Ziua Copilului @ODEON – ediția a II-a
https://www.ziarulmetropolis.ro/ziua-copilului-odeon-editia-a-ii-a/

Sâmbăta aceasta, 1 iunie, în intervalul orar 11:00 – 18:00, copiii de toate vârstele sunt invitaţi să pătrundă în universul magic şi plin de aventuri din spatele porţilor Teatrului Odeon: cea de-a II-a ediţie a ZILEI COPILULUI @ODEON.

Un articol de Petre Ivan|29 mai 2019

Aventura din acest an începe cu un bilet de intrare #magicOdeon.

Toții copiii care aleg să pornească în aventură trebuie să exploreze, pe baza unei hărți, un traseu plin de comori, învățăminte și, mai ales, de… spectaculos.

Un tunel magic îi conduce către povestea măștilor de teatru, o cărare a ghicitorilor le pune la încercare pofta de joacă, pe o corabie a viselor se cufundă în marea bucuriilor, întreaga Sală Majestic le deschide o lume nouă, în care ei devin actori și sunt, deopotrivă, fermecați de pe pontonul din Auditorium Majesticum.

Planșa micului arhitect îi duce departe în timp, într-o călătorie în care ei sunt cei care ne arată un Teatru Odeon al viitorului, poate mai bun, desenat chiar de ei.

Scenariul evenimentului, creat de dramaturgul Mihaela Michailov, invită copiii într-un univers unic, în care, dincolo de joc și joacă, ne dorim să creștem publicul spectator din viitor.

Povestea o vom îndulci cu înghețata celor de la Puro & Bio și o vată de zahăr ca din povești, care aduce marea cu sine, tocmai din Constanța.

Actorii Teatrului Odeon vor fi alături în călătorie, ghidând, povestind, interpretând și mai ales bucurându-se alături de cei suficient de curajoși și curioși cât să ia parte la o aventură de neuitat.

Accesul la eveniment este gratuit, în baza unei rezervări pe site-ul Teatrului Odeon.

Foto: Odeon , Ziua Copilului – facebook

 

10
/11
/14

Pianul din celebrul film "Casablanca", cu Humphrey Bogart şi Ingrid Bergman în rolurile principale, va fi scos la licitaţie, pe 24 noiembrie, la New York, iar organizatorii evenimentului estimează că vor obţine un milion de dolari pe acest instrument muzical.

10
/11
/14

Trei recitaluri și un concert cu orchestra, muzică de cea mai bună calitate cântată cu pasiune, talent și virtuozitate de trei maeștri ai scenei clasice, răsplătite cu cu minute în șir de aplauze de spectatorii ce au umplut sălile de la Craiova, Râmnicu Vâlcea și de două ori la Timișoara.

10
/11
/14

TVR 2 şi TVR HD difuzează în premieră astăzi, de la ora 20.10, producţia „Secunda doi”, în regia artistică a lui Constantin Dicu, după scenariul lui Ernest Fazekas. Musicalul realizat de Casa de Producţie TVR poate fi urmărit de la aceeaşi oră şi online pe TVRplus.ro.

09
/11
/14

Actorul şi cântăreţul american Harry Belafonte, scenaristul francez Jean-Claude Carriere, regizorul japonez de filme de animaţie Hayao Miyazaki şi actriţa irlandeză Maureen O'Hara au fost recompensaţi sâmbătă seară cu câte un Oscar onorific (Governors Awards) de către Academia de film americană.

08
/11
/14

Ben Cross şi Dragoş Bucur fac din comedia Alt Love Building un film de 5 Oscaruri, CV-ul cumulat al celor doi actori însumând nu mai puţin de patru statuete şi o nominalizare, distincţii dobândite de filmele ,,Chariots of Fire” şi ,,The Way Back”.

08
/11
/14

Joi, 13 noiembrie, de la ora 19.00, publicul bucureștean se va putea întâlni cu Ana Blandiana, una dintre cele mai cunoscute poete contemporane din România. Cea de-a doua ediție de toamnă a Trialogurilor de la ARCUB va fi moderată de jurnalistul Cezar Paul Bădescu, iar discuţiile vor fi completate de acordurile muzicale ale violoncelistului Adrian Naidin.

08
/11
/14

Duminică, 9 noiembrie, de la ora 18:00, la Teatrul Național București, Sala Media, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” împreună cu Editura Academiei Române lansează volumul „PIAȚA TEATRULUI” de Ana-Maria NISTOR. Lansarea are loc în cadrul Festivalului Național de Teatru Independent.