Cutia pandorei, film mut cu acompaniament live
https://www.ziarulmetropolis.ro/cutia-pandorei-film-mut-cu-acompaniament-live/

În sala mare a Ateneului Român,  pe 11 octombrie, de la ora 19.00, va avea loc un spectacol inedit, în care filmul mut şi muzica live vor sta alături: ,,Cutia Pandorei”.

Un articol de Liliana Matei|8 octombrie 2014

„Cutia Pandorei”, cu Orchestra Națională Română, sub bagheta lui Stefan Geiger (Hamburg), vine în continuarea succesului înregistrat de „Aventurile Prințului Ahmed”, în martie 2013.

Filmul este o dramă germană din 1929. Sursele literare – „Spiritul Pământului” și „Cutia Pandorei” (Frank Wedekind) – i-au inspirat regizorului Georg Wilhelm Pabst personajul Lulu și ale sale grațioase bătăi din aripi de fluture colorat, cu care se mișcă prin elegantul apartament al iubitului ei, Dr. Schön. Se îmbrățișează cu toți bărbații, face exerciții la bară, agățată de brațul musculos al lui Rodrigo, iar la nunta ei nu dansează cu soțul, ci cu o femeie frumoasă. Pabst a văzut în Louise Brooks o actriță deosebit de senzuală, erotismul și lascivitatea ei fiindu-i însă învăluite într-o aură de inocență și puritate.

Muzica originală a acestui film a fost compusă de Willy Schmidt-Gentner, unul dintre cei mai prolifici și de succes compozitori germani de muzică de film ai anilor ’30. Stilul lui Schmidt-Gentner poate fi descris drept unul antrenant, de operetă.

Dominik Schuster„Cutia Pandorei”, unul dintre filmele deschizătoare de drum din istoria cinematografiei germane, a necesitat, totuși, o partitură special scrisă pentru a corespunde structurii orchestrelor de cinematograf ale vremii, cum ar fi „Gloriapalast” din Berlin, de la sfârșitul anilor ’20. Acesta este motivul pentru care, la invitația Institutului Goethe, noua versiune a compozitorului Dominik Schuster (München) se dorește a fi o „restituire muzicală”.

Răspunzând acestei provocări, dar și invitației din partea Goethe-Institut, dirijorul Stefan Geiger și Orchestra Națională Română prezintă în primă audiție absolută noua partitură muzicală compusă special pentru a acompania pelicula originală.

Orchestra Națională Română a fost fondatâ în 2008 și este considerată orchestra-pilot a României. Membrii săi sunt fondatorii orchestrelor naționale de tineret ale României. În doar șase ani, Orchestra Națională Română a cunoscut o evoluție fulminantă: apariții pe scena Ateneului Român, concertul extraordinar „Eurovision – Tineri Muzicieni”, participarea la Festivalul Internațional „George Enescu”, concerte la Paris și Strassburg. În același timp, orchestra a interpretat în deschiderea primei ediții a festivalului internațional „Sergiu Celibidache”, dar și în cadrul prestigiosului festival Young Euro Classic – Berlin, în iunie 2014.
Agenda perioadei 2015-2017 cuprinde deja o serie de concerte în: Italia, Franța, Germnia, Olanda, Marea Britanie și Austria.

Stefan Geiger s-a format ca muzician în oraşele universitare Köln, Paris si Philadelphia. Printre profesorii sai se numară Branimir Slokar (trombon) şi Peter Eötvös (dirijor). A fost bursier al „Studienstiftung des deutschen Volkes“ şi laureat al mai multor concursuri internaţionale pentru trombon. Stefan Geiger şi-a început cariera ca prim trombonist la Bayerische Staatsoper München, iar in scurt timp a devenit profesor de trombon şi muzică de cameră la „Hochschule für Musik und Theater“, Hamburg.

Ca dirijor s-a dedicat atât muzicii noi cât şi repertoriului clasic, colaborând cu orchestre de renume precum „Sinfonieorchester des Norddeutschen Rundfunks Hamburg“, „Würzburger Philharmoniker“, „Nürnberger Symphoniker“, „Orquestra de Câmara da Cidade de Curitiba“, „Paraná State Symphony Orchestra“ sau „Ensemble Resonanz“. Din 2002, artistul conduce “Landesjugendorchester Bremen” /Orchestra de Tineret din Bremen, cu care a avut performanţe remarcabile. De asemenea, cu sprijinul „Norddeutscher Rundfunk“, realizează proiecte în cadrul renumitei serii de concerte „das neue werk“.

