Vladimir Jurowski, desemnat „DirijorulAnului”
https://www.ziarulmetropolis.ro/vladimir-jurowski-desemnat-dirijorulanului/

Vladimir Jurowski, a fost desemnat „Dirijorul Anului” în cadrul „International Opera Awards”. Dirijorul rus este, începând cu anul 2017, Directorul Artistic al Concursului şi Festivalului Internaţional „George Enescu”, alături de Preşedintele Onorific, maestrul Zubin Mehta.

Un articol de Petre Ivan|16 aprilie 2018

La sfârșitul lunii aprilie, Vladimir Jurowski va prezenta, într-o intervenție specială, în cadrul unei întâlniri dedicate Concursului Internațional „George Enescu”, noile direcții de dezvoltare pentru Concurs și Festival.

În acest an, Concursul Internațional „George Enescu” ­­­­­­va avea loc între 1 și 23 septembrie și va aduce pe scenele românești, în fața publicului și a juriului internațional, sute de tineri muzicieni talentați din întreaga lume. Perioada de înscriere pentru Concurs se va finaliza pe data de 15 aprilie. Festivalul este programat pentru luna septembrie a anului 2019.

Dirijorul Vladimir Jurowski este recunoscut la nivel internațional pentru stilul său revoluționar. El este, de asemenea, Dirijor Principal al London Philharmonic Orchestra, Dirijor Principal și Director Artistic al Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin pentru sezonul 2018, iar în ­­sezonul 2021 va ocupa funcția de Director General Muzical Desemnat al celebrei Bayerische Staatsoper.

Prezența dirijorului Vladimir Jurowski la conducerea artistică a Festivalului și Concursului George Enescu asigură păstrarea unei conexiuni intime cu cele mai mari scene ale lumii și cu tendințele internaționale și contribuie la valorificarea excepțională a tradiției și operei enesciene.

La ediția 2017 a Festivalului Internațional George Enescu, Vladimir Jurowski a ­­­­dirijat London Philharmonic Orchestra, în deschiderea Festivalului, cu o interpretare în premieră a celebrei opere Oedipe, de George Enescu, în versiune concertantă și cu proiecții multimedia.

Interpretarea Oedipe a făcut atunci înconjurul presei internaționale, The Guardian, Reuters, Euronews numărându-se printre cei care au aclamat abordarea dirijorului Vladimir Jurowski. De asemenea, Vladimir Jurowski a inclus Simfonia a III-a, de George Enescu și Oedipe în stagiunea londoneză a London Philharmonic, și le-a prezentat cu succes pe scenele britanice.

Având un nou directorat de primă mână la nivel internațional, Festivalul Internațional George Enescu continuă misiunea de a readuce muzica compozitorului George Enescu în prim-plan internațional și, deopotrivă, în fața publicului din România.

­­­­­Premiile International Opera Awards au fost fondate în anul 2013 de Harry Hyman, un om de afaceri și filantrop britanic, și John Allison, editorul revistei Opera Magazine, cu scopul de a premia excelența în domeniul operei și de a crește vizibilitatea operei ca formă de artă la nivel internațional.

Foto: Vladimir Jurowski – Matthias Creutziger

28
/06
/21

Pe 2 iulie, de la ora 20, în Parcul Coloanei fără sfârşit din Târgu Jiu va poposi recitalul Vioara lui Enescu, eveniment ce va aduce în faţa publicului un exemplu unic de generozitate artistică. Gabriel Croitoru şi legendara vioară Guarneri del Gesù pe care a cântat George Enescu (instrument pus la dispoziție și aflat în patrimoniul Muzeului Național “George Enescu”) străbat România alături de pianistul Horia Mihail, aducând muzica aproape de comunităţi dintre cele mai diferite România.

10
/06
/21

Festivalul şi Concursul Internaţional de Canto ce poartă numele legendarei soprane Hariclea Darclée, născută la Brăila, ne aduce de un sfert de veac acele manifestări extraordinare inspirate şi coordonate de o altă mare artistă, Mariana Nicolesco, a cărei personalitate a atras până acum în oraşul de pe Dunăre şi în teatrul în care ilustra predecesoare debuta la numai 21 de ani, în 1881, peste 2900 de tineri artişti lirici din 50 de ţări şi 5 continente.

10
/06
/21

Joi, 10 iunie, și vineri, 11 iunie, de la ora 19.00, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”  va fi condusă de  Gabriel Bebeșelea, dirijorul său principal din stagiunea 2020/21. Programul concertului din 10 și 11 iunie este alcătuit din selecțiuni din muzica originală compusă de  Jean-Baptiste Lully pentru piesa Burghezul gentilom de  Molière și din Suita Burghezul gentilom de Richard Strauss. […]

09
/06
/21

Iubitorii muzicii clasice care vor să achiziționeze abonamente la Festivalului George Enescu 2021 sunt invitați să se înscrie la acest link, începând de astăzi, 9 iunie, pentru a participa la loteria în cadrul căreia vor fi distribuite abonamentele. Biletele individuale se pun în vânzare pe 19 iulie 2021, la ora 12:00, iar biletele și abonamentele pentru vizionare în sistem pay-per-view vor fi disponibile începând cu 2 august 2021.

03
/06
/21

Nisip fin, vegetație și umbră, o plajă care se păstrează încă sălbatică, pescari de la prima oră a dimineții și apă verde-turcoaz, pe scurt - plaja de la Tuzla. În acest loc bine ascuns, sub coasta sălbatică a mării, se va întâmpla a doua ediție a festivalului Living Rock, dedicat tuturor iubitorilor de alternativ, fie că vorbim de muzică, destinații de vacanță, preferințe gastronomice sau activități de petrecere a timpului liber.

02
/06
/21

Sâmbătă, 5 iunie, începând cu ora 18:30, Gala Aniversară „Ruxandra Donose 30” va ajunge pe scena Operei Naţionale din Bucureşti, într-un eveniment extraordinar menit să celebreze cei 30 de ani de activitate artistică ai celebrei mezzosoprane. La pupitrul Orchestrei Operei Naționale București se va afla Tiberiu Soare, conceptul regizoral fiind semnat de Paula Stoica.

02
/06
/21

În seara zilei de duminică, 6 iunie, la ora 19, flautista Miruna Didu, violonista Corina Mitroi, violista Iulia Goiana și violoncelistul Eugen Bogdan Popa, toți instrumentiști din Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu” din București, propun iubitorilor muzicii de cameră un program integral Mozart.

31
/05
/21

După câteva luni în care, din motive pandemice, toate evenimentele stagiunii au fost transmise live de la Sala Radio – pe calea undelor sau online – publicul va reveni fizic în sală! Primul concert în care spectatorii se vor bucura de reîntâlnirea „vie” cu muzica și, reciproc, artiștii vor retrăi emoția interacțiunii cu publicul, se va derula vineri, 4 iunie (ora 19.00).