Vlad Drăgoi, scriitor: „Merg la vot, e important. Dar sunt altele mai importante: păsările, munții, cerul, marea…”
https://www.ziarulmetropolis.ro/vlad-dragoi-scriitor-merg-la-vot-e-important-dar-sunt-altele-mai-importante-pasarile-muntii-cerul-marea-prietenii/

INTERVIU „Mica mea inimă de om singuratic”, primul roman al lui Vlad Drăgoi, a apărut de curând la Editura Polirom.

Un articol de Andrei Crăciun|24 noiembrie 2019

Întreb pentru aceia care au fost neatenți în ultima perioadă la mersul literaturii române: cine este Vlad Drăgoi, care e treaba cu el, ce vrea acesta de la viață și operă?

Sunt librar în Brașov, am scris poezie și acum parcă nu-mi mai ajunge grafia și spațiul ei așa că vreau să spun niște povești pe o întindere mai mare, mai relaxat, și sincer e și mai distractiv, altcumva respiri la proză.

Mica mea inimă de om singuratic. De ce ar alege un cititor, care are atâtea opțiuni, tocmai acest volum? Ce e deosebit la cartea dumneavoastră, domnule Drăgoi?

E foarte frumos titlul, în primul rând. Are o melancolie și o forță fix cum trebuie, eu rar pot să-l zic sau să mă gândesc la el fără să strâng din pumn sau să mi se umezească puțin ochii. La fel, coperta e frumoasă (mulțumesc, Alina Andrei!), conținutul scris cu mare poftă și cu furie chiar dacă personajul e unul mereu trist și oropsit, și dacă e să nu placă povestea și ce se mai întâmplă acolo, am câteva pasaje unde se mănâncă nu neapărat bine cât tot așa, cu poftă și cu bucurie, și o carte care-ți face poftă de mâncare n-are cum să nu fie o carte bună. Mai vreau o analogie: e scena aia din filmul după joc Silent Hill 1, când se dă alarma în oraș, se face negru tot și încep să se julească până și asfaltul și trotuarele de materialul care se înalță cărămiziu spre cer, semn că e pe cale să apară monstrul cu cap de piramidă, și fug toți pe niște scări înspre o catedrală, și o femeie ghinionistă dar totuși rea e prinsă de monstru, acesta o ia într-o mână, stânga parcă, mai suie puțin niște trepte așa încât să apară în văzul celor deja ajunși în siguranță la ușa catedralei, apoi cu cealaltă mână smulge mai întîi toate hainele de pe femeia asta, apoi îi bagă pumnul în piept, îi strînge pielea ca pe o pungă de hârtie și o jupoaie cu totul cu un singur gest și o aruncă cât colo, și așa e și cartea mea, așa face cu sufletul oricui care o citește, așa a făcut cu al meu, și e senzațional că a fost așa.

Acum întreb pentru mai ales pentru cei care vă cunosc: cu ce o să vă răsfățați publicul cititor în perioada următoare? Ce mai scrie, ce mai publică Vlad Drăgoi, unde poate fi el întâlnit, unde și când mai are lansări?

Am în cap titlul și primul paragraf din ceva ce o să fie o continuare a romanului. Anul ăsta am avut lansări și lecturi câte trebuie, mai las și pe alții. Acum, când scriu pentru interviul ăsta aștept vorbă pentru o ultimă lansare la Piatra Neamț la sfârșit de noiembrie, și dacă iese, bine, dacă nu, tot bine, că mă duc pe la Cluj să-mi mai văd niște prieteni. Mă găsiți mai mereu la mall-ul mare din capătul de nord al Brașovului, acolo lucrez la o librărie și mă bucur de orice chip senin și vesel care vine să-mi zică: salut Vlad, ce mai faci, ce mai zici?

Din cărțile dumneavoastră câte pungi de covrigei ați strâns în ultima lună? Cum se stă pe partea financiară? Întreb mai mult pentru cititori, ca să conștientizeze care e starea de facto, cum se chivernisește un autor român contemporan.

În ultima lună nimic, din roman nu știu nici cât s-a vândut. Dacă ești bun, poate primești niște premii / invitații prin diverse locuri, dar și astea sunt foarte rare, trebuie și un job.

Vă implicați civic, sunteți prezent în viața cetății, mergeți la vot, cum procedați?

Merg la vot, e important. Dar sunt altele mai importante: păsările, munții, cerul, marea, prietenii, o mână dată strâns și sănătos, o vorbă frumoasă.

Viitorul țării noastre. Vă preocupă? Ce părere aveți despre el? Rămâneți aici în țara noastră sau…? Cum și de ce?

