Vinovații fără vină
https://www.ziarulmetropolis.ro/vinovatii-fara-vina/

Se joacă în Bucureşti „Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa?”, în regia lui Mihai Lukacs, spectacol bazat pe cazul real al adolescentei rome de 17 ani, care s-a sinucis în 2007, în şura casei părinteşti dintr-un sat din Harghita, atunci când părinţii i-au interzis să-şi continue studiile. Un spectacol tulburător despre sinucidere ca formă de protest.

Un articol de Alina Vîlcan|8 ianuarie 2018

În vara lui 2007, când Szomna Grancsa, o tânără de etnie romă, își lua viața lăsând în urmă câteva cuvinte scrijelite în maghiară pe un perete din camera ei – Școala sunt eu, era înmormântată cu mare fast țigănesc, iar presa dăduse buzna în satul acela și pe buzele tuturor era, rostită sau nu, întrebarea: Cine e de vină, cine?

La zece ani distanță, Compania de Teatru Giuvlipen a pus în scenă un spectacol-mărturie, ce readuce în prim-plan cazul Szomnei Grancsa, un spectacol cu o distribuție exclusiv femină, în care le regăsim pe Liana Ceterchi, Mihaela Drăgan, Zita Moldovan. Ele sunt, pe rând, femei din sat, părinții Szomnei, o jurnalistă, un om al legii, o profesoară, preotul satului și chiar Szomna Grancsa, într-un maraton al regretelor, învinuirilor și scuzelor, dar și al poveștilor despre comunitatea romă și despre cine a fost cea care a ales să-și ia viața pentru o cauză colectivă, în care a crezut.

Szomna ție se arată ție, spectatorul, drept cea mai silitoare fată din sat; când vine vremea să meargă la liceu, preotul satului intervine pe lângă părinții fetei pentru a-i convinge să sfideze cutumele și să o trimită la oraș, la studii. Iar părinții vor lăsa de la ei, vor amâna măritișul cu băiatul căruia Szomna îi fusese promisă, după tradiție, încă din fragedă copilărie, și o vor trimite la liceu. Se spune că Szomna mergea întotdeauna la școală, la oraș, însoțită de unul dintre băieții din familie. Și totuși, zvonurile că s-ar fi îndrăgostit de un coleg îi fac pe părinții ei să o retragă de la studii. Să te îndrăgostești în lumea lor e o rușine, e un păcat. Pe acest fundal, adolescenta își pune capăt zilelor, în zori, în șura din curtea casei părintești. Sinuciderea ei este văzută ca o formă de protest.

Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa? are ceva dintr-un spectacol-manifest, e din acel segment de artă cu miză dincolo de artă, e o confruntare între lumea noastră modernă și o lume străveche, a tradițiilor încărcate de magie și de nedreptate ale unei etnii care se încăpățânează să nu-și uite obiceiurile moștenite din tată în fiu, oricât de absurde ar deveni în trecerea anilor.

Și e atâta mister și atâta emoție în rememorarea morții Szomnei Grancsa, la fel cum și ironie e, încât atunci când părăsești sala ți se învârt în cap zeci de întrebări. Și niciunul dintre răspunsuri nu e cel corect. În fața morții adolescentei, fiecare are o vină și fiecare are o scuză. Nimeni nu se face vinovat.

Compania de teatru feminist rom Giuvlipen tratează cazul Szomnei Grancsa într-o manieră cât se poate de obiectivă. De pe scenă, ți se spune o poveste. Nu se trag concluzii, se caută vinovați, dar niciunul nu e arătat cu degetul. Se pun în oglindă două lumi, fără să se ascundă sub preș gunoiul din niciuna dintre ele, dimpotrivă, la un moment dat ți se pare că defectele ambelor sunt accentuate, până ce capătă un aspect caricaturizat. Ca să vedem mai bine, îți spui.

Și mai e ceva care atrage fără doar și poate la spectacolul acesta, iar acel ceva e scenografia. Semnat de Elena Dobîndă, decorul e unul mai degrabă simbolic, destul de sumar, mai ales că Giuvlipen nu are încă o adresă exactă, iar spectacolul se joacă în diverse spații (a fost la Teatrul Național, la Teatrul Evreiesc, la Macaz, eu l-am văzut la ARCUB) și tot decorul acesta trebuie mutat. Decorul înseamnă mai ales o bancă de lemn, ca o bancă a acuzării, pe care personajele își spun ofurile și se trag unul pe altul la răspundere pentru ce s-a întâmplat. Însă dincolo de decorul acesta sunt costumele, acel port țigănesc, cu toată poezia lui, care ți se perindă prin fața ochilor ca un dans, ca o vrajă.

