Ziua Culturii Naţionale marcată la Bucureşti printr-o serie de evenimente
https://www.ziarulmetropolis.ro/ziua-culturii-nationale-marcata-la-bucuresti-printr-o-serie-de-evenimente/

Ziua Culturii Naţionale va fi marcată, marţi, printr-o serie de evenimente organizate în Bucureşti de Academia Română, Ministerul Culturii, dar şi de muzee şi edituri.  O sesiune festivă dedicată zilei lui Mihai Eminescu – Ziua Culturii Naţionale, organizată de Secţia de Filologie şi Literatură şi Secţia de Ştiinţe Istorice şi Arheologie a Academiei Române, va […]

Un articol de Andrada Văsii|14 ianuarie 2013

Ziua Culturii Naţionale va fi marcată, marţi, printr-o serie de evenimente organizate în Bucureşti de Academia Română, Ministerul Culturii, dar şi de muzee şi edituri. 

O sesiune festivă dedicată zilei lui Mihai Eminescu – Ziua Culturii Naţionale, organizată de Secţia de Filologie şi Literatură şi Secţia de Ştiinţe Istorice şi Arheologie a Academiei Române, va avea loc, marţi, în Aula acestui for de cultură.

Potrivit site-ului Academiei Române, la dezbateri vor participa academicienii Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române; Dan Berindei, vicepreşedinte al Academiei Române; Dinu C. Giurescu; Nicolae Breban; Ion Aurel Pop; Mihai Cimpoi; Eugen Simion.

Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, al cărei preşedinte este acad. Eugen Simion, va prezenta operele fundamentale apărute în anul 2012 şi va acorda Premiile Fundaţiei. În încheierea evenimentului, actorul Dorel Vişan va susţine un recital din poezia lui Eminescu.

De asemenea, în aceeaşi zi, la orele 18,30, la sediul Muzeului Naţional de Artă al României (MNAR), va avea loc recepţia organizată la invitaţia ministrului Culturii, Daniel Barbu, cu prilejul celebrării Zilei Culturii Naţionale.

Programul include vizitarea expoziţiilor „Mitul naţional. Contribuţia artelor la definirea identităţii româneşti 1830-1930” şi „Mărturii. Frescele Mănăstirii Argeşului” şi un recital susţinut de violonistul Alexandru Tomescu.

În deschidere vor lua cuvântul Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române, Daniel Barbu, ministrul Culturii şi Roxana Theodorescu, directorul general al Muzeului Naţional de Artă al României.

Evenimentul, la care sunt invitaţi să participe membrii Casei Regale a României, ai Guvernului, ai comisiilor de specialitate din Senat şi Camera Deputaţilor, reprezentanţi ai corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, directori ai instituţiilor culturale şi conducătorii uniunilor de creaţie, se va încheia cu o recepţie oferită de ministrul Culturii.

Tot marţi, Editura Cununi de stele şi Librăria Mihai Eminescu organizează evenimentul „Eminescu, primul traducător român din sanscrită”, dedicat memoriei poetului naţional şi primei traducătoare a poeziei eminesciene în Asia, Amita Bhose.

Un simpozion dedicat operei lui Eminescu se va desfăşura la Muzeul Naţional al Literaturii Române, la care vor participa Ioan Cristescu, directorul Muzeului Naţional al Filateliei, şi profesorul universitar Silviu Angelescu.

Luni, în seria de evenimente dedicate Zilei Culturii Naţionale, Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” găzduieşte manifestarea „Eminescu să ne bucure…” – un program de muzică şi poezie dedicat omagierii marelui poet naţional la împlinirea a 163 de ani de la naşterea acestuia.

La evenimentul organizat în Sala Multimedia de Muzeul Satului şi Uniunea Naţională a Femeilor din România, vor participa personalităţi ale vieţii culturale şi artistice, iubitori de muzică şi poezie: actorii Cristina Deleanu, Eugen Cristea şi Eusebiu Ştefănescu, poeta Magda Margareta Băndoiu, fondul muzical urmând a fi asigurat de Studioul de muzică veche.

Tot luni, în rotonda MNLR, este programat evenimentul cultural intitulat „Lirica eminesciană – sursă perpetuă de inspiraţie în arta plastică” dedicat Zilei Culturii Naţionale, organizat de Ministerul Culturii, Muzeul Naţional al Literaturii Române şi Asociaţia RoBizArt.

Cu acest prilej, sculptorul Ioan Ladea şi pictorii Mihai Cârstea, Dan Munteanu, Nelu Predoi, Trifan Sorin Ienulescu şi Răzvan Paul Mihăescu îşi vor prezenta lucrările inspirate de poetul naţional, în cadrul aceluiaşi eveniment cultural, bibliofilul Ion C. Rogojan urmând a pune la dispoziţia vizitatorilor mai multe cărţi rare, manuscrise, tablouri, litografii şi obiecte legate de marele poet român şi de epoca în care acesta a trăit şi creat.