Rămân, că îmi place. Dacă ar fi să plec, n-aș vrea să mă chinui prea mult, ideal cu ceva bursă lungă, de minim 6 luni, un an, să stau și să scriu doar, să mă uit la lucruri, că slavă Domnului, am doi ochi cu care încă văd, să-mi luminez în pace sufletul, mie să mi-l luminez și pe al altora să-l bucur puțin, să-l distrez fie și pentru o oră, două, o zi, și asta merge făcut de oriunde, de la mine din oraș chiar, și știu sigur că aș face-o bine, deci de plecat oricum nu din silă și dezgust, că dacă ar fi așa înseamnă că m-aș pune voit, absolut penibil, din senin contra spiritului meu, în postura de a pierde inutil ceea ce n-am vrut niciodată să am prea mult: vreme de zbierete și prostii.

În acest aspect, mă preocupă România. Dar până la un punct. Cum zice Bane în Batman 3: „Se vor ține procese, ne vom înfrupta din prăzi, va curge sânge, poliția va supraviețui, învățând să slujească adevărata justiție… Acest oraș măreț va dăinui, Gothamul va supraviețui!”. Și da, totul a redevenit cât de cât OK până la urmă. Sau pe o linie de plutire care să nu-ți ia chiar zilnic mințile – total rezonabil, firesc, omenesc.

Mă găsiți mai mereu la mall-ul mare din capătul de nord al Brașovului, acolo lucrez la o librărie și mă bucur de orice chip senin și vesel care vine să-mi zică: salut Vlad, ce mai faci, ce mai zici? (Vlad Drăgoi, scriitor)



05
/02
/14

Colin Thubron este considerat unul dintre cei mai valoroși scriitori britanici ai ultimelor decenii. Pasiunea pentru călătorii s-a reflectat mereu ȋn opera sa. Ȋn 2013, la editura Polirom a apărut „Redescoperind Drumul Mătăsii. Din China și munții Asiei Centrale ȋn Iran și Turcia” o carte surprinzătoare, de o sensibilitate frapantă.

05
/02
/14

Tradus recent în limba maghiară, romanul Zogru, de Doina Ruşti, a apărut la Editura Sétatér Kulturális Egyesület. Versiunea traducătoarei Szenkovics Enikő a făcut obiectul bursei „Franyó Zoltán”, oferită de guvernul maghiar, iar editarea cărţii se datorează Fundaţiei „Communitas”.

01
/02
/14

Romanul Proorocii Ierusalimului (ediţia a III-a, Cartea Românească, 2009; ediţia a IV-a, Polirom, 2012), de Radu Aldulescu, a apărut în limba maghiară, la Editura Napkút, în traducerea lui Kirilla Terez.

30
/01
/14

Tinereţile lui Daniel Abagiu, de Cezar Paul-Badescu, un roman al formării cu un personaj unic în literatura română – un fel de Holden Caulfield al lui Salinger, va apărea în cursul lunii februarie în Italia, în traducerea Irinei Turcanu, la Ciesse Edizioni, cu titlul Le giovinezze di Daniel Abagiu.

29
/01
/14

Romanul Ordinea, de Alexandru Ecovoiu, apărut în colecţia „Fiction LTD” a Editurii Polirom, va fi publicat în acest an la Editiones del Subsuelo din Spania, în traducerea lui Joaquín Garrigós.

21
/01
/14

Editura Humanitas şi Institutul Cervantes din Bucureşti vă invită miercuri, 22 ianuarie, ora 19.00, în Librăria Humanitas de la Cişmigiu, la lansarea volumului Eroul discret, primul roman publicat de Mario Vargas Llosa după acordarea Premiului Nobel pentru literatură în 2010.

21
/01
/14

Sîmbătă, 25 ianuarie, la ora 17.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bdul Elisabeta, nr. 38), poeta Ioana Nicolaie va susţine o lectură publică din volumul Autoimun, apărut recent la Editura Cartea Românească, şi în ediţie digitală. Autoimun este volumul cu care Ioana Nicolaie revine la poezie după un lung ocol în roman şi în literatura […]

20
/01
/14

Marti, 21 ianuarie, ora 19.00 Librăria Humanitas de la Cişmigiu vă invită la o seară dedicată scriitorului american F. Scott Fitzgerald şi romanelor Marele Gatsby şi Blândetea nopţii, capodoperele literaturii universale, recent apărute în ediţie de colecţie la Humanitas Fiction în traducerea lui Mircea Ivănescu.

12
/01
/14

Organizatorul şi iniţiatorul Galei Tinerilor Scriitori, Dan Mircea Cipariu, a declarat că premiul "Cartea de Poezie a anului 2013" nu se va mai decerna, după ce scriitorul Dan Sociu a confirmat că refuză să primească această distincţie.

09
/01
/14

Asociaţiile de bibliotecari din România protestează, printr-o scrisoare deschisă adresată Guvernului României, faţă de desfiintarea Bibliotecii Pedagogice Naţionale "I.C. Petrescu" din Bucureşti, care devine secţie a Bibliotecii Centrale Universitare "Carol I", potrivit unei Ordonanţe de Urgenţă.