Ziua Femeii în București, capitala iubirii
https://www.ziarulmetropolis.ro/ziua-femeii-in-bucuresti-capitala-iubirii/

Andra, Smiley, Direcţia 5, Connect R şi Pepe se numără printre artiştii care vor concerta, în această seară, în Piaţa Universităţii oferind astfel un mărţişor muzical femeilor, cu ocazia zilei de 8 Martie. De asemenea, Fotbaliştii echipei Dinamo vor sărbători Ziua Femeii, la Mega Mall, în cadrul unui eveniment dedicat doamnelor şi domnişoarelor, în timp ce la sediul ICR (Aleea Alexandru nr. 38), grupul „I quattro alti” vor propune publicului stiluri muzicale diverse, de la clasic la modern sau rock.

Un articol de Petre Ivan|8 martie 2017

8 Martie marchează finalul evenimentului „București, capitala iubirii”, cu această ocazie fiind anunțat un concert, în cadrul căruia vor evolua Andra, Smiley, Direcția 5, Connect R, Pepe, Shift, Cabron și What’s UP.

Evenimentul, organizat de Primăria Municipiului București, prin ARCUB, va avea loc în Piața Universității, începând cu ora 19,00.

Concertul va fi prezentat de Liana Stanciu și Silviu Andrei, intrarea la eveniment fiind liberă.

Tot astăzi, polițiști de la IPJ Ilfov vor oferi flori și recomandări preventive doamnelor și domnișoarelor. De asemenea, reprezentantele sexului frumos care vor trece, miercuri, prin Parcul Herăstrău vor primi flori din partea cavalerilor Federației Ecvestre Române.

Ziua de 8 martie este și cea în care se pregătesc mucenicii, un festival în acest sens fiind anunțat în Parcul Național. Gospodinele participante vor să atingă recorduri atât în ce privește prepararea mucenicilor moldovenești, cât și a celor muntenești.

De la ora 18,30, la sediul Institutului Cultural Român (Aleea Alexandru nr. 38), cei patru virtuozi care formează grupul „I quattro alti”, recunoscuți în țară și în străinătate drept „ambasadori neobosiți ai muzicii” în adaptarea diferitelor genuri muzicale pentru violă, vor propune publicului stiluri muzicale diverse, de la clasic la modern sau rock.

Repertoriul ales este dedicat publicului larg și cuprinde selecțiuni compuse de Astor Pantaleón Piazzolla, Georg Friedrich Händel, Antonín Dvořák, The Beatles, Grigoraș Dinicu, Consuelo Velázquez, Coldplay, Johann Strauss. Aranjamentul muzical este realizat de Sorin Spasinovici.

Foto: Ziua Femeii Bucuresti – facebook

10
/11
/22

Miercuri, 16 noiembrie 2022 (de la 19.00), Sala Radio va fi gazda unui eveniment special: concertul prezentat de Orchestra de Cameră Radio, în parteneriat cu Ambasada Portugaliei la București, este dedicat centenarului scriitorului José Saramago (1922-2010), laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (1998).

31
/10
/22

Cu ocazia Zilelor Culturii Sinti şi Roma la Bucureşti, Dotschy Reinhardt, Sinteza – descendentă a marei legende de jazz Django Reinhardt, vine sâmbătă, 12 noiembrie 2022, la ARCUB.

25
/10
/22

Miercuri, 26 octombrie 2022, de la ora 17.00, la Muzeul „Casa Mureșenilor” din Brașov, vă invităm la Recitalul de la ora 5. Evenimentul va fi susținut de Mădălina Bourceanu - soprană, Nicoleta Chirilă - soprană, Aurelia Florian - soprană, Valentina Mărgăraș - soprană, Silvia Micu - soprană, Sonia Hazarian - mezzosoprană, Alexandru Aghenie - bariton, Marian Rește – bas-bariton. La pian îi va acompania Simona Patriche. Prezintă: Simona Manole.

25
/10
/22

Publicul este așteptat miercuri, 26 octombrie, la Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu la spectacolul de teatru-jazz "Aproape Înger", în cadrul Sibiu Jazz Festival 2022, o reprezentație ce a rezultat din întâlnirea mai multor orizonturi artistice ce au generat o frescă modernă a realităților pe care omul le trăiește într-un cuplu.

25
/10
/22

Ultima săptămână din luna octombrie aduce pe scena Operei Naționale București titluri celebre din repertoriul universal precum „La Bohème”, „Povestirile lui Hoffmann”, „Peer Gynt & Carmina Burana”, „La Traviata”, dar și „Podul”, o seară de operă româno-bulgară, dedicată împlinirii a celor 30 de ani de prietenie, cooperare și bună vecinătate între Republica Bulgaria și România.

24
/10
/22

Artiștii Filarmonicii „George Enescu” doresc să se prezinte în fața publicului în recitaluri și concerte tematice. Demersul se dorește și unul de popularizare a muzicii clasice în rândurile celor interesați să se apropie de un univers sonor fascinant.

24
/10
/22

Luni, 24 octombrie, de la ora 19,00, publicul român are întâlnire cu soprana Laura Tătulescu şi cu pianista şi compozitoarea Ana Giurgiu-Bondue la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Sala „George Enescu”. În deschidere: lansarea oficială a albumului „Silence”, reunind înregistrări realizate de cele două muziciene în studiourile Radio România, în luna august.

21
/10
/22

După reprezentații inedite, la sfarșit de octombrie, pe scena unor festivaluri de jazz cu tradiție, precum Sibiu Jazz Festival și Ploiești Jazz Festival, Orchestra Națională de Jazz a Franței, aflată într-un tuneu național in România, după o absență de aproape 30 de ani, va susține un concert extraordinar la Palatul Bragadiru din București.