Weekend pentru copii la Opera Naţională Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/weekend-pentru-copii-la-opera-nationala-bucuresti/

Două reprezentaţii – „Flautul fermecat” de Wolfgang Amadeus Mozart şi spectacolul de balet ”Harap Alb” – vor fi oferite sâmbătă şi duminică micilor spectatori de Studioul Experimental de Operă şi Balet „Ludovic Spiess” din cadrul Operei Naţionale Bucureşti (ONB). Opera „Flautul fermecat”, ultima compusă de Wolfgang Amadeus Mozart, a fost adaptată pentru copii de către […]

Un articol de Andrada Văsii|24 ianuarie 2013

Două reprezentaţii – „Flautul fermecat” de Wolfgang Amadeus Mozart şi spectacolul de balet ”Harap Alb” – vor fi oferite sâmbătă şi duminică micilor spectatori de Studioul Experimental de Operă şi Balet „Ludovic Spiess” din cadrul Operei Naţionale Bucureşti (ONB).

Opera „Flautul fermecat”, ultima compusă de Wolfgang Amadeus Mozart, a fost adaptată pentru copii de către Anda Tăbăcaru Hogea (regia) şi Adriana Urmuzescu (scenografia), alături de Smaranda Morgovan (coordonarea muzicală).

Spectacolul, care a avut premiera în stagiunea trecută, a primit mai multe distincţii importante la Gala Premiilor VIP ale Artelor Spectacolului Muzical pentru Copii 2012 (Premiul pentru Cel mai bun spectacol, Premiul pentru regie – Anda Tăbăcaru Hogea, Cea mai bună solistă – Cristina Marta Sandu, Cel mai bun solist – Andrei Lazăr).

În ceea ce priveşte spectacolul de balet ”Harap Alb”, acesta va avea loc duminică, de la ora 11,00. Coregrafa Maria Popa, creatoarea baletului „Harap Alb”, a transpus în paşi de dans celebra poveste a lui Ion Creangă, pe un colaj muzical alcătuit din lucrări semnate de compozitori români precum George Enescu, Paul Constantinescu şi Marţian Negrea, iar scenografia spectacolului este semnată de Andreea Koch.

Distribuţia reprezentaţiei care are loc duminică la Sala Studio reuneşte tineri balerini ai Operei Naţionale Bucureşti, care dau viaţă celebrilor eroi ai poveştii.

Spectacolul se bucură, de asemenea, de participarea elevilor de la Liceul de Coregrafie „Floria Capsali” din Bucureşti.

Sursa: Agerpres

06
/12
/13

12 Years a Slave, regizat de Steve McQueen, a fost desemnat filmul anului 2013 în Topul 10 al revistei Rolling Stone, după ce, marţi, cineastul american a primit, pentru aceeaşi peliculă, titlul de cel mai bun regizor din partea New York Film Critics Circle.

06
/12
/13

MEMORIA CULTURALĂ Pe 12 decembrie se împlinesc 30 de ani de la moartea lui Amza Pellea. Sanda Toma, partenera sa de scenă, scria în decembrie 1983, în revista Teatrul, un text prin care-și lua adio (nu „adio”, ci numai „la revedere”) de la actorul care a fost „întotdeauna egal cu el însuși, prietenos și cald ca o zi luminoasă de vară”.

05
/12
/13

CRONICĂ DE FILM „Majordomul”, în regia lui Lee Daniels, este un film croit pe placul Academiei Americane, dar şi al unui public dornic de poveşti motivaţionale. Transpunerea vizuală a scenariului este, însă, cât se poate de convenţională.