Daniel Barbu şi-a dat demisia din funcţia de ministru al Culturii
https://www.ziarulmetropolis.ro/daniel-barbu-si-a-dat-demisia-din-functia-de-ministru-al-culturii/

Daniel Barbu a înaintat, joi, premierului Victor Ponta demisia din funcţia de ministru al Culturii, au declarat pentru Mediafax surse din Ministerul Culturii.

Un articol de Corina Vladov|12 decembrie 2013

Daniel Barbu a înaintat, joi, premierului Victor Ponta demisia din funcţia de ministru al Culturii, au declarat pentru Mediafax surse din Ministerul Culturii.

Premierul Victor Ponta trebuie să ia act de demisia lui Daniel Barbu, iar preşedintele Traian Băsescu trebuie să semneze decretul de vacantare a postului de ministru al Culturii.

„Ministrul Culturii şi-a prezentat demisia la începutul acestei zile (joi, n.r.). Nu a făcut-o ieri pentru a nu afecta validitatea actelor aprobate în şedinţa de Guvern”, au declarat reprezentanţii Biroului de presă al ministerului.

Demisia ministrului Daniel Barbu vine după ce acesta a participat, duminică, la o serie de manifestări denumite SpectActor de la Teatrul Naţional din Craiova, iar, la finalul acestora, a răspuns mai multor întrebări venite din rândul celor prezenţi în sala de spectacole.

Printre răspunsurile ministrului s-a numărat şi cel în care a făcut referire la suma mare alocată pentru programul de prevenire şi combatere HIV/SIDA: „La dezbaterile pe bugetul 2014, m-a frapat, m-a cutremurat cu adevărat următorul lucru. Credeţi-mă, nu vreau să par cinic în faţa dumneavoastră, cu tot respectul pentru respectiva categorie de concetăţeni ai noştri. Bugetul, programul naţional pentru prevenirea şi tratarea HIV/SIDA este jumătate ca buget din toate programele Ministerului Culturii.

Deci, ai Ministerul Culturii şi programul naţional de combatere şi tratament HIV/SIDA. Jumătate. Unu la doi. După părerea mea, nu suntem în Africa de Sud. Nu sunt milioane de concetăţeni afectaţi de acest hidos flagel al epocii noastre. Personal, nu înţeleg. Am fost cutremurat când mi-am dat seama câte Festivaluri Shakespeare sau cât de amplu am putea face evenimentul, Festivalul Shakespeare de la Craiova, dacă nu am avea acel program sau dacă acel program ar fi la jumătate”, a spus ministrul Daniel Barbu.

Marţi, Ministerul Culturii a remis un comunicat în care arăta că Barbu „regretă profund” „comparaţia nefericită” între bugetul programului de prevenire HIV şi bugetul programelor ministerului pe care îl conduce şi îşi cere scuze „tuturor celor care s-au simţit ofensaţi ori lezaţi de aceste afirmaţiile inadecvate”.

Declaraţiile ministrului Daniel Barbu au fost comentate de preşedintele Traian Băsescu şi de liderul PNL, Crin Antonescu.
Astfel, preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, că Victor Ponta trebuia să îl demită pe ministrul Culturii, Daniel Barbu, imediat, chiar de la Johannesburg – unde premierul se afla pentru funeraliile lui Nelson Mandela -, arătând că acesta nu poate demisiona pentru că „este un om cu handicap sufletesc”.

„Unui om care spune aşa ceva nu poţi să-i pretinzi să-şi dea demisia, pentru că el este cu handicap sufletesc. Un astfel de om, că-i politician, că-i om simplu, este un om care are handicap sufletesc, deci nu te poţi aştepta la un astfel de individ să aibă responsabilitatea gestului demisiei. Dar premierul trebuia să îl demită imediat”, a spus şeful statului, într-o emisiune a postului B1 Tv.

Daniel Barbu, o conferinţă şi un scandal

Preşedintele a arătat că cei mai mulţi seropozitivi din România sunt acei bebeluşi care, pe vremea regimului Ceauşescu, erau vaccinaţi la naştere.

