Weekend în familie, concerte, expoziții și locații noi la ediția aniversară TIFF
https://www.ziarulmetropolis.ro/weekend-in-familie-concerte-expozitii-si-locatii-noi-la-editia-aniversara-tiff/

Au mai rămas doar câteva zile până la startul oficial al celei de-a 20-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania.

Un articol de Petre Ivan|22 iulie 2021

Organizat în perioada 23 iulie – 1 august, cel mai amplu eveniment cinematografic din România dedică un weekend întreg de distracție și relaxare copiilor și părinților. Pe 24 și 25 iulie, evenimentul Weekend în familie inaugurează Cetățuie Open Air, un nou spațiu de proiecții în aer liber amenajat în Parcul Cetățuia din Cluj-Napoca. Pe harta festivalului se mai adaugă, în acest an, Parcul Poligon Florești, unde cinefilii sunt invitați să urmărească seară de seară filme sub cerul liber. O serie de expoziții cu intrare liberă vor anima câteva spații din Cluj, iar surprizele muzicale pot fi descoperite la Casa TIFF și Arkhai Sculpture Park din Vlaha.

Harta festivalului va include, la această ediție, 17 locații indoor și outdoor: Cinema Florin Piersic, Cinema Victoria, Cinema Arta, Casa de Cultură a Studenților, Piața Unirii Open Air, Iulius Parc Open Air, Cercul Militar, Cinema Mărăști, Cinema Dacia Mănăștur, Muzeul de Artă, USAMV Open Air, UBB Open Air, Parc Poligon Florești, Cetățuie Open Air, Castelul Bánffy Bonțida, Arkhai Sculpture Park Vlaha și Biserica Piaristă.

Jocurile și atelierele pentru copii, experimentele educative și o demonstrație BattleLab Robotica vor însufleți atmosfera în primul weekend de festival, pe 24 – 25 iulie, la Cetățuie Open Air (acces prin EC Garden). În timp ce părinții se vor putea relaxa în zona de picnic, cei mici se vor bucura de un simulator de ski sau își vor petrece timpul în spațiul pentru lectură amenajat în aer liber. Cetățuie Open Air este noul spațiu în aer liber inclus pe harta festivalului, alături de Parcul Poligon Florești (Strada Sub Cetate nr. 13), unde vor rula filme din selecția prezentată în Piața Unirii Open Air. Ambele spații vor găzdui seară de seară proiecții de film în aer liber.

În decorul spectaculos al Arkhai Sculpture Park de la Vlaha, marți, pe 27 iulie, de la ora 20:30, Ceata Melopoică și FloriMan aduc Răsună tulnicele, un concert memorabil la care va participa și Mariana Gligor, „tezaur uman viu UNESCO”, susținut înainte de proiecția documentarului Holy Father (r. Andrei Dăscălescu), de la care nu va lipsi echipa de producție a filmului.

Casa TIFF

Casa TIFF rămâne, și la această ediție, locul principal de întâlnire din festival. În seria de interviuri InspiraTIFF, de la ora 17.00, spectatorii îi vor putea întâlni pe regizorul Nae Caranfil, actorii Florin Piersic jr., Medeea Marinescu, Cezara Dafinescu și Ana Ularu, și creatoarea de modă Doina Levintza. Tot aici, echipe ale filmelor românești proiectate în festival, vor povesti cinefililor detalii din culisele producțiilor pe care le semnează. Duminică, pe 25 iulie, spectatorii îi vor întâlni pe creatorii filmului Perfect necunoscuți (r. Octavian Strunilă), iar luni, pe 26 iulie, vor putea adresa întrebări echipei filmului Tata mută munții (r. Daniel Sandu). Marți vor veni la Casa TIFF cineaștii din Toni și prietenii săi (r. Ion Indolean), iar miercuri, pe 28 iulie, spectatorii au întâlnire cu echipele filmelor #dogpoopgirl (r. Andrei Huțuleac) și Neidentificat (r. Bogdan George Apetri). Ziua de joi va începe cu o discuție cu realizatorii Otto Barbarul (r. Ruxandra Ghițescu) și va continua cu o întâlnire cu echipa Câmp de maci (r. Eugen Jebeleanu), iar vineri, seria de discuții va continua cu realizatorii Întregalde (r. Radu Muntean) și După 4o de zile (r. Andrei Gruzsniczki). Sâmbătă, la TIFF Talks, spectatorii vor intra în culisele filmelor Spioni de ocazie (r. Oana Giurgiu) și Căutătorul de vânt (r. Mihai Sofronea), iar duminică, în ultima zi de festival, au confirmat prezența creatorii România sălbatică (r. Dan Dinu, Cosmin Dumitrache).

Casa TIFF oferă și cinci seri de concert în aer liber. Vizi, Ana Coman, formația Trei Parale, Ineffable, trupele Melting Dice și Orkid vor fi live pe scena Casei TIFF. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Expoziții

Zona pietonală de pe Bulevardul Eroilor se transformă într-o galerie a celor mai frumoase amintiri culese de-a lungul ultimelor două decenii de fotograful Nicu Cherciu. Până pe 1 august, clujenii vor putea rememora momente din istoria festivalului, admirând fotografiile prezentate în cadrul expoziției TIFF Moments by Nicu Cherciu. The Cosmic House (str. Eremia Grigorescu 106) va găzdui, pe toată durata festivalului, Concrete Nests, o expoziție ce surprinde modurile în care pandemia a influențat viața personală a oamenilor care trăiesc în blocuri de apartamente din întreaga lume. Expoziția face parte dintr-un proiect transmedia realizat de studenți ai Facultății de Teatru și Film Cluj. În același spațiu va putea fi vizitată, cu intrare liberă, expoziția Anul care nu a mai fost la fel…, caruselul de emoții al anului 2020, un an despre interior, atât la propriu, cât și la figurat, surprins de Versus Visual Project.

