Vinovații fără vină
https://www.ziarulmetropolis.ro/vinovatii-fara-vina/

Se joacă în Bucureşti „Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa?”, în regia lui Mihai Lukacs, spectacol bazat pe cazul real al adolescentei rome de 17 ani, care s-a sinucis în 2007, în şura casei părinteşti dintr-un sat din Harghita, atunci când părinţii i-au interzis să-şi continue studiile. Un spectacol tulburător despre sinucidere ca formă de protest.

Un articol de Alina Vîlcan|8 ianuarie 2018

În vara lui 2007, când Szomna Grancsa, o tânără de etnie romă, își lua viața lăsând în urmă câteva cuvinte scrijelite în maghiară pe un perete din camera ei – Școala sunt eu, era înmormântată cu mare fast țigănesc, iar presa dăduse buzna în satul acela și pe buzele tuturor era, rostită sau nu, întrebarea: Cine e de vină, cine?

La zece ani distanță, Compania de Teatru Giuvlipen a pus în scenă un spectacol-mărturie, ce readuce în prim-plan cazul Szomnei Grancsa, un spectacol cu o distribuție exclusiv femină, în care le regăsim pe Liana Ceterchi, Mihaela Drăgan, Zita Moldovan. Ele sunt, pe rând, femei din sat, părinții Szomnei, o jurnalistă, un om al legii, o profesoară, preotul satului și chiar Szomna Grancsa, într-un maraton al regretelor, învinuirilor și scuzelor, dar și al poveștilor despre comunitatea romă și despre cine a fost cea care a ales să-și ia viața pentru o cauză colectivă, în care a crezut.

Szomna ție se arată ție, spectatorul, drept cea mai silitoare fată din sat; când vine vremea să meargă la liceu, preotul satului intervine pe lângă părinții fetei pentru a-i convinge să sfideze cutumele și să o trimită la oraș, la studii. Iar părinții vor lăsa de la ei, vor amâna măritișul cu băiatul căruia Szomna îi fusese promisă, după tradiție, încă din fragedă copilărie, și o vor trimite la liceu. Se spune că Szomna mergea întotdeauna la școală, la oraș, însoțită de unul dintre băieții din familie. Și totuși, zvonurile că s-ar fi îndrăgostit de un coleg îi fac pe părinții ei să o retragă de la studii. Să te îndrăgostești în lumea lor e o rușine, e un păcat. Pe acest fundal, adolescenta își pune capăt zilelor, în zori, în șura din curtea casei părintești. Sinuciderea ei este văzută ca o formă de protest.

Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa? are ceva dintr-un spectacol-manifest, e din acel segment de artă cu miză dincolo de artă, e o confruntare între lumea noastră modernă și o lume străveche, a tradițiilor încărcate de magie și de nedreptate ale unei etnii care se încăpățânează să nu-și uite obiceiurile moștenite din tată în fiu, oricât de absurde ar deveni în trecerea anilor.

Și e atâta mister și atâta emoție în rememorarea morții Szomnei Grancsa, la fel cum și ironie e, încât atunci când părăsești sala ți se învârt în cap zeci de întrebări. Și niciunul dintre răspunsuri nu e cel corect. În fața morții adolescentei, fiecare are o vină și fiecare are o scuză. Nimeni nu se face vinovat.

Compania de teatru feminist rom Giuvlipen tratează cazul Szomnei Grancsa într-o manieră cât se poate de obiectivă. De pe scenă, ți se spune o poveste. Nu se trag concluzii, se caută vinovați, dar niciunul nu e arătat cu degetul. Se pun în oglindă două lumi, fără să se ascundă sub preș gunoiul din niciuna dintre ele, dimpotrivă, la un moment dat ți se pare că defectele ambelor sunt accentuate, până ce capătă un aspect caricaturizat. Ca să vedem mai bine, îți spui.

Și mai e ceva care atrage fără doar și poate la spectacolul acesta, iar acel ceva e scenografia. Semnat de Elena Dobîndă, decorul e unul mai degrabă simbolic, destul de sumar, mai ales că Giuvlipen nu are încă o adresă exactă, iar spectacolul se joacă în diverse spații (a fost la Teatrul Național, la Teatrul Evreiesc, la Macaz, eu l-am văzut la ARCUB) și tot decorul acesta trebuie mutat. Decorul înseamnă mai ales o bancă de lemn, ca o bancă a acuzării, pe care personajele își spun ofurile și se trag unul pe altul la răspundere pentru ce s-a întâmplat. Însă dincolo de decorul acesta sunt costumele, acel port țigănesc, cu toată poezia lui, care ți se perindă prin fața ochilor ca un dans, ca o vrajă.

