Ziua Mondială a Teatrului pentru Copii, la Teatrul Ion Creangă
https://www.ziarulmetropolis.ro/ziua-mondiala-a-teatrului-pentru-copii-la-teatrul-ion-creanga/

Du un copil chiar azi la teatru! Acesta este sloganul sub care teatrele, companiile teatrale şi artiştii de pretutindeni care creează spectacole pentru cei mai tineri spectatori celebrează anual, la data de 20 martie, Ziua Mondială a Teatrului pentru Copii.

Un articol de Liliana Matei|17 martie 2021

Însă în contextul pandemiei și al măsurilor de prevenție care au condus la suspendarea spectacolelor de teatru, anul acesta a prilejuit noi forme de celebrare, de adaptare și reziliență în afara sălilor închise pentru public.

Astfel sâmbătă, 20 martie, Teatrul Ion Creangă rămâne aproape de micuții spectatori din Capitală (și nu numai) prin difuzarea online a unuia dintre titlurile cele mai îndrăgite din repertoriul său: „Punguța cu doi bani” (foto), în regia Gabrielei Dumitru. Programat la ora 11:00, spectacolul se adresează copiilor cu vârsta peste 4 ani și a avut premiera în stagiunea 2019-2020. Adaptată de o echipă talentată, povestea îi introduce pe cei mici în universul unui alai pestriț imaginat de Ion Creangă: un boier mult prea cumpătat, un vizitiu mult prea somnoros, o bucătăreasă mult prea aprigă și, bineînțeles, un cocoș teribil de năstrușnic. Căci altfel de-ar fi, nu s-ar mai povesti. Din distribuție fac parte actorii: Ciprian Niculae, Oana Bănuță, Voicu Hetel, Liliana Donici și Marius Nănău.

Spectacolul va putea fi urmărit online pe platforma stream.entertix.ro (în sistem live streaming). Biletele sunt disponibile pe entertix.ro, fiecare bilet asigurând un cod de acces pentru vizionarea în timp real pe un singur device: smart TV, laptop, tabletă, smartphone etc.

Ziua Mondială a Teatrului pentru Copii, inițiată în 2001

Inițiată de Asociația Internațională a Teatrului pentru Copii și Tineret (ASSITEJ) în anul 2001, Ziua Mondială a Teatrului pentru Copii promovează impactul pe care artele spectacolului îl au asupra dezvoltării copiilor, atrăgând totodată atenția asupra responsabilității adultului, fie el părinte sau educator, acesta fiind cel care încurajează primele experiențe artistice ale copilului.

Cu ocazia ediției din acest an, mesajul transmis de Yvette Hardie, Președinte ASSITEJ, a celebrat resursele extraordinare de talent, creativitate, determinare și reziliență ale artiștilor din întreaga lume, care au căutat noi metode pentru a-și reîntâlni publicul în ultimele luni de zile: „au spus povești online; au creat, înregistrat sau transmis live experiențe interactive pentru copiii aflați acasă; au făcut teatru în parcuri, în grădini publice, în parcări sau chiar de partea cealaltă a unei ferestre; și-au transformat sufrageriile și dormitoarele în spații magice care au devenit parte din experiențe senzoriale; au creat biblioteci online cu resurse teatrale înregistrate; s-au orientat către tehnologia de zi cu zi pentru înregistrări pe platforme sociale; au susținut prin materialele lor creative cursurile online; au regândit online festivaluri, lecturi, tabere și workshopuri (…) Iar astăzi, pe măsură ce ne aventurăm în acest viitor necunoscut, le cerem tuturor celor cărora le pasă de accesul copiilor la lumea artelor să continue să găsească noi moduri prin care teatrul și tinerii săi spectatori se pot reconecta și regăsi. Pentru că un lucru este sigur: teatrul este mai necesar acum ca niciodată.”

Află mai multe despre programul Teatrului Ion Creangă pe: www.teatrulioncreanga.ro

 

 

 

 

 

 

 

30
/04
/24

Violoncelistul de talie internațională Andrei Ioniță va cânta la Iași în cadrul seriei concertelor organizate de Fundația Culturală Gaudium Animae. Recitalul va avea loc joi, 9 mai 2024, ora 19.00, în sala Henri Coandă de la Palatul Culturii Iași.

30
/04
/24

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București, prin Departamentul de Cercetare, Dezvoltare, Inovare, și Centrul de Teatru Educațional Replika desfășoarpă, în perioada 27 mai-1 iunie 2024, evenimentul care încheie proiectul european TabThePAST. Taboo History. Fill the Past to Sense the Present (Istoria Tabu. Umple golurile din trecut pentru a percepe prezentul).

30
/04
/24

Luni, pe 29 aprilie, la Teatrului Național ,,I. L. Caragiale’’ din București, a avut loc cea de-a 18-a ediție a Galei Premiilor Gopo, în cadrul căreia au fost celebrate performanțele înregistrate de cinematografia română în ultimii ani.

30
/04
/24

În pofida starturilor false, primăvara pare a se fi împământenit. Asta mai ales dacă te iei după lumina care se filtrează printre copaci. Pare greu de crezut, iar oamenii de la meteo sunt fiecare un soi de Cassandra care a tot strigat „lup” până a rămas fără voce. Dar e suficient să tragem adânc aer în plămâni și, printre moleculele de îndoială își va face loc și aerul proaspăt. În întâmpinarea căldurii, acum că am trecut de cea mai crudă dintre luni, Vanner Collective invită publicul la trei spectacole dezghețate.

29
/04
/24

După „MANual”, spectacolul care a umplut sala la fiecare reprezentație de la Centrul Național al Dansului București (CNDB), Sergiu Diță, un coregraf în plină ascensiune, revine cu o nouă premieră. Publicul este invitat la „Memetics”, un spectacol de dans contemporan inspirat din cultura digitală, în 11 și 12 mai. Un spectacol care va ajunge viral, însă nu pe Internet, ci pe scenă.

29
/04
/24

Tuturor ne place să călătorim. În locuri exotice, în orașe aglomerate, la capătul lumii sau la doi pași de casă. Dar există și locuri unde poți călători în timp. Iar Râșnov este locul ideal pentru o astfel de experiență.

29
/04
/24

Romanul „Părinți” al Dianei Bădica este romanul unei generații. Este acel moment din proza noastră contemporană în care simți respirația unei scriitoare cu totul speciale, care reușește să surprindă suflul și sufletul unei generații în care s-au întâlnit și s-au ciocnit toate tranzițiile ultimelor decenii.

29
/04
/24

Timp de 12 zile, în perioada 17 mai – 9 iunie, copiii sunt așteptați, alături de părinții lor, la cea de-a opta ediție a Festivalului Opera Copiilor, unde vor fi întâmpinați cu surprize și activități distractive, desfășurate în locurile binecunoscute, dar și în spații recente deschise publicului.

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.