Volkhard Steude, în premieră în România
https://www.ziarulmetropolis.ro/volkhard-steude-in-premiera-in-romania/

Concertmaestrul filarmonicii din Viena, Volkhard Steude, şi pianista Cătălina Butcaru vor susţine, cu prilejul Zilei Europei 2016, trei recitaluri extraordinare în România: la Ateneul Român din Bucureşti, pe 2 mai, la Sala Thalia din Sibiu, pe 3 mai şi la Filarmonica Banatul din Timişoara, pe 4 mai. Toate recitalurile încep la ora 19.00.

Un articol de Petre Ivan|6 aprilie 2016

Recitalurile se vor desfășura sub patronajul Excelenței Sale, Ambasadorul  Austriei în România, Mag. Gerhard Reiweger. Cei doi muzicieni se află pentru prima dată împreună pe scenele din România.

Programul prezentat este unul atractiv și variat, menit să pună în valoare calitățile celor doi interpreți și să ofere publicului o plăcută călătorie muzicală însoțită de sonorități de la cele mai clare, inocente, pure sau efervescente, cum se întâmplă în Sonata primăverii de Beethoven, la cele învolburate, pasionale sau pline de resemnare din lucrările lui Dvorak și Strauss, pentru a se ajunge la un anume rafinament și timbralitate tipice muzicii franceze, prin celebra lucrare Tzigane Rhapsodie a lui Ravel.

Volkhard Steude, un împătimit al muzicii de cameră, cântă pe o vioară Antonius Stradivarius 1714 (ex Smith-Querson), care i-a fost pusă la dispoziție de Banca Națională a Austriei. Din anul 2000 este concertmaestrul Filarmonicii din Viena.

Turneele sale în Europa și Japonia, dar și impresionanta discografie, coturează cariera unui mare muzician care se prezintă acum și publicului din România.

Cătălina Butcaru, pianista născută la Constanța și stabilită la Viena, a fost admisă la Conservatorul din capitala Austriei la numai 16 ani, de unde a obținut diploma de solist.

PROGRAM:

L.van Beethoven: Sonata pentru vioară și pian nr.5 op.24 in fa major  ” Sonata primăverii”

Dvorak: 4 piese romantice op.75

R.Strauss: Sonata pentru vioară și pian op.18

Ravel: Tzigane Rhapsodie

Foto: Volkhard Steude – facebook

17
/08
/21

Festivalul Internațional George Enescu invită publicul și organizațiile de orice fel – publice sau private – să ia o pauză de 5 minute de la ritmurile cotidiene, pe 19 august, la împlinirea a 140 de ani de la nașterea lui George Enescu, pentru a-l onora fără cuvinte mari, ci cu ceea ce Maestrul a iubit mai mult – muzica – și în felul în care el și-a trăit viața – cu modestie și cu generozitate pentru semeni.

16
/08
/21

Barcelona Flamenco Ballet va susține două reprezentații suplimentare ale spectacolului „Flacăra Nopții” în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, în condițiile în care Kibbutz Contemporary Dance Company nu va mai fi prezentă fizic la Sibiu, la cea de-a XXVIII-a ediție a FITS, ci cu un spectacol transmis online.

16
/08
/21

Lumea jazzului s-a îmbogățit cu încă o ediție Sibiu Jazz Festival. Timp de trei zile(13-15 august) publicul a putut experimenta un veritabil jazz happening, un amestec sui generis de stiluri consacrate acestui gen muzical. Formațiile cuprinse în line up au recompus pe scenă farmecul jazului profund legat de entuziasmul creației muzicale.

10
/08
/21

Continuând o tradiție a relațiilor de excelență, Festivalul Regal de Operă „Virginia Zeani” devine, începând de anul acesta, partener în România al Filarmonicii de la Chișinău, colaborare care, pe lângă obiectivele artistice, vizează campania de strângere de fonduri pentru reconstrucția centrului cultural basarabean, parțial distrus de un incendiu în luna septembrie, 2020.

06
/08
/21

Duminică, 15 august 2021, de la ora 21:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu invită publicul la Concertul Extrordinar „Ave Maria”. Evenimentul faimosului cor îi are ca invitați speciali pe copiii din Ansamblul de percuție Young Beats – Cantus Mundi, fondat și coordonat de Zoli TOTH și se va desfășura în aer liber la Teatrul de Vară „Mihai Eminescu” din București (Str. Arhitect Hârjeu nr. 61).

06
/08
/21

Începând de vineri, 6 august 2021, până duminică, Festivalul SoNoRo Musikland poposește în orașul Brașov, unde vor avea loc trei concerte, organizate în parteneriat cu Filarmonica Brașov. Concertele vor avea loc în Sala Patria (sâmbătă, 7 august), dar și în aer liber, în Piața Brassaï (vineri, 6 august) și Piața Sf. Ioan (duminică, 8 august).

04
/08
/21

Staruri internaționale feminine - precum Diana Damrau, Joyce DiDonato, Yuja Wang, Sonya Yoncheva, Khatia Buniatishvili - și numeroase artiste recunoscute pentru talentul lor vin la Festivalul George Enescu.

04
/08
/21

Misa Încoronării, de Wolfgang Amadeus Mozart, deschide cea de-a IV-a ediție a Festivalului Regal de Operă “Virginia Zeani”, eveniment care va avea loc la Târgu Mureș, în perioada 20 – 22 august, cu participarea extraordinară a unor muzicieni de elită din Brașov, Cluj-Napoca și București.

02
/08
/21

Născută în România, Mara și-a început pregătirea muzicală la vârsta de 6 ani. Stilul său elegant și subtil a atras repede atenția audienței și criticilor, fiind invitată să cânte alături de mai multe filarmonici din țară.