Zile de vineri pline de acțiune, în aprilie la TNT
https://www.ziarulmetropolis.ro/zile-de-vineri-pline-de-actiune-in-aprilie-la-tnt/

Keanu Reeves, Laurence Fishburne, Sylvester Stallone, Kurt Russell, Samuel L. Jackson, Jean-Claude Van Damme şi Jackie Chan îţi dau întâlnire în luna aprilie, numai la postul de televiziune TNT.

Un articol de Petre Ivan|1 aprilie 2021

În fiecare vineri doza de adrenalină se ia de la TNT. Cascadorii, suspans și lupte spectaculoase sunt câteva dintre ingredientele filmelor „Matrix”, „Tango și Cash/ Tango & Cash”, „Gardă de corp/ Second in Command”, „Triplu X-2/ xXx: State of the Union” și „Medalionul/ The Medallion”.

Primul film din serie, „Matrix” (1999), regizat de Lana și Lilly Wachowski, va fi difuzat pe 2 aprilie, de la ora 21:00. Keanu Reeves este hackerul Neo, condus într-o lume subterană interzisă, unde descoperă un adevăr șocant: viața pe care o cunoaște este o minciună elaborată de o inteligență cibernetică malefică. Din distribuție fac parte Laurence Fishburne și Carrie-Ann Moss.

„Tango & Cash” al regizorului Andrei Koncealovski va fi difuzat pe 9 aprilie, de la ora 21:50. Protagoniștii sunt Sylvester Stallone și Kurt Russell. Sunt cei mai buni polițiști din Los Angeles, iar un interlop înscenează o complicitate cu ei și, astfel, ajung la închisoare. De aici, se văd nevoiți să facă tot ce le stă în putință pentru a își dovedi nevinovăția.

Jean-Claude Van Damme este „Gardă de corp” în Moldova. Angajat al ambasadei SUA, el se găsește în postura de a-l apăra pe nou alesul președinte al țării, vizat de rebelii care iau cu asalt misiunea diplomatică. Filmul regizat de Simon Fellows va fi difuzat de TNT pe 16 aprilie, de la ora 21:45.

Acțiunea din „Triplu X-2” are loc în Washington DC, unde noul agent din programul xXx este trimis pentru a opri o lovitură de stat. Ice Cube și Samuel L. Jackson fac parte din distribuția filmului regizat de Lee Tamahori, care va fi difuzat pe 23 aprilie, de la ora 20:20.

„Medalionul”, film de acțiune cu accente comice, îl are în centru pe Jackie Chan, care este detectiv în Hong Kong. În urma unui incident care implică un medalion misterios, el devine un luptător cu super-puteri. Filmul regizat de Gordon Chan va fi difuzat de TNT pe 30 aprilie, de la ora 20:15.

TNT este un canal de televiziune care difuzează la calitate HD filme apreciate şi seriale exclusive, originale, cum ar fi: „Ultima Navă”, „Un comportament adecvat”, „Căutări misterioase” şi „4 Blocks”. În plus, TNT oferă o selecție de filme apreciate de către regizori de top de la Warner Bros. si de la alte studiouri de la Hollywood, garantând o experiență variată și surprinzătoare de divertisment pe tot parcursul zilei. TNT este urmărit în prezent în 101 milioane de case din Statele Unite şi este disponibil în 10 ţări din Europa. TNT este o companie WarnerMedia. 

Pentru mai multe informații vă rugăm accesați https://www.tnt-tv.ro/

12
/05
/22

“Unde este Anne Frank?, în regia israelianului Ari Folman, este o modalitate inedită prin care publicul poate aprofunda istoria dincolo de manualele școlare sau cărțile de istorie, un promotor al memoriei și al cultivării valorilor democratice, un instrument al educației despre Holocaust, despre importanța combaterii discriminării, rasismului și a atitudinilor extremiste”, declară reprezentanții Institutului Național pentru Studierea Holocaustului în Romania “Elie Wiesel”, în contextul lansării filmului în cinematografele din țară începnd cu 20 mai.

12
/05
/22

În paralel cu cea de-a 15-a ediție a festivalului One World Romania, în luna mai se vor desfășura mai multe evenimente KineDok, inclusiv în cadrul festivalului. Programul promovează filmul documentar în spații neconvenționale din șase țări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croația, Georgia și România.

10
/05
/22

Cel mai complex proiect documentar dedicat naturii din România vine la HBO Max. „România sălbatică”, realizat de Dan Dinu și Cosmin Dumitrache, va putea fi vizionat de abonații platformei de streaming din 12 mai, pe parcursul a trei episoade. În iulie, miniseria va fi difuzată și pe HBO.

09
/05
/22

Walter Robinson, jurnalistul care a condus echipa Spotlight din cadrul publicației Boston Globe în investigația care a primit în 2003 premiul Pulitzer pentru Public Service vine la București, pentru cea de-a 11-a ediție Superscrieri.

29
/04
/22

CRONICĂ DE FILM "Spioni de ocazie" (2021), noul documentar al Oanei Giurgiu, disponibil în cinematografe, aduce în atenţie o poveste fascinantă de spionaj din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, care a vizat şi România. Formal, însă, filmul nu se ridică la înălţimea subiectului său.

18
/04
/22

Selecția de filme OWR#15 surprinde la scară mică complexitatea mediului natural și este gândită ca un ecosistem în sine, secțiunile dezvoltându-se ca niște ramuri care cresc din același trunchi și care doar împreună formează un întreg.