Voluntarii Electric Castle au împădurit EC Village
https://www.ziarulmetropolis.ro/voluntarii-electric-castle-au-impadurit-ec-village/

EC Village, casa a peste 20.000 de oameni la fiecare ediţie Electric Castle, prinde culoare: 2.000 de copaci au fost plantaţi într-o primă acţiune ce-şi doreşte să transforme campingul festivalului.

Un articol de Petre Ivan|25 aprilie 2023

Peste 80 de voluntari au fost prezenți, sâmbătă, la o acțiune de plantări organizată de Electric Castle în zona care, an de an, este transformată în cel mai mare camping de festival din țară. Fani ai evenimentului și membri ai echipelor EC și Banca Transilvania au plantat 2.000 de arbori, prima etapă dintr-un proiect gândit pentru următorii 3 ani. În total, peste 10.000 de copaci vor fi plantați pe o suprafață de aproximativ 10 hectare.

„Construim de la zero, an de an, un mini oraș care oferă toate facilitățile celor ce aleg să trăiască experiența festivalului 24/24 de ore, timp de 5 zile. Ne dorim să aducem un plus de confort pentru toți participanții dar și un impact pozitiv, pe termen lung, pentru o zonă care, deocamdată, e doar un câmp deschis.”, spune Tudor Costinaș, Head of Communications EC.

Interesul publicului pentru campingul festivalului este în creștere constantă, la ultimele ediții zona fiind ocupată la capacitate maximă. Viitoarea „pădure” va aduce un plus de verde și umbră în spațiile de relaxare, grill sau food court ce sunt create pe lângă structurile de cazare. Cu 3 luni înainte de debutul ediției a 9-a, o mare parte dintre aceste structuri sunt sold out.

Electric Castle se va desfășura, anul aceasta, între 19 și 23 iulie. Festivalul a anunțat, deja, line up-ul complet pentru ediția a 9-a, cu peste 300 de artiști confirmați în program. Printre aceștia, Macklemore, The Chemical Brothers, George Ezra, Iggy Pop, Pendulum și Jamie XX ca și headliners.

02
/12
/24

Scena intimă a Teatrului ACT va găzdui pe 7 decembrie un spectacol dedicat întregii familii, care-i reunește pe legendara actriță Alexandrina Halic și pianiștii Florian Mitrea și Daria Tudor. Artiștii vor împleti timp de aproape 100 de minute tâlcurile poveștilor narate live cu acordurile muzicii clasice adusă la viață prin intermediul pianului Steinway.

29
/11
/24

Printre evenimentele artistice speciale, dedicate întregii familii, în luna sărbătorilor de iarnă se regăsește în oferta culturală a Bucureștiului și „Poveste de decembrie”. Scena intimă a Teatrului ACT va găzdui pe 7 decembrie două reprezentații ale unui spectacol care împletește poveștile cu muzica clasică și care-i reunește pe legendara actriță Alexandrina Halic și pianiștii Florian Mitrea și Daria Tudor.

05
/11
/24

Născută în România și stabilită în Elveția, Teodora Brody a reușit să se facă remarcată în jazzul clasic alături de celebrul pianist Johnny Răducanu la sfârșitul anilor 90, devenind pionieră în fuziunea dintre jazz și doina românească.

31
/10
/24

Festivalul SoNoRo începe mâine, 1 noiembrie 2024, cu un concert care deschide ediția nr. 19, intitulată Ex libris, la Palatul Bragadiru. Concertul „Păstorii nopții”, inspirat de cartea cu același titlu a scriitorului brazilian Jorge Amado, va fi susținut de Alexis Cárdenas & RECOVECO. Festivalul se va desfășura în București până în 11 noiembrie, apoi va continua în Cluj-Napoca în perioada 12-17 noiembrie.