. În rolurile principale sunt patru actori de excepție: Vlad Bîrzanu, Mihaela Sîrbu, Alexandru Chindriș și Cosmina Stratan (plus câinele Uber). Primele reprezentații – din 24 și 25 ianuarie - sunt sold out, pentru următoarele, programate în 12 și 13 februarie, biletele vor fi puse în curând în vânzare pe platforma eventbook.ro.

21
/01
/22

„Miracol”, regizat de Bogdan George Apetri („Periferic”, „Neidentificat”), va putea fi urmarit pe 24 ianuarie, de ziua Micii Uniri, intr-o avanpremiera absoluta, intr-o serie de cinematografe selectionate. Filmul premiat la numeroase festivaluri internationale de prestigiu se va vedea, cu 10 zile inainte de lansare, in zi de sarbatoare romaneasca, pe ecranele a 21 de sali de cinema din toata tara.

21
/01
/22

Intimități, cel de-al patrulea roman al lui Katie Kitamura, scriitoare americană de origine japoneză, se înscrie deja pe linia succesului precedentelor cărți ale autoarei, traduse în peste 20 de limbi, iar una dintre ele aflată în curs de ecranizare. Pornind din start cu avantajul unor recomandări puternice din partea fostului președinte Barack Obama și a lui Oprah Winfrey, Intimități a fost apreciat atât pentru temele propuse de scriitoare, cât și pentru stilul ultramodern, nonconformist și „cool” în care e scris, după cum observa The New York Times.

20
/01
/22

CRONICĂ DE FILM Regizorul mexican Michel Franco atinge o nouă culme a teribilismului cu „Nuevo orden”/"Noua ordine" (distribuit acum în cinematografele de la noi de Transilvania Film), câştigător în 2020 al unui de neînţeles Mare Premiu al Juriului la Festivalul de la Veneţia.

20
/01
/22

Luni, 31 ianuarie, de la ora 09:30, la Sala Ion Caramitru a Teatrului Național București, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” sărbătorește cei 72 de ani de existență.

19
/01
/22

Duminică, 23 ianuarie 2022, se lansează „#acedesiguranță”, un spectacol-instalație în regia lui Bobi Pricop, care se va juca simultan în patru teatre din țară: Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova, Teatrul „Andrei Mureșanu” Sfântu Gheorghe, Teatrul de Stat Constanța și Teatrul de Nord Satu Mare. De o noutate absolută, spectacolul este conceput să funcționeze pe două […]

19
/01
/22

În perioada 28 – 30 ianuarie, Teatrul Ion Creangă organizează TIC PITIC – Zilele Small Size, un eveniment unic în România care celebrează teatrul dedicat celor mai tineri dintre spectatori: de la bebeluși până la cei care își desprind mânuțele din mâinile părinților.

18
/01
/22

Situația globală din ultimii (deja) doi ani și mai ales de anul trecut a adus sau accelerat câteva trenduri interesante în producția, prezentarea și consumul de muzică clasică, în opțiunile publicului și modul în care artiștii și organizatorii de evenimente au adus muzica spre audiențe tot mai largi.