„Noi toţi ştim de unde provine numărul mare de seropozitivi, de la acele injecţii care se făceau copiilor, bebeluşilor în spitale în ultimele luni, în ultimii ani ai regimului Ceauşescu şi în primii ani de democraţie, după ’90, plecau copiii infectaţi de la naştere”, a spus Traian Băsescu.

„Să spui aşa ceva este numai rezultatul unui suflet mărunt. Premierul trebuia să îi anunţe destituirea de la Johannesbourg. Sunt oameni lipsiţi de responsabilitate. Trebuie să plece Barbu imediat”, a susţinut Băsescu.

Totodată, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a fost întrebat, miercuri, la RRA, dacă este de părere că ministrul Culturii, Daniel Barbu, va demisiona, el răspunzând: „Eu cred că da”.

„Sunt consternat de afirmaţia pe care a făcut-o (…) O asemenea declaraţie nu-l reprezintă. Demisia face parte şi este un semn de nobleţe aproape în democraţie. Ca semn de respect pentru oamenii care au putut fi lezaţi de o asemenea declaraţie, eu cred că o demisie e suficient de puternică. Şi cred că un lucru la care însuşi Daniel Barbu ţine, umanistul Daniel Barbu, cred că demisia ar fi cel mai puternic mesaj adresat acelor oameni într-o suferinţă cumplită pe care Daniel Barbu n-a vrut, sunt convins, să-i jignească, dar faţă de care a făcut această afirmaţie nefericită”, a mai declarat Antonescu.

El a precizat că nu a apucat să vorbească cu ministrul Culturii despre acest subiect.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii, duminică, ministrul Daniel Barbu a fost invitat „în calitate privată, de universitar şi autor”, să susţină o conferinţă la Teatrul Naţional din Craiova.

„Conferinţa a avut ca temă «Statul cultural: istorie, memorie şi crize». După conferinţă, la sesiunea informală de întrebări şi răspunsuri, dorind să ilustreze transformările pe care politicile de finanţare a programelor şi evenimentelor culturale le traversează în majoritatea statelor europene, inclusiv în România, ministrul a recurs la o comparaţie între bugetul unui program de sănătate publică şi bugetul programelor Ministerului Culturii”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, „deşi nu s-a referit nicio clipă la persoane, ci doar la programe şi nivele de finanţare, comparaţia a fost cu totul nefericită, după cum nepotrivite au fost şi consideraţiile ce au însoţit-o”.

Foto cu Daniel Barbu: DC News

19
/04
/17

Poetul Claudiu Komartin (33 de ani) ține în viață un cenaclu – Institutul Blecher. Și o editură care publică poezie – Casa de Editură Max Blecher. Claudiu Komartin, din Berceni. Trăiește între poeți și pentru poezie. Către viitor se uită, așa cum e și firesc, în ordinea poetică a lumii, cu scepticism.

19
/04
/17

Peste aproximativ o lună, în capitală debutează cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB). Timp de o săptămână, în perioada 15-21 mai, peste 100 de poeţi din peste 30 de ţări vor sosi la Bucureşti, prilejuind publicului iubitor de poezie ocazia de a participa la mai mult de 20 de evenimente, organizate în 10 spații culturale cunoscute din oraș.

19
/04
/17

Festivalul Internațional al Luminii – Spotlight, organizat de Primăria Municipiului București prin ARCUB, revine între 20 și 23 aprilie, cu o nouă ediție ce reinterpretează peisajul urban bucureștean prin intermediul artei digitale și multimedia.

19
/04
/17

Concertul nr. 1 în mi bemol pentru violoncel și orchestră de D. Șostakovici și Tablouri dintr-o expoziție, una dintre cele mai cunoscute partituri ale repertoriului rus, compusă de M. Musorgski și aranjată pentru orchestră de M. Ravel, se vor afla pe afișul concertului Orchestrei Naționale Radio, vineri, 21 aprilie 2017, de la ora 19.00, la Sala Radio.

