„Zavera”. Teama de sentimente ★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/zavera-teama-de-sentimente-%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM După „Cealaltă Irina” (2009) şi „Q.E.D.” (2013), regizorul Andrei Gruzsniczki revine cu un nou lungmetraj, „Zavera” (2019), o dramă minimalistă – dar şi manieristă – despre un inginer constructor (Dorian Boguţă) a cărui viaţă e dată peste cap de moartea celui mai bun prieten (Șerban Pavlu).

Un articol de Ionuţ Mareş|28 noiembrie 2019

Parțial, e din cauza concursurilor organizate de Centrul Național al Cinematografiei (CNC), unde comisiile de evaluare tind să privilegieze un anume tip de scenariu realist minimalist. S-a creat un pattern, așa că numeroși scenariști, dintre care mulți sunt și regizori, rămân cam în aceeași zonă safe, cu mici variațiuni.

Parțial, e și din cauza lipsei de imaginație și mai ales a curajului de a risca, de a evita drumurile bătătorite, din partea unora dintre cineaști. Asta a dus în ultimii câțiva ani la proliferarea unei direcții destul de sterile în cinematografia română, care vine în siajul cinema-ului realist de forță consacrat de Puiu-Mungiu-Muntean, ce îl practică cel mai bine (chiar dacă nu întotdeauna la acelaşi nivel).

Este vorba de o serie de filme care nu sunt neapărat slabe, de lepădat, dar a căror insistență pe dedramatizare și pe sugestie și al căror dispozitiv regizoral (aproape numai cadre fixe, planuri-secvență) relevă, de fapt, un manierism, o reţetă.

De aceea, de pildă, cred că cele mai relevante filme românești din 2019 sunt cele care aduc un aer de prospețime și care își asumă riscuri, venind cu un alt tip de limbaj, uneori mai radical: „Ivana cea Groaznică”, de Ivana Mladenovic, „Touch Me Not”, de Adina Pintilie, sau „Gomera”, de Corneliu Porumboiu. Mai este și cazul unui film ca „Arest”, de Andrei Cohn, unde estetica realistă menționată este asumată până la capăt, ba chiar dusă la extrem și, de aceea, rămâne totuşi memorabilă (ajutată, e adevărat, și de subiect).

În direcţia manieristă, epigonică, se înscrie şi noul film al lui Andrei Gruzsniczki, „Zavera” (2019), care are în centru un bărbat din clasa de mijloc, un inginer constructor (Dorian Boguţă), a cărui viaţă e dată peste cap de moartea celui mai bun prieten, un arhitect (Şerban Pavlu), cu care a fost totodată partener într-o firmă.

Tragicul eveniment îl scoate parcă dintr-o letargie (greu de explicat, totuşi), deşi pare în acelaşi timp să îl arunce într-o criză existenţială: descoperă, cu ajutorul contabilei (Medeea Marinescu), că lucrurile în companie nu sunt tocmai în regulă, intră la bănuieli în ceea ce o priveşte pe soţie (Ioana Flora) și e nevoit să aibă tot mai mult grijă de mama sa bătrână și bolnavă (Coca Bloos).

Scenariul sună foarte familiar. Și nici mizanscena nu aduce nimic nou, cu excepția a două-trei secvențe de parastas din familia decedatului, când se iese din logica realistă, apare o rupere de stil și se alege o interesantă tușă parodică la adresa personajelor din jurul protagonistului, și implicit la adresa unei clase de mijloc caricaturizate, lucru sugerat și prin dialogurile afectate, ușor stridente.

Dorian Boguță se achită bine de rol și face un personaj convingător. Doar că dedramatizarea excesivă pentru care optează Andrei Gruzsniczki pare să arate mai degrabă o teamă de a reda chiar și cele mai firave emoții și sentimente ale personajelor (de pildă, dialoguri esențiale între cei doi soți sunt lăsate în afara percepției auditive a spectatorului).