Din 23 iulie, Muzeul de Artă din Cluj-Napoca găzduiește expoziția România Sălbatică, parte din cel mai mare proiect de fotografie și film documentar dedicat naturii din România, inițiat de fotograful Dan Dinu și realizat împreună cu videograful Cosmin Dumitrache. Mirrors of Brâncuși, un inedit proiect multimedia ce invită vizitatorul să devină parte din universul celui supranumit “inventatorul sculpturii moderne”, va putea fi explorat la Muzeul de Artă pe parcursul festivalului. Tot aici va putea fi admirată și expoziția a mind trip, o selecție curatorială de piese vestimentare din colecția aniversară ce marchează 20 de ani de când designerul Lucian Broscățean a fost descoperit și premiat de Doina Levintza.

Biletele și abonamentele TIFF 2021 sunt disponibile pe tiff.eventbook.ro.

 

10
/06
/21

„Hai, să vorbim despre viață!” de Ana Sorina Corneanu, desemnată Cea mai bună piesă a anului 2019, la Concursul de Dramaturgie organizat de UNITER, este viitoarea premieră a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București, programată pentru seara de 13 iunie 2021, de la ora 20.00, la Sala Atelier.

10
/06
/21

„Întregalde”, cel mai nou lungmetraj regizat de Radu Muntean („Alice T.”, „Hârtia va fi albastră”, „Marţi, după Crăciun”) a fost selecționat în secțiunea Quinzaine des Réalisateurs de la Cannes, ce are loc între 6-17 iulie 2021.

09
/06
/21

România este reprezentată în acest an la Festivalul de la Cannes de două lungmetraje şi două scurtmetraje, la care se adaugă prezenţa lui Cristian Mungiu în fruntea juriului secţiunii "Săptămâna Criticii". Un moment important pentru cinematografia română.

08
/06
/21

După mii de kilometri parcurși, sute de ore de filmare și 10 ani de pre-producție, cel mai mare proiect de fotografie și film documentar dedicat naturii din țara noastră, va fi lansat pe marile ecrane, în premieră absolută, în Piața Unirii open-air, în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF, 23 iulie - 1 august), în prezența echipei.

08
/06
/21

În paralel cu cea de-a 14-a ediție a festivalului One World Romania, se va desfășura și o nouă ediție Kinedok, programul ce promovează filmul documentar în spatii neconventionale din șapte țări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croația, Norvegia, Bulgaria și România.

07
/06
/21

Apariția misterioasă a unui monolit tulbură liniștea unei comunități dacice în campania de imagine a celei de-a 20-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (23 iulie – 1 august 2021). Spotul semnat de artiștii româno-britanici Anton și Damian Groves, după un concept creat de echipa TIFF, surprinde un fenomen bizar petrecut în urmă cu mai bine de 2000 de ani în locul unde se află astăzi orașul Cluj-Napoca.

04
/06
/21

La Civil de Teodora Ana Mihai a fost ales în selecția oficială a Festivalului de la Cannes, 2021, în secțiunea ‘Un Certain Regard’. Director de imagine este românul Marius Panduru (autor al imaginii filmelor “Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, “Polițist adjectiv”, “Closer to the Moon”, “Aferim!” sau “Eu când vreau să fluier, fluier”).

04
/06
/21

Levente Molnár este nominalizat pentru premiul cel mai bun actor la Premiile Naționale de Film – Ungaria 2021 ( Magyar Mozgókép Díj ), pentru rolul Bálint Grassai, jucat în filmul Hasadék / Ravine, debutul regizoral în lungmetraj al regizorului maghiar Balázs Krasznahorkai. Decernarea premiilor și proiectiile de gala, vor avea loc în cadrul Magyar Mozgókep Fesztivál 2021 - Balatonfüred – Veszprém www.mozgokepfestival.hu

03
/06
/21

Bucuria revenirii la cinema s-a simțit din plin de 1 iunie, când un număr impresionant de părinți și copii au ales să își petreacă ziua liberă în fața marilor ecrane de la Cineplexx, unde au fost ocupate aproape toate scaunele disponibile la majoritatea filmelor din program, în condițiile restricțiilor în vigoare.

03
/06
/21

În 2021, One World România revine cu peste 60 de filme de lungmetraj și scurtmetraj din întreaga lume, majoritatea în premieră națională. Festivalul se va desfășura fizic, la București, între 11 și 20 iunie, la Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului și alte locații indoor și outdoor din Capitală și online în toată țara, între 21 și 27 iunie. Tema principală din acest an surprinde instanțe diferite ale feminității și feminismului din întreaga lume, din diverse culturi, straturi sociale și epoci diferite.

03
/06
/21

Proiectul „Verde-n față”, implementat de asociațiile Bloc Zero și Mai Mult Verde și susținut de HeidelbergCement România, continuă în luna iunie cu o caravană de film și acțiuni de protejare a mediului. Proiecțiile de film vor avea loc în aer liber și vor fi dublate de evenimente de ecologizare și de amenajare a unor spații de colectare separată.

02
/06
/21

PREVIEW S-au redeschis cinematografele, s-au reluat premierele de filme româneşti şi străine şi reîncep festivalurile. Luna iunie e bogată în evenimente cinematografice, aproape ca în vremurile bune, de dinainte de pandemie, aşa că Ziarul Metropolis face câteva recomandări, pentru a vă ghida mai uşor.