INFO

Biletele se pot cumpăra de la casa de bilete a Filarmonicii George Enescu.
Program:Marti – Vineri 12:00 – 19:00
Telefon: 021.315.68.75
Rezervări online, aici

12
/09
/17

Într-o zi de 12 septembrie se stingeau din viaţă Johnny Cash (2003) , unul dintre cei mai influenţi artişti ai secolului trecut, şi actorul american Anthony Perkins (1992). Tot într-o zi de 12 septembrie, se năşteau scriitorii Ion Agârbiceanu si Stanislav Lem, actorul și șansonetistul francez Maurice Chevalier si actrita americană Linda Gray.

09
/09
/17

În luna septembrie, SoNoRo Conac pune din nou muzica în slujba salvării patrimoniului arhitectural românesc și derulează o campanie de strângere de fonduri pentru reabilitarea conacului Neamțu din Olari, județul Olt.

08
/09
/17

Artistul belgian Wim Vandekeybus va prezenta, alături de compania sa, Ultima Vez, miercuri, 27 septembrie, de la ora 20:00, la Sala Studio a Teatrului Național “I.L. Caragiale” Bucureşti, spectacolul “In Spite of Wishing and Wanting (Revival 2016)”, un eveniment ce readuce în atenția publicului român vocabularul inconfundabil al celebrului creator flamand, prezent în cadrul eXplore festival și în edițiile din 2010 cu Monkey Sandwich (Teatrul Odeon) și 2012 cu booting Looting (WASP-Working Art Space and Production).

07
/09
/17

„TragiComedy”, în regia și coregrafia lui Gigi Căciuleanu, un spectacol dedicat memoriei marii balerine Maya Plisețkaia, pe muzica lui Rodion Șcedrin, soțul artistei, va avea loc în cadrul Festivalului Internațional ,,George Enescu”, ediția a XXIII-a, vineri, 8 septembrie, ora 18:30, la Opera Națională București.

06
/09
/17

Soprana Kristine Opolais, recunoscută pentru rolurile sale de pe cele mai importante scene ale lumii, de la Metropolitan Opera New York, la Wiener Staatsoper, Teatro alla Scala şi Royal Opera House Covent Garden, va susține pe 22 septembrie un recital extraordinar pe scena Ateneului Român, în cadrul ediției 2017 a Festivalului Internațional George Enescu.

05
/09
/17

Și a venit a doua zi de festival. Și a venit Joshua Bell la București. Fostul copil-minune al viorii, ajuns acum la 50 de ani, devenit între timp și dirijor, și director muzical al Academy of St. Martin in the Fields (din 2011), e cunoscut nu doar pentru calitatea intepretărilor sale, ci și pentru apetența pentru joacă și pentru explorare.

02
/09
/17

Ediția 2017 a Festivalului Internațional George Enescu (2-24 septembrie, București, România) aduce lucruri inedite prin mai multe premiere: muzica clasică face pact cu tehnologia în trei opere cu proiecții multimedia live, muzica contemporană devine vedeta ediției și 30 dintre cei mai bine cotați compozitori contemporani ai momentului din lume vin la București pentru un dialog fără precedent între public, artiști români și artiști străini de anvergură, în timp ce un număr record de 37 de lucrări de George Enescu sunt interpretate în Festival, iar relația dintre matematică și muzică este prezentată într-o expoziție în premieră în România.

23
/08
/17

Primăria Capitalei prin ARCUB organizează în cadrul evenimentului aniversar Zilele Bucureștiului cel mai mare concert de muzică clasică, susținut de superstarul internațional soprana Angela Gheorghiu, pe 15 septembrie, de la ora 20:30, în Piața Constituției. Angela Gheorghiu superstar internațional, cea mai fascinantă și talentată artista de operă a timpurilor noastre, concertează la București sub bagheta maestrului Eugene Kohn, alături de Filarmonica George Enescu și tenorul Teodor Ilincăi.

21
/08
/17

Concertul de închidere al festivalului Vara Magică va avea loc miercuri, 23 august, de la ora 19.30, la Sala Mare a Ateneului Român și va avea în centru Orchestra de Tineret a Olandei (National Youth Orchestra (NJO), Netherland) care va cânta sub bagheta lui Mark Wigglesworth, solist Alexander Sitkovetsky (vioară) un program ce cuprinde Wagner - Uvertura şi Venusberg music din opera Tannhauser (Paris version), Korngold - Concertul pentru vioară şi orchestra, Stravinsky - Petrushka (versiunea 1911).