19
/04
/17

George Bălăiţă unul dintre marii scriitori români contemporani, s-a stins din viață sâmbătă, cu o zi înainte de a împlini vârsta de de 82 de ani. În iunie 2008, în cadrul Târgului Bookfest, Uniunea Scriitorilor din România i-a decernat lui George Bălăiță Premiul Naţional pentru Literatură pentru întreaga operă.

18
/04
/17

INTERVIU Am stat de vorbă cu cineastul și profesorul universitar Copel Moscu, inițiatorul și directorul Cinepolitica, despre ce înseamnă un film politic, despre rolul unui astfel de festival și despre atracțiile noii ediții, care începe joi, la București, cu ultimul film al lui Andrzej Wajda, „Imaginea de apoi”.

18
/04
/17

Filmele premiate de public la Berlin, Sundance, Toronto, Vilnius sau Veneția vin la Audience Award Film Festival, unde „Insyriated” și „Perfetti Sconosciuti” vor avea proiecții în premieră.

18
/04
/17

Reuniunea generală de primăvară a Rețelei internaționale pentru arte performative contemporane (IETM) la București se desfășoară între 20 și 23 aprilie 2017.

18
/04
/17

JazzTM 2017 continuă seria premierelor pentru România cu Monty Alexander Harlem Kingston Express. Excepționala colaborare aduce pe scena din Piața Victoriei un sunet unic, aflat la confluența a două genuri muzicale sacre: jazz-ul din Harlem, New York, o lume definită de ritm și improvizație, și reggae-ul din Kingston, Jamaica, cu ritmul său de neconfundat și linii de bas intense.

17
/04
/17

Un interviu cu tânărul regizor Tudor Cristian Jurgiu despre debutul său, „Câinele japonez” (2013), disponibil acum pe platforma gratuită Cinepub. Povestea unui bătrân singur, Costache (Victor Rebengiuc), şi a reîntâlnirii cu fiul său, Ticu (Şerban Pavlu).

14
/04
/17

Se joacă la Teatrul Metropolis spectacolul „Zece pentru New York” (piesă scrisă și regizată de Lia Bugnar).

14
/04
/17

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, ajuns la a XXIV-a ediție, s-a creat și a crescut cu ajutorul comunității, al oamenilor care iubesc artele spectacolului sau au învățat să le iubească fiind spectatori la evenimentele festivalului din sălile de spectacol ori din stradă.

14
/04
/17

Optsprezece filme au fost selectate în această etapă în competiția Festivalului de la Cannes (17 - 28 mai), între care ''Happy End'', al austriacului Michael Haneke, "The Beguiled", al regizoarei americane Sofia Coppola, ''Rodin'', al francezului Jacques Doillon și "L'Amant double'' de asemenea al francezului François Ozon.

14
/04
/17

Cea de-a 70-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes va onora serialele de televiziune, odată cu prezentarea integrală a celui de-al doilea sezon al show-ului TV ”Top Of The Lake”, regizat de Jane Campion, şi a primelor două episoade din cel de-al treilea sezon din ”Twin Peaks”, de David Lynch

14
/04
/17

În prima zi de Paşti, românii întâmpinau sărbătoarea după tradiţia din strămoşi, având pe masă ouă roşii, miel şi vin. În a doua zi, intrau pe porţile fabricilor în schimbul programat. Telespectatorii TVR vor avea parte de surprize și emoții de sărbători, începând cu Vinerea Mare, până luni, 17 aprilie a doua zi de Paște, anunță cei de la TVR.

13
/04
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Nevoia de repere morale e o realitate prea bine cunoscută. Din acest punct de vedere, unii membri ai familiei regale române au dovedit din plin că pot constitui exemple demne de urmat. Principesa Ileana, fiica regelui Ferdinand şi a reginei Maria, născută în 1908, rămâne în amintirea românilor din ţară şi din SUA o persoană puternică, animată de spiritul datoriei, altruistă şi perfect conştientă de faptul că e prinţesă.