Zeci de scriitori români și traducători de literatură română vor fi prezenți la FILIT
https://www.ziarulmetropolis.ro/zeci-de-scriitori-romani-si-traducatori-de-literatura-romana-vor-fi-prezenti-la-filit/

Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi – FILIT anunţă alte nume care vor lua parte la cea de-a VII-a ediţie a festivalului, în perioada 2-6 octombrie 2019, la Iaşi.

Un articol de Liliana Matei|28 august 2019

Diana Bădica, Dan Coman, Florin Irimia, Emanuela Iurkin, Dan Miron, Cătălin Pavel, Dan Pleșa, Simona Popescu, Andreea Răsuceanu, Doina Ruști, Bogdan Suceavă sunt scriitorii români pe care publicul îi va putea întâlni la Casa FILIT (ansamblul pavilionar din Piața Unirii), alături de invitații străini din festival.

Tot la Casa FILIT se vor derula evenimente ce vor avea în centru poezia la care vor participa Svetlana Cârstean, Ionel Ciupureanu, Sorin Despot, Diana Epure, Irina Georgescu, Silvia Grădinaru, Silvia Keșlișian, Vasile Leac, Vlad Pojoga, Monica Stoica, Livia Ștefan, Victor Țvetov, Mihai Vieru, Gelu Vlașin, Andrei Zbîrnea.

Casa Copilăriei (Palatul Copiilor Iași), dedicată literaturii pentru copii, va găzdui evenimente cu scriitorii Cristina Andone, Lavinia Braniște, Veronica D. Niculescu, Alexandru Vakulovski și Matei Vișniec. La Casa Fantasy (Casa de Cultură a Sindicatelor), dedicată literaturii fantasy, vor participa scriitorii Rodica Bretin, Lucian Merișca, Ana Maria Negrilă, Mircea Opriță și Liviu Surugiu.

Continuarea colaborării cu Teatrul „Luceafărul” din Iași în cadrul programului „Rezidențele FILIT pentru autori români” îi aduce la FILIT și pe beneficiarii secțiunii „Dramaturgie” Andrei Crăciun, Bogdan Georgescu și Olga Macrinici.

Scriitorilor români și străini prezenți la FILIT li se alătură și traducătorii de limbă română Georg Aescht (Germania), Jan Willem Bos (Olanda), Jan Cornelius (Germania), Sean Cotter (SUA), Antònia Escandell Tur (Spania), Jarmila Horáková (Republica Cehă), Fernando Klabin (Brazilia), Joanna Kornaś-Warwas (Polonia), Gabriella Koszta (Ungaria), Marily Le Nir (Franța), Steinar Lone (Norvegia), Marian Ochoa de Eribe (Spania), Ivana Olujić (Croația), Szonda Szabolcs (România, limba maghiară).

Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi – FILIT este organizat de Muzeul Național al Literaturii Române Iași și finanțat de Consiliul Județean Iași, fiind considerat unul dintre cele mai mari festivaluri literare din Europa. La cea de-a VII-a ediție (2-6 octombrie) și-au anunțat prezența Richard Ford (SUA), Mihail Șîșkin (Rusia), María Dueñas (Spania), Mathias Énard și Lionel Duroy (Franța), Sjón (Islanda), Kim Leine (Danemarca), Herman Koch (Olanda), Aslı Erdoğan (Turcia), Ahmed Saadawi (Irak), Svetislav Basara (Serbia), Drago Jančar (Slovenia), Geneviève Damas (Belgia), Faruk Šehić (Bosnia-Herțegovina).

Detalii și alte nume prezente la festival se regăsesc pe site-ul www.filit-iasi.ro.

 

14
/08
/13

E.L. James, autoarea romanelor din trilogia erotică ,,50 Shades of Grey", ocupă primul loc în topul Forbes al celor mai bine plătiţi scriitori din lume, cu venituri de 95 de milioane de dolari, obţinute în perioada iunie 2012 - iunie 2013.

03
/08
/13

Guvernul britanic încearcă să îi interzică artistei Kelly Clarkson să scoată din ţară un inel care a aparţinut scriitoarei Jane Austen, pe care cântăreaţa americană l-a cumpărat în 2012. Cântăreaţa originară din statul american Texas a cumpărat acel inel la o licitaţie organizată în 2012, unde a plătit suma de 152.450 de lire sterline (230.748 dolari).

02
/08
/13

Cum era Ateneul în perioada interbelică, ce se juca la Teatrul Național din București și cum își petrecea diminețile familia regală - aflăm din jurnalul pe care îl ținea zilnic Regina Maria a României.