Donka – „o uimire continuă”
https://www.ziarulmetropolis.ro/donka-o-uimire-continua/

Festivalul Naţional de Teatru prezintă în premieră în România spectacolul „Donka – O scrisoare către Cehov”, text şi regie Daniele Finzi Pasca, o producţie a Companiei Finzi Pasca, Elveţia şi a Festivalului Internaţional de Teatru Cehov, coproducător Théâtre Vidy – Lausanne.

Un articol de Petre Ivan|24 septembrie 2014

Reprezentaţiile din cadrul FNT sunt programate să aibă loc în zilele de 29 şi 30 octombrie, de la orele 20:30, la sala Studio a Teatrului Naţional Bucureşti.

Donka – O scrisoare către Cehov” a avut premiera absolută în 29 ianuarie 2010, la Mossoviet Theatre din Moscova, (fiind o comandă a Festivalului Internaţional de Teatru Cehov) şi a fost considerat de către săptămânalul britanic The Stage „Cel mai bun spectacol” şi „The Greatest Moment of the Year 2012”.

Folosind magia circului, Pasca aduce un omagiu lui Cehov printr-un adevărat eveniment vizual, un spectacol de dans, acrobaţii, jonglerii şi echilibre fragile.

Finzi Pasca se scufundă de această dată în viaţa lui Cehov, în scrierile sale şi în jurnalul său, decodificându-i notele şi comentariile, dând formă celebrelor şi enigmaticelor tăceri cehoviene.

Donka, în limba rusă, înseamnă clopoţelul fixat pe undiţă şi care sună atunci când peştelele muşcă. Conform Wikipedia, Cehov adora pescuitul, pentru el fiind un DONKAmod de a se abandona în meditaţie. Autorul spectacolului, fascinat de această imagine şi mereu în căutarea „stării de iluminare” în activitatea sa de creator, pescuieşte în această mare de fantezie a circului pentru a da viaţă unui poem vizual cu obiecte şi corpuri în suspensie.

O distribuţie extraordinară de actori internaţionali, clovni decadenţi, muzicieni, dansatori şi acrobaţi animă scena, în timp ce muzica Mariei Bonzanigo invadează sala, purtându-ne în îndepărtata Rusie.

Ascultăm muzică de acordeon, valsuri, romanţe vechi şi coruri tradiţionale, în timp ce o întreagă galerie de personaje cehoviene defilează in spaţiul creat: eterni studenţi, medici, visatori, burlaci, fete tinere în doliu. Momente ale unei lumi pierdute se succed, însoţite de ciripitul păsărilor, foşnetul vântului prin ramuri, umbre chinezeşti şi explozii de culoare. „Uimire continuă!”- notează pe site-ul lor – nu doar statistic – artiştii Companiei Finzi Pasca.

Bucurându-se de statutul de invitat special al ediţiei a 24-a a FNT, spectacolul „Donka – O scrisoare către Cehov” este penultima creaţie a lui Daniele Finzi Pasca – deja confirmat ca o figură de frunte pe scenele internaţionale, autor al unor spectacole de neuitat cu Cirque Éloize şi Cirque du Soleil .

Regizorul Daniele Finzi Pasca despre Donka:

„Sunt un colecţionar de momente, de detalii, de mici informaţii particulare. Teatrul meu este făcut din imagini care se suprapun, despre care nu se poate întotdeauna vorbi ca fiind în linie dreaptă. Este o stare continuă de aluzie, şi de a pretinde că anumite lucruri s-au întâmplat într-adevăr. Îmi plac tăcerile, pauzele, momentele suspendate, probabil, pentru că, practic, de ani de zile am fost în căutarea naturaleţii, a nonşalanţei pe scenă.

M-am decis să-l dezvălui pe Cehov, plecând de la detalii, de la lucrurile particulare din viaţa şi din paginile sale şi nu numai. M-am gândit să dau formă tăcerilor conţinute în jurnalele şi notele sale şi să creez imagini plecând de la adnotările sale.

