Violonistul Alexandru Tomescu, în deschiderea Festivalului Clara Haskil
https://www.ziarulmetropolis.ro/violonistul-alexandru-tomescu-in-deschiderea-festivalului-clara-haskil/

În perioada 29 octombrie – 5 noiembrie 2016, pe scena Sălii Thalia a Filarmonicii din Sibiu va avea loc cea de a III-a ediţie a Festivalului Internaţional Clara Haskil, primul proiect de talie internaţională din România dedicat celei care a fost una dintre cele mai talentate pianiste de origine română ale tuturor timpurilor, Clara Haskil.

Un articol de Petre Ivan|12 octombrie 2016

Lansat în 2014, la inițiativa pianistei Alina Azario, Festivalul readuce anual în atenție numele Clarei Haskil, pianista care a rămas până astăzi un model în ceea ce privește căutarea perfecțiunii, interpretarea la cele mai înalte standarde și iubirea neconsiționată pentru muzica clasică: „Festivalul Clara Haskil și-a asumat încă de la început o dublă misiune: dorința de a pune în lumină și de a dezvolta interesul pentru muzica de cameră, precum și nevoia de a vorbi despre modele și răbdarea care însoțește apropierea de ele, într-o lume, uneori, parcă ușor prea grăbită pentru astfel de exerciții recuperatorii”, a mărturisit Alina Azario.

Timp de șapte zile, opt nume importante ale scenei muzicale internaționale alături de artiști români consacrați vor susține o serie de recitaluri și concerte unice, lucrări care sunt în perfect acord cu repertoriul de predilecție al Clarei Haskil: Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven, Joseph Haydn, Maurice Ravel, Johannes Brahms, Robert Schumann, Franz Schubert, Frédéric Chopin, György Kurtág, Alban Berg si Leos Janacek.

Violonistul Alexandru Tomescu, alături de cel mai valoros cvartet de coarde din România, Cvartetul Ad Libitum, deschid în seara zilei de 29 octombrie ediția din acest an a festivalului.

Un program intim construit în jurul trio-ului pentru pian, clarinet și violă scris de Mozart îi așteaptă pe iubitorii de muzică clasică din Sibiu în cea de a doua seară a festivalului, program susținut de pianista Alina Azario, alături de „cel mai remarcabil clarinetist francez” – Pierre Genisson – și violonistul Adrien Boisseau, membru al celebrului Quator Ebène.

Alexandru Tomescu

Alexandru Tomescu

Respectând tradiția de a invita în fiecare an la Sibiu un câștigător al Concursului Internațional Clara Haskil din Elveția, ediția din acest an a Festivalului prilejuiește întâlnirea publicului cu Finghin Collins, unul dintre cei mai importanți muzicieni irlandezi de astăzi.

De asemenea, una dintre cele mai așteptate momente îl reprezintă întâlnirea cu membrii Trio-ului Clara Haskil din Germania: pianistul William Youn, violonista Nina Reddig și violoncelista Hannah Weber, trei muzicieni de excepție, foarte buni prieteni, care împărtășesc pasiunea și dorința de a explora lumea extraordinară a muzicii de cameră.

Pianistul Mauro Lo Conte, un artist căruia criticii muzicali i-au remarcat stilul imaginativ, simțul polifonic și maturitatea muzicală, revine pe scena Sălii Thalia, în cea din urmă seară a Festivalului Internațional Clara Haskil.

Programul festivalului se diversifică în acest an printr-o seară dedicată filmului documentar: Grădina lui Celibidache, în regia lui Serge Ioan Celibidache, un emoționant portret al renumitului dirijor și compozitor român.

Alegerea documentarului este motivată de dorința organizatorilor de a marca cei 20 de ani de la dispariția regretatului muzician, unul dintre cei mai importanți dirijori ai secolului XX, cu o impresionantă carieră internațională de aproape o jumătate de secol, un model de perseverență și abnegație.

* * *

Perioada de desfășurare: 29 octombrie – 5 noiembrie 2016, în Sala Thalia a Filarmonicii din Sibiu

Opt nume importante ale scenei muzicale internaționale, alături de artiști români consacrați, precum violonistul Alexandru Tomescu, alături de Cvartetul Ad Libitum

Bilete: online, prin rețeaua Eventim.ro și Bilet.ro, precum și la casieria Filarmonicii din Sibiu

Foto: Festivalul International  Clara Haskil, Alexandru Tomescu – clarahaskil.ro

28
/05
/14

Pe 4 iunie, de la ora 19. 00, la Sala Radio, doi artişti români – dirijorul Cristian Florea şi violonistul Gabriel Croitoru (de această dată la violă) – se vor alătura fiicelor lor (două tinere violoniste): Maria Montserrat Florea, respectiv Simina Croitoru, ambele deja apreciate în cadrul concursurilor internaţionale la care au participat.

27
/05
/14

Seria de evenimente aniversare ARCUB 18 ani se încheie pe 28 mai, cu un concert de swing, susţinut de Virgil Ianţu, alături de Bucharest Jazz Orchestra. Evenimentul va avea loc la Sala ARCUB, începând cu ora 20.00. Intrarea este liberă.

26
/05
/14

Baletul e scump, spune povești siropoase și se adresează mai mult fetelor. Sunt câteva dintre miturile care ne țin departe de sala de spectacol. Corina Dumitrescu, de 20 de ani prim-solistă a Operei Naționale București, ne spune cum stau lucrurile în realitate.

26
/05
/14

După aproape 3 săptămâni de festival, EUROPAfest s-a încheiat pe 24 mai 2014 cu concertul de Gală aducându-i pe scena Teatrului Odeon pe cei mai buni muzicieni din cele două concursuri Bucharest International Jazz Competition şi Jeunesses International Flute Competition "Dinu Lipatti" desfăşurate în cadrul festivalului în perioada 17-24 mai 2014.

23
/05
/14

Marţi, 27 mai, ora 14.00 va avea loc lansarea CD-ului de autor „Actorii cântă” la Magazinul Muzica din Calea Victoriei nr. 41. Un dar al doamnei Margareta Pâslaru şi al unor actori sufletişti pentru Campania Naţională „Artiştii pentru Artişti” şi UNITER.

20
/05
/14

Ovidiu Chihaia compune muzică de la vârsta de 16 ani, de când s-a apucat să studieze chitara, instrumentul preferat al liceenilor din toate timpurile. A cântat în multe trupe de punk, iar din 2008 a început să compună muzică pentru spectacole de teatru multimedia: „C'est pas une chanson d'amour“, „Pescarul și sufletul său“ și „Pescărușul. Ultimul Act“.

19
/05
/14

Angela Gheorghiu va apărea pe coperta numărului din iunie al prestigioasei reviste britanice Gramophone, fiind inclusă în rândul celor 25 de personalităţi mondiale care au avut un rol decisiv în promovarea şi dezvoltarea muzicii clasice pe plan internaţional, relatează biroul de presă al sopranei.

19
/05
/14

În prag de vacanţă, ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la o incursiune în atmosfera plină de farmec a Italiei, graţie Simfoniei nr. 4 - „Italiana”, lucrare semnată de Felix Mendelssohn / vineri, 23 mai (19.00), la Sala Radio