Zilele filmului românesc la Madrid se încheie cu „Secvenţe”, de Alexandru Tatos
https://www.ziarulmetropolis.ro/zilele-filmului-romanesc-la-madrid-se-incheie-cu-secvente-de-alexandru-tatos/

Zilele filmului românesc la Madrid, eveniment realizat de ICR Madrid în colaborare cu Cinemateca spaniolă şi aflat la a treia ediţie, se încheie joi cu proiecţia peliculei „Secvenţe”, de Alexandru Tatos, după cum informează instituţia de cultură. Pentru prima dată, în afară de filmele româneşti recent prezentate la Cinemateca spaniolă, anul acesta proiectul s-a prelungit […]

Un articol de Andrada Văsii|31 ianuarie 2013

Zilele filmului românesc la Madrid, eveniment realizat de ICR Madrid în colaborare cu Cinemateca spaniolă şi aflat la a treia ediţie, se încheie joi cu proiecţia peliculei „Secvenţe”, de Alexandru Tatos, după cum informează instituţia de cultură.

Pentru prima dată, în afară de filmele româneşti recent prezentate la Cinemateca spaniolă, anul acesta proiectul s-a prelungit la sediul ICR Madrid, unde, începând cu luna ianuarie au fost prezentate cinci filme româneşti clasice. Proiecţiile au fost precedate de prezentări ale filmelor şi ale contextelor istorice şi culturale în care au fost realizate acestea, iar publicul spaniol, obişnuit cu succesele recente ale cinematografiei româneşti, a fost deosebit de interesat de tradiţia acesteia în România ultimelor decenii.

ICR Madrid prezintă joi seară filmul Secvenţe (1982) de Alexandru Tatos, prin amabilitatea Lianei Tatos, a CNC şi a DACIN SARA, într-un moment în care se împlinesc 23 de ani de la moartea prematură a regizorului. Filmul este unic în istoria cinematografiei româneşti, specialiştii îl consideră o capodoperă, iar mulţi dintre regizorii noului val privesc cu admiraţie curajul, nu doar tematic, dar şi de compoziţie, de care dădea dovadă Alexandru Tatos la începutul anilor 80, prin acest film compus din trei poveşti, în care chiar echipa de filmare este un personaj. Scena în care apare regizorul însuşi, vorbind la telefon cu cineva care îi cere un rol, este o scenă-cult printre iubitorii filmului românesc.

În jurnalul său, Alexandru Tatos povesteşte despre greutăţile întâmpinate în acea vreme pentru a obţine finanţare şi aprobare pentru realizarea acestui film, dar şi despre creaţia în sine: „Sarcina esenţială pe care o am ca să ridic ‘ştacheta’ tripticului, este în primul rând de ordin ideatic. Filmul să spună prin întregul său ceva, iar fiecare povestire în parte să conveargă spre aceeaşi ţintă. Consolidat pe două raporturi esenţiale – a) artă- realitate; b) esenţă – aparenţă – filmul poate ajunge să ne spună că surprinderea vieţii de către o operă sau un creator nu este ceva mecanic. Pentru că viaţa ‘vine peste tine’ încărcată de sensuri şi semnificaţii, pe care nu reuşeşti totdeauna să le cuprinzi. În prima schiţă, echipa încearcă un experiment, adică să filmeze pe viu singurătatea unui tânăr. Adevărata singurătate se află, însă, foarte aproape, chiar regizorul este cel care o trăieşte. În ‘Prospecţia’, deci în plină prospectare a vieţii, adevărata dramă sare dintr-o glumă. Pentru ca în ‘ Patru palme’, adevăratul film să se petreacă în spatele aparatului”, scria Alexandru Tatos în 18 octombrie 1981, în Pagini de Jurnal, volum publicat de Editura Nemira în 2010, după cum consemnează ICR Madrid.

Sursa: Agerpres

22
/08
/17

„Până la 10 ani mergeam foarte des la Teatrul Bulandra. Acolo l-am văzut prima oară pe Octav. Ne-am cunoscut într-un mod foarte romantic. Eu eram studentă, îndrăgostită de profesorul ei. Dar şi profesorul o iubea pe studentă. Însă legătura s-a realizat abia după absolvire. Era delicat, prevenitor, educat, extrem de bun. Şi cu mult umor” - Valeria Seciu, fosta soție a inegalabilului actor Octavian Cotescu. În noaptea de 22 spre 23 august 1985 îndrăgitul artist se stingea din viaţă, la vârsta de 54 de ani.

21
/08
/17

Jerry Lewis, considerat un "clovn" al filmelor moderne, cu o mimică elastică, decedat duminică în Las Vegas la vârsta de 91 de ani. Nancy Sinatra, Deana Martin (fiica lui Dean Martin), Jim Carrey, Joan Collins și Jimmy Kimmel se numără printre numeroasele celebrătăți din showbiz care i-au adus un ultim omagiu lui Jerry Lewis.

21
/08
/17

Cartea „Confesiunile unei măști” (traducere din limba japoneză de Emil Eugen Pop) a fost publicată la editura Humanitas Fiction.

21
/08
/17

Pe 24 august, între orele 21:00 și 22:30, va avea loc a doua intervenție performativă Spații Vii, intitulată#habitat, care va activa una dintre cele mai vechi case din București. Grădina Divanva fi transformată într-un spațiu performativ, participativ, în care publicul va parcurge un traseu care va dezvălui povești în timp real. Intrarea este liberă!

21
/08
/17

Festivalul Internațional de Teatru de la Turda va avea loc în perioada 8-17 septembrie și găzduiește invitați atât de pe plan național cât și internațional. Două nume de prestigiu ce vor veni la festival sunt Oana Pellea și Sandu Gruia. 

21
/08
/17

„Eu nu am devenit actor, eu m-am născut actor“ - Toma Caragiu; „Eu nu pot să mă despart de scenă“ - Jean Constantin. Într-o zi de 21 august, la diferenţă de doi ani, se năşteau doi dintre cei mai mari actori români.

21
/08
/17

Concertul de închidere al festivalului Vara Magică va avea loc miercuri, 23 august, de la ora 19.30, la Sala Mare a Ateneului Român și va avea în centru Orchestra de Tineret a Olandei (National Youth Orchestra (NJO), Netherland) care va cânta sub bagheta lui Mark Wigglesworth, solist Alexander Sitkovetsky (vioară) un program ce cuprinde Wagner - Uvertura şi Venusberg music din opera Tannhauser (Paris version), Korngold - Concertul pentru vioară şi orchestra, Stravinsky - Petrushka (versiunea 1911).

20
/08
/17

MEMORIA CULTURALĂ Ultimul interviu, ultimul rol în teatru și în film, ultimul Revelion, ultima amintire cu Toma Caragiu, actorul care s-a născut în 21 august 1925 și a murit în plină glorie la cutremurul din 4 martie 1977.

20
/08
/17

Mai sunt câteva zile până la deschiderea ediției aniversare a Festivalului Internațional de Teatru Independent UNDERCLOUD, eveniment în cadrul căruia vor fi prezentate publicului bucureștean peste 40 de spectacole românești, invitate sau în competiție, producții străine, spectacole–lectură și conferințe.