Zilele Filmului Românesc din Suedia, ediție aniversară
https://www.ziarulmetropolis.ro/zilele-filmului-romanesc-din-suedia-editie-aniversara/

Zilele Filmului Românesc din Suedia invită publicul la o ediţie aniversară organizată cu ocazia împlinirii a 15 ani de existenţă a ICR Stockholm. Evenimentul se va desfăşura online.

Un articol de Liliana Matei|6 aprilie 2021

Şapte dintre cele mai apreciate filme româneşti recente, printre care documentarul „Colectiv” (2019), nominalizat la două premii Oscar, „Malmkrog” (2020), premiat la Berlinale, şi „La Gomera” (2019), inclus în competiţia Festivalului de la Cannes, vor putea fi văzute de publicul suedez, în perioada 15-18 aprilie 2021, în cadrul primei ediţii online a Zilelor Filmului Românesc din Suedia.

Ediția din acest an a festivalului de film, organizată de Institutul Cultural Român din Stockholm, este aniversară: ICR Stockholm, înființat în anul 2006, sărbătorește 15 ani de existență. „Pentru a marca această aniversare importantă, ICR Stockholm va prezenta, timp de patru zile, într-un adevărat maraton cinematografic cu 14 evenimente, șapte dintre cele mai premiate și de succes filme românești. Cap de afiș, în programul festivalului, sunt filmele Colectiv, Malmkrog şi La Gomera. Mai mult, pe canalele online ale ICR Stockholm, pe parcursul desfășurării festivalului, vom transmite interviuri cu regizorii acestor pelicule. Suntem onorați că regizorul Cristi Puiu și producătorul suedez Jörgen Andersson vor participa, pe 18 aprilie, la o dezbatere moderată de Hynek Pallas, unul dintre cei mai cunoscuți critici de film suedezi. Ne bucurăm că, în această perioadă dificilă, putem prezenta online publicului suedez o selecție din cele mai bune filme românești ale momentului”, a declarat Bogdan Popescu, directorul ICR Stockholm.

Zilele Filmului Românesc din Suedia vor fi deschise, pe 15 aprilie, cu filmul „La Gomera” (2019), cel mai nou film al cunoscutului regizor Corneliu Porumboiu. În rolul principal este celebrul actor Vlad Ivanov, care interpretează un poliţist român corupt implicat într-o afacere de 30 de milioane de euro cu mafia. „La Gomera” a avut premiera mondială în competiţia Festivalului de la Cannes, iar în 2020 a fost ales cel mai bun film la galele de premiere ale cinematografiei române.

Tulburătorul documentar „Colectiv” (2019), de Alexander Nanau, care a avut premiera mondială la Festivalul de la Veneția, a fost ales cel mai bun documentar la Premiile Academiei Europene de Film şi este nominalizat la două premii Oscar, la categoriile „Cel mai bun documentar” şi „Cel mai bun film internaţional”, va rula, într-o singură proiecție, pe 17 aprilie, de la ora 21.00 (ora Suediei). Filmul urmărește ce s-a întâmplat în societatea românească în anul de după tragedia din clubul bucureștean Colectiv din octombrie 2015.

Un alt titlu  de neratat este „Malmkrog” (2020), cel mai recent film al „părintelui” Noului Val din cinematografia română, Cristi Puiu, premiat anul trecut pentru regie în secţiunea „Encounters” a Festivalului de la Berlin. Filmul, care are și doi coproducători suedezi, va rula în ultima zi a festivalului, pe 18 aprilie. ICR Stockholm va difuza, pe canalele online, și o dezbatere între  regizorul Cristi Puiu și producătorul suedez Jörgen Andersson, de la casa de producție Doppelganger, care va fi  moderată de criticul de film Hynek Pallas.

Un alt documentar din program este „Acasă” (2020), de Radu Ciorniciuc. Filmul este povestea unei familii care a trăit timp de 20 de ani în sălbăticia din Delta Văcărești din Bucureşti, până când locul a căpătat statutul de zonă protejată – Parcul Natural Văcărești –, primul parc natural urban din România. Documentarul a câştigat premiul de imagine la Festivalul de la Sundance şi premiul special al juriului la Festivalul de la Salonic.

Al treilea documentar este „Lemn” (2020), realizat de Monica Lăzurean-Gorgan, Michaela Kirst și Ebba Sinzinger. Filmul urmărește fenomenul tăierilor ilegale și al comerțului cu lemn din România, Peru, Rusia și China şi se concentrează pe investigații inițiate de Alexander Von Bismarck, directorul organizației non-guvernamentale Environmental Investigation Agency (EIA). „Lemn” a avut premiera mondială la prestigiosul Festival Internațional de Film Documentar Copenhaga (CPH:DOX).