Filmul e construit doar din frânturi de informații, din sugestii, din elipse, din piste narative false (ca prezența unei arme în câteva momente), din bănuielile pe care protagonistul le are față de oamenii de lângă el.

Facem cunoștință cu acest personaj în momentul în care începe să devină conștient de lumea din jur și îl abandonăm, la final, când ni se sugerează că s-a împăcat cu el însuși și cu ceilalți, că a acceptat, cel puțin pentru moment, că apropiații nu au fost așa cum a crezut el că sunt. Și că ceva s-a schimbat poate și cu el.

Însă toată această radiografie cerebrală a unei iluminări înăbușite, a unei potoliri a tumultului interior (acea zaveră din titlu), nu este suficient de ofertantă și de stimulantă, chiar dacă regia e îndemânatică. „Zavera” e un film corect, temător, care cere însă mult de la privitor și oferă destul de puțin la schimb.

„Zavera” poate fi văzut în cinematografe din 29 noiembrie.

19
/09
/22

Bazat pe cazul real al fostului șef francez al agenției antinarcotice, acuzat în 2017 de contrabandă cu droguri la scară largă, Ancheta unui scandal de stat / Enquête sur un scandale d'etat explorează o captivantă poveste despre corupție la cel mai înalt nivel și chestionează formele de discurs public în contextul traficului de droguri. Filmul lui Thierry de Peretti, cu Roschdy Zem, Pio Marmaï și Vincent Lindon este distribuit în cinematografe din 30 septembrie de Independența Film.

19
/09
/22

Iubirea, sub toate formele ei, este tema ediției cu numărul 17 a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest. Între 7 și 16 octombrie, o vom celebra în sălile de cinema din București, urmărind peste 340 de filme sosite din întreaga lume. Printre acestea, 48 de povești cu și despre iubire, vor fi prezentate sub umbrela Animate the Love – temă ilustrată în posterul ediției de artista ucraineană Oksana Kurmaz.

19
/09
/22

Fairytale, cel mai recent film al regizorului Alexander Sokurov, și ultimul din tetralogia inspirată de cele mai controversate personaje politice ale secolului XX, va deschide cea de-a 12-a ediție a Festivalului Internațional de Film Experimental București. Luni, pe 26 septembrie, în anticiparea debutului oficial al festivalului, pelicula va avea parte de o primă întâlnire cu publicul din România, de la ora 18:30, la Cinemateca Eforie.

15
/09
/22

„Om Câine / Man and Dog”, primul lungmetraj regizat de Ștefan Constantinescu, cu Bogdan Dumitrache și Ofelia Popii în rolurile principale, intră în cinematografe din 16 septembrie, filmul fiind distribuit pe marile ecrane de microMULTILATERAL.

09
/09
/22

Experimente audiovizuale inovatoare care abordează în maniere adesea surprinzătoare problematici relevante pentru lumea contemporană, scurtmetrajele incluse anul acesta în Competiția Internațională BIEFF propun noi perspective asupra stării de echilibru fragil – definitorie pentru momentul istoric pe care îl traversăm.

08
/09
/22

Programat în perioada 7-16 octombrie la Bucureşti, Festivalul Internațional de Film de Animație Animest, singurul eveniment cinematografic din România care califică filme pe lista candidaților eligibili la Oscaruri, şi-a anunţat selecția de titluri din competiția oficială.

06
/09
/22

"Metronom", debutul în lungmetraj de ficțiune al regizorului Alexandru Belc, distins anul acesta la Cannes cu Premiul pentru regie al secțiunii Un Certain Regard, va avea premiera în cinematografe pe 4 noiembrie, prezentat de Strada Film.

04
/09
/22

În a doua parte a unui foarte subiectiv top pe luna august discut, pe scurt, trei documentare din acest an, printre care şi tulburătorul "Mariupolis 2", al regretatului regizor lituanian Mantas Kvedaravičius, ucis în războiul declanşat de Rusia în Ucraina.