Faust – povestea lui Goethe ajunge pe marele ecran
https://www.ziarulmetropolis.ro/faust-povestea-lui-goethe-ajunge-pe-marele-ecran/

Transilvania Film anunţă premiera în România a filmului Faust, o coproducţie ruso-germană, în regia lui Aleksandr Sokurov.

Un articol de Andrada Văsii|23 octombrie 2013

Transilvania Film anunță premiera în Romania a filmului Faust, o coproducție ruso-germană, în regia lui Aleksandr Sokurov.

În mod inedit, prima proiecție a peliculei va deschide ediția de anul acesta a Festivalului Național de Teatru ce se desfășoară între 25 octombrie și 3 noiembrie la București. Tot din 25 octombrie, filmul Faust va putea fi văzut și în cinematografe.

Regizorul Darren Aronofsky, președintele juriului la Festivalul de Film de la Veneția afirma: „Unele filme te fac să plângi, altele să râzi, iar altele te schimbă pentru totdeauna odată ce le-ai văzut. Acesta este unul dintre ele.”

Din distribuția filmului Faust fac parte actori cunoscuți ai scenei de teatru precum Anton Adasinsky (foto sus), Isolda Dychauk, Georg Friedrich sau Johannes Zeiler despre a cărui prestație The Hollywood Reporter scria: ,,Inteligența și aplombul cu care Zeiler interpretează rolul principal ajută spectatorul să treacă mai ușor prin experiența în fața căreia este pus”.

Un regizor apreciat pentru filmul Faust

Producția regizată de Sokurov a adunat până acum o importantă pleiadă de aprecieri și premii dinre care amintim: Leul de Aur, Premiul SIGNIS, Premiul Future Film Festival Digital la Festivalul de Film de la Veneția 2011, Premiul Gil Parrondo și Premiul pentru Cea mai bună scenografie în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Gijón 2011, Nominalizat pentru Cel mai bun film la London Film Festival tot în 2011, Nominalizat în cadrul Satelite Awards pentru Cel mai bun film într-o limbă străină, Cea mai bună scenografie şi Cele mai bune costume, Premiul Criticii la Moscow Theater Festival 2011.

Citiţi şi: FNT 2013 – un festival naţional cu buget redus

Inspirându-se liber din opera omonimă a lui Goethe, Alexandr Sokurov reinterpretează radical mitul: Faust este un gânditor, un rebel, un pionier, dar şi o fiinţă umană anonimă, făcută din carne şi sânge şi guvernată de impulsuri, lăcomie şi dorinţă.

Creatorul primului film „nemontat” – un singur cadru ce durează aproximativ 90 de minute, Sokurov este unul dintre cei mai importanți regizori contemporani.

Faust

Secvenţă din filmul Faust, cu Johannes Zeiler

După o notabilă carieră în televiziune, Sokurov urmează cursurile prestigioasei școli de film VGIK. Filmele sale au creat tensiuni cu autoritățile sovietice însă s-a bucurat mereu de sprijinul unor importante personalități, unul dintre cei mai mari susținători ai săi fiind Andrei Tarkovski.

După prăbușirea regimului, filmele lui Sokurov au început să circule și să-i aducă numeroase premii în întreaga lume. Cunoscut mai mult pentru lungmetrajele sale, Aleksandr Sokurov a regizat și peste 20 de documentare.

Despre Faust, Sokurov spune că nu este o adaptare, ci mai degrabă o lectură a ceea ce este scris printre rânduri. „Este uimitor cât de puțină atenție i se acordă lui Faust. Orice politician care citește cartea găsește totul acolo. Parcă este scrisă în secolul 21, nu al 19-lea.”

Info:

Faust va putea fi văzut în prima săptămână în București (Cinemateca Union), Brașov (Cityplex), Cluj-Napoca (Cinema Victoria) și Constanța (Cityplex).

Foto credit: Transilvania Film, filmul Faust

23
/06
/23

KINOdiseea, cel mai mare festival internațional de film pentru publicul tânăr (copii și adolescenți) din Europa de Sud-Est revine cu o nouă ediţie ALTFEL, între 23 și 25 iunie, la Prăjitoria Buimac din București și Cinema Unirea din Botoșani

21
/06
/23

A zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara va celebra cinematografia norvegiană printr-un focus organizat în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film de la Bergen (BIFF). Secţiunea va cuprinde un cineconcert cu o capodoperă a cinematografiei mute, o serie de filme recente şi clasice, precum şi întâlniri cu cineaşti şi experţi norvegieni.

21
/06
/23

Duminică seară, 3200 de spectatori au urmărit filmul Asteroid City (r. Wes Anderson, 2023) în Piața Unirii din Cluj-Napoca, marcând astfel finalul unei noi ediții spectaculoase a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie)

13
/06
/23

Una dintre cele mai importante instituții ale cinematografiei, The International Cinema Technology Association (ICTA) și-a anunțat recent câștigătorii EMEA Awards. Premiul central a fost acordat multiplexului Cineplexx Ljubljana (Slovenia) la categoria „Cel mai bun cinematograf nou construit al anului".

10
/06
/23

200 de filme din 45 de țări, 380 de proiecții, peste 1000 de invitați – sunt doar câteva dintre cifrele ediției Festivalului International de Film Transilvania care și-a deschis porțile vineri, 9 iunie.