Provin dintr-un teatru profund impregnat de limbajul clovnilor, al jonglerilor, de magica şi delicata lume a acrobaţilor. Aşa îl voi povesti pe Cehov; pentru asta mă voi înconjura de aceiaşi complici dintotdeauna, creatori cu care am colaborat de-a lungul anilor şi cu care împărtăşesc nu numai o estetică şi un mod de gândire cu privire la teatru, ci mai degrabă o pasiune pentru protejarea lumii noastre imaginare.

În acest spectacol vor fi obiecte suspendate într-o tragică fragilitate care se vor topi încet ca gheaţa în lumina soarelui, ca ceara lumânarii. Vor fi balansuri precare dansate de actorii noştri, vor fi clovni, poetici şi decadenţi, dar decadenţi într-un mod elegant. Vor fi şi muzicieni live precum şi o orchestră simfonică şi un cor minunat. Va fi mult alb, poate nişte albastru şi apoi, pete de sânge, mici, ascunse ca urmele acelei boli cDonkaare l-a consumat încet, cu crize de tuse, pe scriitor. Vor fi pături dintr-un spital de ţară, corbi şi alte păsări, vântul printre ramuri, un copil căruia-i arde pieptul de febră, sunetul unui clopot de biserică, bărbaţi ascunşi sub cearşafuri, actori care declamă ca actorii, probabil un incendiu, un pic de singurătate, o grădină, un lac, şi un clopoţel al cărui sunet indică faptul că un peşte a luat în sfârşit, momeala.”

Daniele Finzi Pasca

Daniele Finzi Pasca s-a născut într-o familie de fotografi şi a crescut, practic, în camera obscură a tatălui său, mergând pe urmele bunicului şi stră-bunicului său.

Daniele cunoaşte lumea circului prin intermediul gimnasticii, iar mai târziu face primii paşi pe scenă sub îndrumarea unui clovn pe nume Fery. În 1983 pleacă India, unde lucrează ca voluntar într-un proiect pentru a ajuta bolnavii în fază terminală. La întoarcerea sa în Elveţia, fondează Teatrul Sunil, împreună cu Maria Bonzanigo, şi fratele său Marco. Din această colaborare s-a născut o tehnică de teatru pe care au denumit-o Teatro della Carezza (teatrul mângâierii).

În 1995, Finzi Pasca este condamnat la o scurtă şedere în închisoare în urma unor acţiuni contestatare sociale. În această perioadă, el finalizează „Icaro”, un monolog imaginat pentru un singur spectator. Interpretat de către Daniele în şase limbi diferite, de-a lungul ultimilor 20 de ani „Icaro” a vizitat întreaga lume şi a avut mai mult de 700 de reprezentaţii. Acest spectacol a definit esenţa stilului şi estetica companiei Teatro Sunil.

În anii care au urmat, Finzi Pasca a scris şi regizat peste 25 de spectacole cu acest teatru.

În 2003, el scrie şi pune în scenă „Te Amo”, spectacol produs de Poramor Producciones şi Teatro Sunil, în 2005 produce împreună cu Cirque du Soleil spectacolul „Coreo” (care a fost vizionat de peste trei milioane de spectatori din întreaga lume), iar în 2006 realizeaza regia celei de-a XX-a ceremonii de închidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Torino.

Este laureat al numeroase premii de prestigiu.

Foto: Donka, Daniele Finzi Pasca – UNITER

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

Luna martie vine mereu cu provocarea de a găsi mărțișorul perfect și cadoul ideal pentru femeile din viața noastră. Pe lângă flori și darurile – simbol, Vanner Collective propune și cadoul – experiență, cu un program de cinci mărțișoare teatrale cu cinci perspective feminine, care vor putea fi văzute între 3 și 17 martie, în diferite spații din București: „Cassandra”, „Tot ce e minunat în lume”, „Komorebi. Lumina care se filtrează printre copaci”, „Lemons. Lemons. Lemons. Lemons. Lemons.” și „Lungs”.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

27
/02
/24

Între 6 și 7 aprilie va avea loc Digital Nomad Summit, conferința dedicată celor care vor să lucreze și să trăiască oriunde în lume. Timp de două zile, 12 speakeri locali și internaționali vor oferi inspirație, povești și instrumente valabile pentru cei care vor să-și schimbe locuința și să lucreze din Asia sau Europa.

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.