Ziua George Enescu la Radio România Muzical – online și on air
https://www.ziarulmetropolis.ro/ziua-george-enescu-la-radio-romania-muzical-online-si-on-air/

Luni, 4 mai, se împlinesc 65 ani de la dispariţia celui care rămâne un simbol al culturii muzicale româneşti: George Enescu – compozitor, violonist, pianist, dirijor şi ilustru profesor.

Un articol de Petre Ivan|1 mai 2020

Radio România Muzical marchează această zi cu proiecte care se derulează online, pe contul Facebook Radio România Muzical, dar și în cadrul programului de radio on air.

Online, în intervalul orar 16.30-20.00, publicul poate urmări și asculta, în regim de premieră, înregistrări ale unor recitaluri susținute de prestigioși muzicieni români, alături de reportaje video dedicate casei lui George Enescu de la Mihăileni, salvată de la distrugere prin eforturile muzicienilor și arhitecților.

Astfel, în 4 mai, pe contul facebook Radio România Muzical, de la ora 16.30, pot fi urmărite înregistrări cu lucrări enesciene realizate de violonistul Cristian Fătu și pianista Luiza Borac.

De la ora 17.00, vor urma înregistrări cu violonistul Alexandru Tomescu și pianista Raluca Știrbăț, cei care au fost direct implicați în salvarea și punerea în valoare prin activități culturale a casei lui George Enescu de la Mihăileni. În continuare, povestea salvării acestei case emblematice în biografia lui George Enescu, este detaliată într-o serie de reportaje video realizate de Diana Iabrașu și Alexandru Condurache.

De la ora 18.00, este programat un dialog moderat de Cristina Comandașu, manager Radio România Muzical, cu Alexandru Tomescu, Raluca Știrbăț, Cristian Ladislau Andriș și Șerban Sturdza, președintele Ordinului Arhitecților din România și președinte al Fundației Pro Patrimonio, direct implicat în ceea ce a însemnat munca pentru restaurarea casei lui Enescu de la Mihăileni.

De la ora 19.00, pianista Adela Liculescu, una dintre cele mai valoroase muziciene din generația tânără, propune un recital înregistrat în 30 aprilie 2020 la salonul Bosendorfer din Viena. În program: Sonata Appassionata de Ludwig van Beethoven și Suita a II-a op. 10 de George Enescu.

În același timp, cei care ascultă Radio România Muzical on air, se pot bucura de programele speciale dedicate lui George Enescu în 4 mai. De la ora 10.00, George Enescu este Interpretul zilei – în tripla ipostază de violonist, pianist și dirijor al unor lucrări proprii. De la ora 13.05, emisiunea Polifonii este dedicată în totalitate lui George Enescu – compozitorul, cu câteva dintre opusurile emblematice din creația sa, în interpretări românești și străine.

Alexandru Tomescu, solist al Orchestrelor Radio, este prezent și on air pe 4 mai la Radio România Muzical: de la ora 18.15 poate fi ascultată rubrica Obiectiv-emotiv pe care binecunoscutul violonist o semnează bilunar la Radio România Muzical, dedicată unui portret al lui George Enescu.

Radio România Muzical poate fi ascultat în FM pe frecvențele 97.6 și 104.8 FM, sau online la www.romania-muzical.ro.

12
/01
/15

Pianista română Alina Azario este câştigătoarea "discului de muzică clasică al anului 2014 în România", după ce a reuşit să strângă cele mai multe voturi în cadrul campaniei derulată pe site-ul romania-muzical.ro. Discul, apărut în 19 martie 2014, sub sigla casei A@A Records, cuprinde lucrări semnate de compozitorii Jean Philippe Rameau şi Claude Debussy.

07
/01
/15

„La traviata” a fost o curtezană fermecătoare, care a existat cu adevărat. Rossini a scris o operă în doar două săptămâni. Fără muzica lui Wagner n-ar fi existat „Stăpânul Inelelor”... Sunt doar câteva amănunte fascinante din culisele Operei.

06
/01
/15

Anul 2015 se anunţă a fi unul plin de evenimente pe scena muzicală din România, artişti internaţionali, îndrăgiţi de publicul român, urmând să concerteze în premieră la Bucureşti. André Rieu, Robbie Williams, Marc Anthony şi OneRepublic sunt doar câteva dintre numele mari anunţate până în prezent.

22
/12
/14

BIG BAND-UL RADIO – condus de dirijorul său, IONEL TUDOR - ansamblul care din 1949 se dedică muzicii de divertisment de cea mai înaltă calitate, acoperind o gamă largă de genuri (jazz, blues, pop etc.), este invitatul special al programului de sărbători „Vă rugăm s-aveţi o viaţă frumoasă!”, difuzat de postul public de televiziune TVR 2, pe 26 decembrie, la ora 20.00.

19
/12
/14

Numită după unul din statele americane, trupa Oregon redesenează harta jazz-ului încă din anii ’70. Sunt prezenți în săli de concerte legendare precum Carnegie Hall, Lincoln Center sau Berlin Philarmonic Hall și scot împreună 30 de albume, trei dintre ele avându-l ca percuţionist pe Trilok Gurtu, unul dintre cei mai talentaţi şi inovatori instrumentişti. Pe 21 aprilie 2015 vor fi prezenți și la București, în cadrul Jazz Night Out.

19
/12
/14

George Harrison şi The Bee Gees se numără printre artiştii care vor fi premiaţi pentru întreaga activitate de către Recording Academy, organizaţie care acordă şi premiile Grammy, într-o ceremonie ce va avea loc în februarie cu o zi înainte de acordarea celor mai importante premii muzicale.

18
/12
/14

Cel de-al cincilea concert pe care celebrul violonist André Rieu îl va susține la București este programat pentru sâmbătă, 6 iunie 2015, în Piața Constituției. Biletele sunt disponibile începând de astăzi, 18 decembrie, de la ora 18.00, în rețeaua Eventim și prin partenerii autorizați.