Publicul va putea, de asemenea, să vadă şi „Arest” (2019), de Andrei Cohn, selectat la  Karlovy Vary şi selectat cel mai bun lungmetraj românesc în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF). Acţiunea din „Arest” este plasată în anii `80, când un arhitect este reţinut fără explicaţie şi trimis în arestul Miliţiei, unde este închis în aceeaşi celulă cu un deţinut de drept comun, folosit ca torţionar de către Securitate în schimbul unor favoruri.

Din program face parte şi al doilea film al regizoarei sârbo-române Ivana Mladenović, „Ivana cea Groaznică” (2019), recompensat cu premiul special al juriului secţiunii „Cineasti del Presente” a Festivalului de Film de la Locarno. Pelicula  a rulat, anul trecut, și în Festivalul Internațional de Film de la Göteborg. „Ivana cea Groaznică” este povestea unei actriţe sârbe, jucată de Ivana Mladenović însăşi, care lucrează şi trăieşte în România şi care, după o serie de probleme de sănătate, decide să îşi petreacă vara pe malul celălalt al Dunării, în Kladovo, oraşul natal.

Filmele vor fi disponibile gratuit, în limita a 200 de accesări fiecare, cu rezervare prealabilă, pe platforma www.eventbook.ro, exclusiv de pe teritoriul Suediei. Toate filmele, selectate în cadrul festivalului de criticul de film Ionuț Mareș, vor fi prezentate cu subtitrare în limba engleză.  Proiecţiile sunt însoţite de interviuri în limba engleză cu realizatorii filmelor, care vor putea fi urmărite pe perioada festivalului pe canalele online ale ICR Stockholm (pagina de Facebook, canal you tube, cont Instagram).

Programul evenimentului în limba engleză:

Thursday, April 15th

Opening film

The Whistlers (2019, 97 min.) – Corneliu Porumboiu

Interview with Corneliu Porumboiu

 

Friday,  April 16th

Arrest (2019, 126 min.) – Andrei Cohn

Interview with Andrei Cohn

Acasa, My Home (2019, 86 min., doc.) – Radu Ciorniciuc

Interview with Radu Ciorniciuc

 

Saturday,  April 17th

Ivana the Terrible (2019, 86 min.) – Ivana Mladenović

Interview with Ivana Mladenović

21.00 (Sweden time)

Collective (2019, 109 min., doc.) – Alexander Nanau

Interview with Alexander Nanau

 

Sunday, April 18th

Wood (2020, 95 min., doc.) – Monica Lăzurean-Gorgan, Ebba Sinzinger, Michaela Kirst

Interview with Monica Lăzurean-Gorgan

Malmkrog (2020, 200 min.) – Cristi Puiu

19.00/20.00 (Sweden time)

Debate with director Cristi Puiu and producer Jörgen Andersson, moderated by Swedish film critic Hynek Pallas

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale:

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

Pe 27 februarie se împlinesc 2 ani de la dispariţia regizorului Nicolae Corjos, autorul celebrelor filme Liceenii şi Declaraţie de dragoste. Mai multe televiziuni vor puncta momentul, cu totul excepţională fiind iniţiativa postul de televiziune prin cablu Cinemaraton care pe 27 februarie va difuza întreaga zi titluri din filmografia lui Nicolae Corjos, atât filme artistice, cât şi documentare şi interviuri cu acesta.

21
/02
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

20
/02
/24

De vineri, 23 februarie, în 15 orașe din România va putea fi urmărit unul dintre cele mai premiate și apreciate filme din ultimul an: Sauna Secretelor / Smoke Sauna Sisterhood (regia Anna Hints), proaspăt distins cu trofeul pentru Cel mai bun documentar al anului la Premiile Academiei Europene din Film 2023, inclus de prestigioasa publicație The New York Times în Top 10 al celor mai valoroase filme din 2023.

20
/02
/24

Horia, filmul de debut în lungmetraj al regizoarei Ana-Maria Comănescu, va fi lansat pe marile ecrane din țară în 10 aprilie și este distribuit de August Film. Vladimir Țeca, Angelina Pavel sunt în rolurile principale. Din distribuție mai fac parte Liviu Cheloiu, Daniela Nane,  Mihaela Velicu, Dragoș Olaru și Robert Onofrei.