„Voci de primăvară”, la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/voci-de-primavara-la-sala-radio/

Sub titlul “VOCI DE PRIMĂVARĂ”, joi, 14 aprilie (19.00), Corul Academic Radio prezintă un eveniment special: primul concert coral a cappella pregătit şi derulat sub conducerea muzicală a noului dirijor al ansamblului: CIPRIAN ŢUŢU. Evenimentul de la Sala Radio propune publicului bucureştean un repertoriu extrem de divers, care acoperă întreaga paletă repertorială a Corului Academic Radio, dezvoltată în cei 75 de ani de activitate, aniversaţi în 2015.

Un articol de Petre Ivan|8 aprilie 2016

Iubitorii muzicii vor asculta piese compuse de la epoca Renaşterii şi până la creaţii contemporane, atât din repertoriul universal cât şi din cel românesc, de factură laică.

Printre compozitorii care se regăsesc în programul serii se numără Ravel, Bach, Brahms, Monteverdi sau Britten. Titlul evenimentului – „Voci de primăvară” – este datorat faptului că o parte dintre lucrările din programul serii fac trimitere la frumosul anotimp şi la motivele florale prezente în compoziţiile corale.

Activitatea dirijorală a lui Ciprian Ţuţu cuprinde evenimente diverse, de la spectacole de operă, până la concerte a cappella, cu acompaniament, precum şi vocal-simfonice, în compania unor importante orchestre din ţară (Braşov, Oradea, Cluj-Napoca, Bucureşti) şi străinătate.

Din anul 2012 ocupă funcţia de maestru de cor la Opera Braşov, de-a lungul celor patru stagiuni pregătind sau dirijând ansamblul coral al instituţiei în peste 100 de spectacole. S-a aflat şi la pupitrul orchestrei instituţiei, dirijând în perioada 2013-2015 un număr de 7 gale sau concerte de arii şi coruri din opere. În anul 2011 a devenit membru al cvintetului vocal Anatoly, alături de care participă la concerte, recitaluri, festivaluri şi concursuri în ţară şi străinătate.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe radioromaniacultural.ro şi romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.

Foto: „Voci de primăvară” – orchestreradio.com.

16
/05
/23

J'ai Bistrot București își aniversează al 10-lea an de existență prin intermediul a două evenimente marcante pe 19 și pe 20 mai: ”Silent Party” și ”Silent Concert Alternosfera” ce vor fi organizate chiar în grădina din Calea Griviței 55.

15
/05
/23

În lunile mai și iunie 2023 are loc primul turneu național intitulat Trei Tenori ieșeni, care aduce în fața publicului din întreaga țară trei dintre cei mai importanți tenori ai scenelor românești, care au ca numitor comun, în afara unor voci cu totul excepționale, faptul că își leagă numele în această perioadă de frumoasa evoluție a scenei muzicale ieșene actuale.

12
/05
/23

Pe 13 mai are loc lansarea celui de-al doilea album EYEDROPS „Găsit. Rătăcit. Regăsit. Pierdut.” cu un concert „extraordinaire” în Iași, la Underground Pub. Găsirea, Rătăcirea, Regăsirea și Pierderea cuprind un turneu care îi poartă pe băieți și pe noul lor album prin 11 orașe din țară.