Festivalul George Enescu va putea fi vizionat, în direct, din sălile Grand Cinema Digiplex
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-george-enescu-va-putea-fi-vizionat-in-direct-din-salile-grand-cinema-digiplex/

Festivalul George Enescu şi Grand Cinema Digiplex au încheiat un parteneriat care permite ca cele mai importante concerte din ediţia 2013 a Festivalului să fie urmărite în transmisiune directă.

Un articol de Andrada Văsii|29 aprilie 2013

Festivalul George Enescu și Grand Cinema Digiplex au încheiat un parteneriat care permite ca cele mai importante concerte din ediția 2013 a Festivalului să fie urmărite în transmisiune directă, în sălile de cinematograf  din Băneasa Shopping City de iubitorii muzicii care nu au mai găsit bilete la spectacole.

Pentru prima dată în istoria Festivalului George Enescu, iubitorii muzicii clasice pot vedea concertele din ediția 2013 în sălile de cinematograf, transmise în direct. În condițiile în care biletele la majoritatea spectacolelor au fost epuizate deja, am vrut să deschidem Festivalul către un număr cât mai mare de spectatori, care să aibă acces la evenimente și altfel decât prin prezența propriu-zisă în sălile de concerte

Oana Marinescu,

director de comunicare al Festivalului George Enescu

Vânzari record de bilete

Jumătate din cele 40.000 de bilete pentru Festivalul Internațional George Enescu puse în vânzare prin Eventim la 15 aprilie, s-au epuizat într-un timp record – două ore de la deschiderea vânzării – în timp ce abonamentele s-au vândut aproape în totalitate la numai două ore de la punerea lor pe piață, pe 15 ianuarie 2012. Iar în acest moment mai mult de 80% dintre locurile disponibile în sălile de concerte sunt ocupate.

Bilete la cinema

Pentru Festivalul George Enescu, biletele transmisiunilor în direct sunt disponibile spre rezervare și cumpărare on-line și la casele de bilete ale Grand Cinema Digiplex,  între 29 aprilie și 23 iunie. Ridicarea acestora se va putea face în perioada 23 – 29 iunie, urmând ca din 1 iulie să fie anulate rezervările şi repuse în vânzare biletele neridicate. Vor fi puse la dispoziție bilete individuale, cu pretul de  45 lei pentru un bilet standard și 50 lei pentru un loc premium. Festivalul se va deschide pe data de 1 septembrie și se va desfășura pe parcursul întregii luni.

Grand Cinema Digiplex este deja cunoscut pentru transmisiunile în direct și în exclusivitate ale spectacolelor de pe scene renumite ale lumii- Teatrul Bolshoi, Royal Opera House, Opera din Paris sau Opera Australia. Suntem mândri că putem transmite în direct Festivalul Internațional George Enescu, punând astfel  România pe lista țărilor în care marile concerte de muzică clasică sunt transmise în direct în sălile de cinematograf.

John Younis,

Entertainment Business Unit General Manager

O tradiție de peste 50 de ani

Festivalul George Enescu este cel mai important eveniment muzical internațional desfășurat în România, având o tradiție de peste 50 de ani. Prima ediție a avut loc în 1958, la trei ani după moartea marelui George Enescu, iar de-a lungul timpului a reușit să aducă pe scena românească nume grele ale muzicii clasice din întreaga lume. Continuarea tradiției de a organiza Festivalul George Enescu din trei în trei, respectiv din doi în doi ani a făcut din acest eveniment unul dintre cele mai renumite festivaluri de gen din lume.

Grand Cinema Digiplex este complexul cinematografic premium, echipat cu tehnologie de ultimă generaţie în materie de proiecţie si sunet.

Foto credit: Festivalul George Enescu (Facebook)

04
/07
/17

Tango la cetate continuă în luna iulie cu alte două concerte susţinute la Bistriţa, în cadrul Festivalului de poezie şi muzică de cameră (9 iulie, Sinagoga) şi la Biertan, în cadrul festivalului Icon Arts Transilvania (28 iulie, Cetatea Biertan) de binecunoscutul grup Argentango, după succesul primelor două concerte din serie din luna iunie, susţinute la castelul Corvinilor din Hunedoara şi în Piaţa cetăţii din Alba Iulia.

29
/06
/17

Poezia lui Walt Whitman pe muzică blues, jazzul cântat la gonguri, clopote sau la două chitare simultan, influențe electro, rock și world music, concurs de jazz și workshop-uri cu artiști de Grammy, iată ce promite Bucharest Jazz Festival pentru ediția din acest an.

28
/06
/17

Între 23 și 25 iunie, Fundația ParteR cu sprijinul Consiliului Județean Tulcea organizează cea de-a patra ediție a Festivalului Dobrojazz – festival internațional de ethno-jazz – care va avea loc la Tulcea, în curtea Casei Avramide (str. Progresului 32). Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc pe 23 iunie, începând cu ora 20.00.

23
/06
/17

Artiștii care doresc o carieră internațională, contracte care să le permită bugete de dezvoltare sau concerte la Eurosonic, Reeperbahn, Tallin Music Week, Where’s The Music, MENT, Novarock, Hurricane, Lollapalooza și alte mari festivaluri ale lumii au șansa unică să-i întâlnească la Sibiu pe cei mai importanți decidenți din industria muzicală europeană, reuniți în perioada 27-29 iulie pentru prima ediție East European Music Conference.

23
/06
/17

Hit-ul „Despacito“, cântat de Luis Fonsi şi Daddy Yankee, a stârnit isterie în întreaga lumea. Pe lângă faptul că de şase săptămâni este pe primul loc în prestigiosul top Billboard Hot 100, peste 10 milioane de persoane au ascultat, în doar 24 de ore, piesa difuzată de radiourile din Statele Unite.

22
/06
/17

În februarie 1938, vocea Mariei Tănase răsuna pentru prima dată „pe viu" la Radio România, într-un program de cântece româneşti, la emisiunea „Ora satului". Douăzeci de ani mai târziu, celebră deja, Maria Tănase era invitată din nou la microfonul Radioului, să vorbească despre locul în care s-a născut şi despre cântecele sale. Autorul interviului a rămas anonim, ca şi violonistul care cântă discret în fundal.

22
/06
/17

După o stagiune intensă, care a adus în fața publicului nume sonore ale scenei muzicale naționale și internaționale, și un program la granița între clasic și contemporan, Orchestra Națională Radio susține, alături de Corul Academic Radio, ultimul concert din acest sezon la Sala Radio vineri, 23 iunie, ora 19.00.

22
/06
/17

În ziua dinaintea prezentării spectacolului ”Naharin’s Virus” în FITS 2017, una dintre conferințele de la Librăria Habitus l-a avut ca invitat pe unul dintre cei mai aclamați coregrafi contemporani, colaborator al celor mai importante companii de dans din lume. Un om și un artist care intrigă, năucește și totodată provoacă revelații profunde despre dans, corp și mișcare.

20
/06
/17

Orchestra de Cameră Radio încheie stagiunea la Sala Radio miercuri, 21 iunie, ora 19.00, cu un concert-eveniment sub bagheta lui Jankó Ferenc - Zsolt, dirijor permanent al Operei de Stat din Cluj-Napoca, al Filarmonicii din Oradea și dirijor asistent al Budapest Festival Orchestra.