„Devoţiune şi acuitate exegetică”, un eveniment dedicat în egală măsură lui Eminescu şi regretatei profesoare şi academician Zoe Dumitrescu-Buşulenga, s-a desfăşurat, vineri, în sala mare de conferinţe a Bibliotecii Naţionale a României.

Cu acest prilej a fost prezentată triada volumelor „Eminescu.Viaţa”, „Eminescu şi Romantismul german” şi „Eminescu. Creaţie şi Cultură”, realizate în coerenţa unui obiect editorial unitar, în concepţia grafică a profesorului, graficianului şi omului de carte Mircia Dumitrescu.

Camera Deputaţilor a adoptat, pe 16 noiembrie 2010, un proiect de lege prin care ziua de naştere a lui Mihai Eminescu a devenit zi a Culturii Naţionale.

Proiectul a fost iniţiat de 50 de deputaţi şi senatori PSD şi de liberalul Mircea Diaconu, iniţiatorii susţinând că există precedente pentru această sărbătoare şi în alte ţări europene. Astfel, în Spania, ziua culturii a fost fixată în ziua morţii lui Miguel de Cervantes, iar în Portugalia ziua de naştere a lui Luis de Camoes. Mai mult, autorităţile din Republica Moldova au hotărât ca ziua de naştere a lui Mihai Eminescu să devină Ziua Culturii Naţionale.

„Ziua Culturii Naţionale va fi, în viziunea noastră, o zi în care nu numai celebrăm un mare creator, dar şi o zi de reflecţie asupra culturii române, în genere, şi a proiectelor culturale de interes naţional. Menţionăm faptul că în Italia, de ziua lui Dante, în toate oraşele italiene au loc serbări publice, lecturi din opera lui, dezbateri publice, târguri de carte etc”, se arată în expunerea de motive a iniţiatorilor.

Prin această lege, posturile publice de radio şi televiziune sunt obligate să reflecte în mod adecvat evenimentul.

Sursa: Agerpres

11
/03
/15

La peste 80 de ani de când George Enescu a compus opera “Oedipe”, ediţia 2017 a Festivalului care îi poartă numele se va deschide în premieră extraordinară cu interpretarea acestei lucrări în versiune concertantă de către o orchestră străină de prestigiu: London Philharmonic Orchestra, sub bagheta dirijorului Vladimir Jurowski.

11
/03
/15

Actorii Kristen Stewart, Jesse Eisenberg şi Bruce Willis vor interpreta rolurile principale în următorul film al regizorului american Woody Allen. Acest lungmetraj nu are deocamdată un titlu, dar producătorii săi au anunţat deja că pelicula va fi lansată pe marile ecrane în anul 2016.

11
/03
/15

Spectacolul „Lecţia” de miercuri, 11 martie, ora 19:00 vine cu o surpriză: Ofelia Popii joacă în premieră rolul Elevei pe scena Teatrului Naţional „Radu Stanca“ Sibiu. "Lecţia" va fi predată de Constantin Chiriac, care interpretează rolul Profesorului.

11
/03
/15

Actorul Ion Besoiu împlineşte astăzi 84 de ani. Artistul a fost omagiat cu două premii pentru întreaga activitate – din partea Uniunii Teatrale din România (UNITER), în 2008, şi la Gala Gopo din 2011.

11
/03
/15

Miercuri, 18 martie, începând cu ora 19.00, Sala ARCUB se transformă din nou într-un spațiu de întâlnire al cinefililor, pentru cea de-a doua ediție a CineȘoc la ARCUB. Filmul lunii martie este Animal Kingdom (2010), în regia lui David Michôd, producție ce îi are în distribuție pe Guy Pearce, Joel Edgerton, Jacki Weaver și Ben Mendelsohn.

10
/03
/15

Stagiunea de teatru UNATC „I. L. Caragiale” continuă în a doua jumătate a lunii martie cu 10 producții după opere din dramaturgia internațională. Trei dintre acestea sunt premiere: „Sylvia” de A. R. Gurnex, „Norman” de Alan Ayckbourn și „A douăsprezecea noapte” de W. Shakespeare.

10
/03
/15

“Buumes”, de Martin Guggisberg, “Keith Reynolds Can't Make It Tonight”, de Felix Massie, “Lothar”, de Luca Zuberbühler, “Cai putere”, de Daniel Sandu şi “A Mile in These Hooves”, de James Brylowski sunt câştigătorii Comedy Short Film Festival @ Plaza România, singurul festival de scurtmetraje de comedie organizat într-un mall din România (și desfășurat la Cinema Movieplex).

10
/03
/15

Concursul The Pitch, unul dintre cele mai populare proiecte la ediția de anul trecut, revine la Festivalul Internațional de Film NexT (15 - 19 aprilie, Cinema Studio, Elvira Popescu, CinemaPRO). Cineaștii aflați la început de drum se pot înscrie, pentru al doilea an consecutiv, în cursa pentru un premiu de 5.000 de euro, bani acordați pentru producția unui scurtmetraj.