FEST – Timişoara, capitala teatrului european
https://www.ziarulmetropolis.ro/fest-timisoara-capitala-teatrului-european/

Astăzi, 10 iunie, după o pauză de aproape o lună, la Timişoara începe în forţă cea de-a doua săptămână a Festivalului European al Spectacolului Timişoara – Festival al Dramaturgiei Româneşti (FEST-FDR) care, până în 17 iunie, programează numeroase evenimente destinate publicului.

Un articol de Petre Ivan|10 iunie 2014

Organizat de către Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara, cu sprijinul Ministerului Culturii, al Primăriei şi al Consiliului Local al Municipiului Timişoara, cărora, anul acesta, li s-au alăturat Institutul Cultural Român şi UNITER, Festivalul a propus, în premieră pentru ediţia 2014, ca evenimentul să fie prezentat în două perioade diferite, astfel: Festivalul Dramaturgiei Româneşti (FDR) a avut loc în perioada 14-18 mai, iar Festivalul European al Spectacolului (FEST) se desfăşoară în luna iunie.

FEST s-a deschis la ora 19.00, în Sala Mare a Teatrului Naţional din Timişoara, cu un spectacol invitat din Franţa: Despre efectul dăunător al tutunului – Concert într-un act de A.P. Cehov, Johann-Sebastian Bach, Luciano Berio, Piotr Ilici Ceaikovski; regia Denis Podalydès; concept de Florianne Bonanni.

Fluctuând între muzică și teatru, între Cehov, Bach, Ceaikovski și Luciano Berio, în imaginația unui celebru creator, Christian Lacroix, spectacolul Despre efectul dăunător al tutunului este un spectacol al metamorfozei, un spectacol al apropierilor și depărtărilor din noi, un spectacol al fascinării prin cuvânt şi prin sunet.

FEST se va închide marţi, 17 iunie, fiind marcat de întâlnirea cu un spectacol – eveniment: Întoarcerea acasă, de Harold Pinter, în regia unuia dintre monștrii sacri ai regiei europene a secolului XX – Peter Stein, spectacol prezentat de Teatro Metastasio Stabile della Toscana.

Spectacole de neratat

Organizatorii şi-au propus anul acesta să ofere publicului şansa unor mari întâlniri teatrale. Astfel, cu ajutorul partenerilor de la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, în deschiderea şi închiderea FEST, vor fi aduse şi la Timişoara două spectacole de prim rang.

În serile următoare, spectatorii vor putea bucura de spectacole în aer liber, reprezentaţii de teatru-dans, concerte, lansări de carte şi alte evenimente.

Sunt de neratat spectacolele: Şaraiman, un spectacol de dans contemporan şi stand-up comedy, un concept marca Răzvan Mazilu; Do Do Land, după o idee de Lewis Carroll, Grupo Puja!, Spania (Outdoor); D’ale noastre, coregrafia Gigi Căciuleanu; Hai Iu Iu nu Hey You You, concert remix-uri Maria Tănase, regia Radu Afrim; Parallel de Ferenc Sinkó, regia Ferenc Sinkó și Leta Popescu; Lazurd, regia Inés Boza, Spania (Outdoor); Geografia inutil de Peca Ştefan, regia Pedro Bennaton, Brazilia; Beznă de mină de Csaba Székely, regia Aba Sebestyén; Ulro de Zdzisław Górski, regia Zdzisław Górski, Polonia; Pilgrimage de Zdzisław Górski, regia Zdzisław Górski, Polonia (Outdoor); Zic Zac de Andrea Gavriliu, regia Andrea Gavriliu; şi concertele: Demlazz – Ze Murnau; Muzica Teatrului Next Generation – Tibor Cári & The Theatre Fleas Orchestra; Exit Oz.

fest.jpg

Imagine din spectacolul „Despre efectul dăunător al tutunului“

Nu în ultimul rând, porțile Teatrului Național se vor deschide pentru expoziția dedicată pictorului și scenografului George Löwendal Timișoara, O „Țară a surâsului” și a triumfului pentru George Löwendal, găzduită în Holul cu Coloane al Teatrului.

Teatrul Naţional din Timişoara vă propune o săptămână a spectacolului total, precum şi o fascinantă întâlnire a teatrului cu muzica și cu dansul, o întâlnire la care participă artiști din Franţa, Spania, Brazilia, Polonia, Italia. Teatru, spectacole în aer liber, muzică, dans, expoziții – FEST-FDR și-a propus să creeze evenimente pentru toate gusturile, un caleidoscop artistic de excepție.

FEST-FDR este cu adevărat un festival al artelor, un catalizator cultural important, demn de un oraş care doreşte să devină Capitală Europeană a Culturii.

 

11
/01
/17

Organizatorii Berlinalei au anunțat un alt lot de filme care vor fi prezentate în cadrul festivalului internațional de luna viitoare, printre care și sequel-ul comediei negre "Trainspotting" din 1996, El Bar (The Bar), ultimul film al spaniolului Álex de la Iglesia - autorul aclamatului "Balada triste de trompeta" -, dar și noul film cu supereroi în care apar Hugh Jackman, Patrick Stewart și Elizabeth Rodriguez. Festivalul de Film de la Berlin 2017 va avea loc în perioada 9 - 19 februarie.

10
/01
/17

Într-o zi de 10 ianuarie (2016), la trei zile după ce își lansase cel de-al 25-lea album, „Blackstar”, se stingea din viață David Bowie, unul dintre cei mai influenți muzicieni ai ultimelor decenii.

09
/01
/17

Face parte din generația tânără de actori și a absolvit două facultăți. Facultatea de Teatru de la UNATC (2010), la clasa Ion Cojar, și masterul la aceeași univesitate, la clasa conf. univ. dr. George Ivașcu și prof. univ dr. Radu Gabriel (2012), și Academia de Studii Economice București, specializarea Administrarea afacerilor în limba franceză.

09
/01
/17

Cartea de povestiri „Dragoste la 17.50 $” (traducere din limba engleză și note de Cristian Neagoe), de Charles Bukowski, a fost publicată la Editura Polirom, în anul 2016.

09
/01
/17

Orchestra Națională Radio susține primul concert din noul an la Sala Radio vineri, 13 ianuarie 2017, ora 19.00, sub bagheta dirijorului Iwan Wassilevski, director artistic al Akademisches Orchester Basel din Elveția, cunoscut și apreciat în peisajul muzical european și ca dirijor de operă.