În limba romani, Giuvlipen înseamnă feminism. Compania de teatru Giuvlipen a fost fondată în 2014 de două dintre actrițele din distribuția acestui spectacol – Mihaela Drăgan și Zița Moldovan, alături de regizorul Mihai Lukacs. Spectacolele lor se definesc astfel: Prin practicarea unei arte politice, provocatoare, experimentală și foarte performativă, spectacolele Giuvlipen vorbesc despre teme serioase ca rasismul, autoritatea sau inegalitatea de gen, prin mecanisme comice. Îi puteți urmări pe Giuvlipen.com.

Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa? are ceva dintr-un spectacol-manifest, e din acel segment de artă cu miză dincolo de artă, e o confruntare între lumea noastră modernă și o lume străveche, a tradițiilor încărcate de magie și de nedreptate

31
/01
/14

“De dragoste pentru iubita mea“, “de dragoste animalieră”, vestimentară sau, de ce nu, “de dragoste pentru guvern și pentru partid”, îndrăgostitul, cu nume predestinat parca, Horațiu Valentin Mălăele, jongler consacrat în zona emoțiilor, va urca pe scenă de Valentine’s Day, într-o ediție extraordinară a spectacolului “Sunt un orb”.

31
/01
/14

Una dintre cele mai importante provocări pe care le întâlneşte un mare violonist în cariera sa este interpretarea lucrărilor compozitorului italian Niccolò Paganini. O astfel de partitură va putea fi ascultată în această seară, ora 19.00, de la Sala Radio: Concertul nr. 1 în re major pentru vioară şi orchestră, în interpretarea violonistului Gabriel Croitoru.

31
/01
/14

Ozana Barabancea, una dintre cele mai complexe şi mai complete voci din showbizz-ul românesc, va putea fi admirată în această seară, de la ora 20.00, la Teatrelli, în compania unor muzicieni notorii precum Puiu Pascu-pian, Virgil Popescu-chitară bas şi Titi Herescu-baterie.

31
/01
/14

S-a lansat primul număr al publicației culturale independente Caietele SUB25, revistă bi-anuală de narațiuni, experimente și frivolități. Tema numărului este Autoportret(e) și a fost declinată de mai mult de 35 de artiști și oameni de creație din domenii diferite.

30
/01
/14

Mihai Kogălniceanu, directorul general al Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC), a declarat că nu va exista "cenzură" în timpul mandatului său, precizând că filmul "Nymphomaniac 2" a primit clasificarea "I.M.- 18" (interzis minorilor) din partea Comisiei de specialitate a CNC.

30
/01
/14

Daniela Nane joacă în două spectacole, la Grand Cinema&More din Băneasa Shopping City, Bucureşti: „O noapte furtunoasă“ (premiera sâmbătă, 1 februarie, de la ora 19.00) şi „Black & White” (pe 8 februarie, de la ora 19.00).

30
/01
/14

Acesta nu este o cronică de teatru pentru că nu există nicio piesă. Actorii au decis să părăsească scena, iar regizorul a rămas singur să anunțe spectatorii, cu părere de rău, că au dat banii degeaba. Evenimentul s-a anulat. Motivul? Nu mai are cu cine lucra, prea multe fițe.

30
/01
/14

În noua montare Hamlet care va avea avanpremiera la începutul lunii februarie, Laura Cosoi va fi un personaj cheie al intrigii din binecunoscuta poveste: Rosencrantz.

30
/01
/14

Pe 1 si 2 februarie, Noul Cinematograf Al Regizorului Român vă oferă un Preview al Premiilor Gopo, unde publicul va putea viziona o selecție cu cele mai bune filme românești din 2013. Printre acestea, va fi proiectat şi Roxanne, de Valentin Hotea.

30
/01
/14

Tinereţile lui Daniel Abagiu, de Cezar Paul-Badescu, un roman al formării cu un personaj unic în literatura română – un fel de Holden Caulfield al lui Salinger, va apărea în cursul lunii februarie în Italia, în traducerea Irinei Turcanu, la Ciesse Edizioni, cu titlul Le giovinezze di Daniel Abagiu.

30
/01
/14

Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale” (U.N.A.T.C.) îşi sărbătoreşte astăzi, 30 ianuarie, ziua maestrului spiritual I.L. Caragiale (30 ianuarie 1852). Şi tot acum aniversează 60 de ani de la reunirea din 1954 a celor 2 școli, de teatru și de film, sub titulatura Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale”.