În limba romani, Giuvlipen înseamnă feminism. Compania de teatru Giuvlipen a fost fondată în 2014 de două dintre actrițele din distribuția acestui spectacol – Mihaela Drăgan și Zița Moldovan, alături de regizorul Mihai Lukacs. Spectacolele lor se definesc astfel: Prin practicarea unei arte politice, provocatoare, experimentală și foarte performativă, spectacolele Giuvlipen vorbesc despre teme serioase ca rasismul, autoritatea sau inegalitatea de gen, prin mecanisme comice. Îi puteți urmări pe Giuvlipen.com.

Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa? are ceva dintr-un spectacol-manifest, e din acel segment de artă cu miză dincolo de artă, e o confruntare între lumea noastră modernă și o lume străveche, a tradițiilor încărcate de magie și de nedreptate

22
/11
/22

Ediția a XII-a, 2022 – BRIDGES a Galei „Premiilor Drepturilor Copilului J. Korczak” s-a desfășurat pe 17 noiembrie la Sala „Auditorium” a Muzeului Național de Artă Al României. Proiectul a fost organizat de Federația Organizațiilor Neguvernamentale Pentru Drepturile Copilului – FONPC și a fost prezentat de Zoli TOTH.

22
/11
/22

Proiectul „15 colecții private de artă românească”, produs de PostModernism Museum în anul 2022 propune o cercetare integrată: o documentare asupra colecționismului de artă autohton, o colecție de profiluri de colecționari de artă românească și o selecție de materiale video de investigare a unor colecții închegate de artă și artefacte românești.

22
/11
/22

România pe mai multe voci se aude, pe 1 Decembrie 2022, între orele 14.00 și 19.00, la Radio România Cultural. România celor care au ales să plece și a celor care au decis să rămână. România despre care se vorbește puțin. Cea în care unii au reușit în ciuda tuturor piedicilor și cea care a fost rampa de lansare pentru alții, care acum îi fac cinste peste hotare.

22
/11
/22

AntrepreMAME – o comunitate de business și Art&craft, dedicată segmentului feminin, pentru a încuraja și sprijini inițiativele antreprenoriale, vă învită la Conferințele AntrepreMAME – ediția I. „Evele” învață din greșeli, un eveniment dedicat femeilor antreprenor, care fac sau doresc să facă primii pași în antreprenoriatul românesc. Evenimentul va avea loc la Opera Comică pentru Copii, București, pe 14 decembrie 2022.

22
/11
/22

La finalul acestei săptămâni, vineri, 25 noiembrie 2022, de la ora 18.00, Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) organizează la sediul său din strada Nicolae Crețulescu nr. 8 dezbaterea cu tema „Celălalt | trasee ale cunoașterii” care încheie seria evenimentelor lansate sub umbrela proiectului „Casa cu literaturi literaturi – interculturalitate și multiculturalitate”.

21
/11
/22

INTERVIU Teatrul independent Auăleu şi Muzeul Consumatorului Comunist din Timişoara, două dintre cele mai active şi îndrăgite instituţii culturale din oraş şi care funcţionează în aceeaşi clădire, riscă să rămână fără licenţă. Regizorul şi actorul Ovidiu Mihăiţă, co-fondatorul teatrului, cere ajutor şi explică situaţia.

21
/11
/22

„Să vorbesc cu tine” - o producție work in progress creart/Teatrelli - pe un text de Ana-Maria Bamberger, un spectacol de și cu Antoaneta Cojocaru și Daniel Pascariu, scenografie și proiecții video - Vladimir Turturică, este prezentat publicului în versiunea finală, propunând o abordare mai puțin obișnuită pe scena de teatru din București, cea de comics în mișcare.

21
/11
/22

În perioada 21-27 noiembrie 2022, Ateneul Național din Iași va susține un turneu inedit pe cele mai importante scene de teatru ale Bucureștiului. Maratonul teatral va cuprinde 10 spectacole în 7 zile și va aduce în fața publicului din capitală nume mari ale teatrului românesc: Maia Morgenstern, Gheorghe Visu, Marius Bodochi, Claudiu Bleonț sau Vlad Rădescu, alături de îndrăgiții actori ai Ateneului ieșean.