A murit George Michael! Starul pop avea 53 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/a-murit-george-michael-starul-pop-avea-53-de-ani/

George Michael a murit la vârsta de 53 de ani. Cântăreţul şi compozitorul al cărui nume real era Georgios Kyriacos Panayiotou a vândut mai mult de 100 de milioane de albume de-a lungul unei cariere care s-a întins pe aproape patru decenii, primul său album solo „Faith”, din 1987, fiind vândut în 20 de milioane de discuri şi ocupând prima poziţie în topuri.

Un articol de Petre Ivan|26 decembrie 2016

George Michael a decedat duminică la locuința sa din Goring, comitatul Oxfordshire, la vest de Londra, transmit EFE și AFP, care arată că moartea sa nu este considerată suspectă de poliția britanică.

Cu mare tristețe, confirmăm că fiul nostru iubit, frate și prieten, George, a murit în pace în casa sa, de Crăciun. – agentul artistului.

George Michael a supraviețuit unei pneumonii la sfârșitul lui 2011. France Presse amintește că starea sa necesitase îngrijiri intensive din cauza severității unei infecții cu pneumococ.

„Aceasta a fost literalmente cea mai rea lună din viața mea, dar am o șansă incredibilă, cu adevărat incredibilă, de a fi aici”, a declarat el atunci, după spitalizarea sa.

Retras în ultimii ani, George Michael pregătea un album cu producătorul britanic Naughty Boy. Popularitatea cântărețului a scăzut în anii 1990, dar a revenit în 2004 cu albumul „Patience”, care a ocupat primul loc de vânzări în Regatul Unit.

Interpretul melodiei Careless Whisper a cunoscut în trecut diferite dificultăți legate de droguri și alcool. El a petrecut patru săptămâni în închisoare în 2010 după ce a intrat cu Range Rover-ul într-un magazin din nordul Londrei, sub influența cannabisului.

Sunt profund șocat. Am pierdut un prieten drag, cel mai amabil și generos suflet și un artist strălucit. Gândurile mele se îndreaptă spre familia sa și toți fanii săi. – Elton John, pe Instagram

Trei ani mai devreme, el fusese găsit leșinat în Mercedesul său și a admis că a consumat droguri, dar a scăpat de închisoare efectuând 100 de ore de muncă în interesul comunității. El a primit o interdicție de a mai conduce timp de doi ani.

Ultimul său album solo, Symphonica, apărut în 2014, a fost disc de aur în Marea Britanie.

George Michael

Foto: George Michael –

10
/05
/23

Mai este doar o lună până la Summer in the City, cel mai așteptat festival al verii din Bucureşti, când artiști renumiți, printre care cel mai mare entertainer al momentului, Robbie Williams, artiști români și DJ, vor urca oficial pe scena din Piața Constituției.

08
/05
/23

Așa cum și-a obișnuit publicul de mulți ani, în luna mai ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO propune un eveniment de înaltă ținută artistică: CONCERTUL REGAL, prezentat anual în jurul datei de 10 mai - sărbătoare a regalităţii în România. Evenimentul se bucură de fiecare dată de prezența unor membri ai Casei Regale.

08
/05
/23

15 artiști internaționali performează la ”Jazz in Church” (11-14 mai) în ritmuri de jazz, muzică medievală, compoziții de muzică contemporană și foarte multă improvizație ce va beneficia de acustica minunată a Bisericii Lutherane din București.

27
/04
/23

Music Gallery, proiectul care a oferit publicului un nou mod de interacțiune cu muzica, s-a bucurat de un succes peste așteptări la Cluj. Galeria a fost deschisă timp de patru săptămâni, în perioada 25 martie-23 aprilie, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca și a fost vizitată de peste 5.000 de persoane de toate vârstele.

21
/04
/23

Despre Corina Sîrghi, cea care și-ar fi dorit să se nască în Sicilia, cea care crede că zambilele miros a un nou început, cea care are o slăbiciune pentru cuvântul „șarlatan“, Corina care bea prosecco și care ar întinde mese de dimineața până seara. Despre ea și despre alfabetul vieții ei, în rândurile următoare.