Vlad Stanculeasa va concerta pe o vioară care a aparţinut lui Enescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/vlad-stanculeasa-va-concerta-pe-o-vioara-care-a-apartinut-lui-enescu/

Violonistul Vlad Stănculeasa, concertmaestru al Orchestrei Simfonice din Göteborg, va susţine pe 20 ianuarie, de la ora 19.00, un concert alături de Orchestra de Cameră Radio, la Sala Radio din Bucureşti, unde va cânta pe vioara Sanctus Serafin care a aparţinut lui George Enescu.

Un articol de Petre Ivan|14 ianuarie 2016

Muzicianul român Vlad Stanculeasa va urca pe scena de la Bucureşti ca solist şi dirijor, într-un concert format din două părţi care va cuprinde compoziţii de Johann Sebastian Bach şi Antonín Dvořák, informează orchestreradio.com.

Vioara Sanctus Serafin din 1739 a fost cumpărată de George Enescu pe când era student la Viena, iar spre finalul vieţii acesta a oferit-o discipolului său, Yehudi Menuhin.

În 2007, violonistul Vlad Stănculeasa a obţinut premiul „Enescu” pentru interpretarea lucrării „Impresii din copilărie”, ce aparţine compozitorului român, la Concursul Internaţional „George Enescu”. Anterior ocupării poziţiei de concertmaestru la Göteborg, Suedia, Vlad Stănculeasa a fost concertmaestru invitat la Orchestra de Cameră din Basel.

Cariera artistică a violonistului a început prin primirea unei burse de studii la Academia de Muzică Menuhin din Gstaad, unde a studiat cu Alberto Lysy şi Liviu Prunaru, urmând apoi cursurile Conservatorului din Lausanne. În calitate de solist, Vlad Stănculeasa a concertat alături de Orchestra de Cameră din Lausanne, Orchestra Simfonică din Göteborg, Orchestra de Cameră din Basel, Filarmonica „George Enescu” – Bucureşti.

Vlad Stănculeasa este solist al Cameratei Lysy şi a concertat pe scene de renume, precum Victoria Hall (Geneva) şi Casino (Berna), şi a fost invitat să participe în numeroase festivaluri internaţionale.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live, pe radioromaniacultural.ro şi romania-muzical.ro.

Foto: Vlad Stanculeasa – facebook

26
/11
/15

La un secol şi jumătate de la lansare, "Alice în țara minunilor" este transformată într-un spectaculos music-hall plasat sub semnul digitalului, cu ajutorul rockerului Damon Albarn. Inspirat din capodopera lui Lewis Carroll, spectacolul de aproape două ore și jumătate, intitulat "wonder.land", în stilul unui e-mail, se joacă de la începutul săptămânii la National Theatre din Londra, urmând să fie prezentat și pe scena Theatre du Chatelet din Paris, în iunie 2016

25
/11
/15

Sâmbătă 28 noiembrie, Mariana Nicolesco va împlini 67 de ani, prilej pentru marea noastră soprană să prezinte, pentru prima oară în Bucureşti, un florilegiu extraordinar de lieduri enesciene.

25
/11
/15

În 2 decembrie se împlinesc 65 ani de la trecerea în eternitate a pianistului-simbol pentru arta interpretativă românească, Dinu Lipatti, prilej pentru Radio România Muzical de a-i dedica acestei mari personalități o serie de evenimente: o emisiune-maraton, un recital și un simpozion de muzicologie.

24
/11
/15

Marți, 24 noiembrie, ora 19:00, la Palatul Bragadiru, va putea fi auzit în premieră sunetul unic al Violei organista. Un instrument aproape fantastic, extrem de inedit, existența lui fiind, în sine, un act artistic. Recuperat din schițele lui Leonardo da Vinci, instrumentul a fost salvat de la condiția de proiecție teoretică și adus la cea de realitate „consumabilă”.

23
/11
/15

Vineri, 27 noiembrie (19.00), Orchestra Națională Radio prezintă Concertul dedicat Zilei Naționale a României, eveniment ce va reuni pe scenă patru artiști români sau născuți în România, care se bucură de o frumoasă carieră atât în țară, cât și în străinătate. Printre aceştia se vor număra dirijorul NICOLAE MOLDOVEANU, violonistul RAFAEL BUTARU, pianista REBECA OMORDIA şi violoncelistul RĂZVAN SUMA.

20
/11
/15

Actriţa americană Gwyneth Paltrow a înregistrat un single cu fostul ei soţ, Chris Martin, care va fi inclus pe următorul album al trupei acestuia, Coldplay. Vedeta hollywoodiană a făcut backing vocals pentru single-ul "Everglow", care va fi inclus pe noul album al trupei Coldplay, intitulat "A Head Full of Dreams".

20
/11
/15

Atentatele teroriste de la Paris au transformat "La Marseillaise", poate cel mai cunoscut şi admirat imn din lume, într-un imn al solidarităţii lumii civilizate împotriva terorismului. Marseieza a fost intonată de un înteg stadion, zilele trecute, la meciul amical Anglia - Franţa, de pe Wembley, şi va fi cântat înaintea tuturor meciurilor din prima ligă engleză din acest weekend. În Premier League evoluează un număr de 72 de jucători francezi.

20
/11
/15

Cu prilejul conferinței de toamnă a rețelei internaționale Opera Europa care se desfășoară la București în perioada 18 - 21 noiembrie 2015, pe scena Operei Naționale București va avea loc, pe 20 noiembrie, premiera spectacolului ,,Oedipe” de George Enescu, în regia Valentinei Carrasco.

19
/11
/15

Soprana Angela Gheorghiu va susține un concert extraordinar pe 29 noiembrie, la Ateneul Român, evenimentul fiind dedicat strângerii de fonduri necesare pentru tratamentul victimelor incendiului de la clubul Colectiv. Alături de îndrăgita soprană pe scenă se vor afla Corul și Orchestra Filarmonică "George Enescu", sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare.

19
/11
/15

Concertul Orchestrei de Cameră Radio ce se va derula miercuri, 25 noiembrie (19.00), la Sala Radio, sub bagheta dirijorului Tiberiu Oprea, este conceput în jurul a doi dintre cei mai mari compozitori ai repertoriului simfonic german: Beethoven și Mendelssohn.

17
/11
/15

Joi, 19 noiembrie, ora 19.00, la Marele Salon de Recepție al Muzeului Național Cotroceni va avea loc concertul „Royal Fantasies” susținut de ansamblul elvețian „The Little Light Consort”. Concertul este programat în cadrul Festivalului de Muzică Veche București 2015 (ed. a X-a).

17
/11
/15

Cântărețul și actorul francez Charles Aznavour a primit Ordinul Coroanei în grad de comandor, înaltă distincție acordată de regele Philippe al Belgiei, la propunerea ministrului Afacerilor Externe, Didier Reynders. Charles Aznavour, unul dintre cei mai apreciați, iubiți și mai longevivi cântăreți francezi, a împlinit, pe 22 mai, 91 de ani.