VUNK a lansat noul single 5,3
https://www.ziarulmetropolis.ro/vunk-a-lansat-noul-single-53/

VUNK a lansat videoclipul baladei de dragoste 5,3. Cântecul este extras de pe cel mai nou album al formaţiei, „Domnul Portocaliu şi Maşina Timpului“.

Un articol de Petre Ivan|8 decembrie 2019

“5,3 este piesa bijuterie de pe albumul Domnul Portocaliu și Mașina Timpului, pe care l-am lansat în această toamnă. Este cântecul scris pentru toate poveștile de dragoste tăcute, care au rămas blocate în nerostirea unor cuvinte. Orchestra care “îmbracă” piesa este înregistrată live, iar asta aduce un plus uriaș de emoție și adevăr cântecului.” declară Cornel Ilie, solistul VUNK.

5,3 este un duet cu Zoe, o voce sensibilă care a ajuns în finala show-ului Cântă acum cu mine și care a făcut senzație în această toamnă în echipa lui Smiley la Vocea României. Pe lângă concursurile muzicale, artista a făcut parte din proiecte importante, precum Jazzapella și Blue Noise, iar în prezent este profesoară de pian.

“La începutul lui 2019 am lucrat ca producător muzical la Cântă acum cu mine și acolo am descoperit-o pe Zoe, un artist extrem de talentat și de sensibil. Mi-a rămas în minte, așa că atunci când am scris cântecul 5,3 vocea ei a fost prima care mi-am dorit să o cânte cu noi.” a mai adăugat Cornel Ilie.

“Dacă as fi pus pariu cu cineva ca voi face parte de pe ultimul album VUNK, sigur acel cineva ar fi câștigat. Pun pariu pe orice că acesta este doar începutul, pentru că experiența aceasta mi-a demonstrat că imposibilul poate deveni posibil, iar visele devin realitate.” mărturisește Zoe.

Zoe este invitata specială la concertul VUNK din Hard Rock Cafe București din 9 decembrie, unde va interpreta live piesa 5,3 alături de membrii formației.

2019 a fost ”anul VUNK”. Formația a lansat în această toamnă albumul Domnul Portocaliu și Mașina Timpului, dar și o carte autobiografică Déjà-Vu: 25 de ani de VUNK.

VUNK Online:

Instagram

Youtube

Facebook

13
/01
/22

Unul dintre cei mai apreciați dirijori români – CRISTIAN MANDEAL – și un concert în care „vedeta” serii va fi HARPA, instrumentul ce naște o sonoritate atât de specială și de plăcută, sunt „ingredientele” evenimentului prezentat miercuri, 19 ianuarie 2022 (de la 19.00) de ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO, la Sala Radio.

12
/01
/22

Iași, 11 ianuarie 2022 - Cea de-a treia ediție a Classix Festival va avea loc în perioada 13 - 19 februarie 2022 și se va desfășura în format hibrid (fizic și online), reunind peste 40 de personalități internaționale ale muzicii clasice din 14 țări la Iași.

23
/12
/21

Nu vă lăsați păcăliți de apariție discretă și micuță a Andreei Mădălina Barbu în afara scenei. Atunci când cântă, Andreea Mădălina se transformă într-o forță a naturii. Vocea ei de soprană de coloratură atinge tonuri foarte înalte „ca de privighetoare” și te poartă în povestea muzicală pe care o interpretează.

22
/12
/21

La TVR 1, Crăciunul vine cu bucurie: colinde, poveşti impresionante, surprize pentru copii şi oameni mari, întâlniri încărcate de emoţie. Ne vom delecta cu programe de sărbătoare pregătite pentru telespectatorii de toate vârstele, pentru toţi cei care ne lăsăm cuprinşi de magia sărbătorilor de iarnă. Semifinala „Vedeta populară”, emisiuni şi ediţii speciale – „Iată, vin colindătorii!”, „Poveşti de Crăciun”, „Exclusiv în România”, „Moş Crăciun ...de împrumut”, animaţii pentru copii, precum şi filme cu tematică de Crăciun sunt câteva dintre programele pe care TVR 1 le oferă telespectatorilor săi în perioada 24-27 decembrie.

19
/12
/21

Din 20 până în 26 decembrie, zilnic, de la ora 10.00 (în reluare de la ora 17.00), vă așteaptă cadourile pregătite de Andreea Kiseleff și Lucian Haralambie “Sub bradul de Crăciun” – colinde, cântece de Crăciun, dar și opusuri celebre, alături de cele 6 cantate care compun “Oratoriul de Crăciun” de Johann Sebastian Bach.