George Harrison şi The Bee Gees, premiaţi pentru întreaga carieră
https://www.ziarulmetropolis.ro/george-harrison-si-the-bee-gees-premiati-pentru-intreaga-cariera/

George Harrison şi The Bee Gees se numără printre artiştii care vor fi premiaţi pentru întreaga activitate de către Recording Academy, organizaţie care acordă şi premiile Grammy, într-o ceremonie ce va avea loc în februarie cu o zi înainte de acordarea celor mai importante premii muzicale.

Un articol de Petre Ivan|19 decembrie 2014

Recording Academy din Statele Unite, care decernează şi premiile Grammy, cele mai importante distincţii ale industriei muzicale, a anunţat joi câştigătorii premiilor pentru merite speciale, acordate unor muzicieni pentru întreaga carieră, informează nme.com, citat de Mediafax.

Trupa The Bee Gees, compozitorul francez Pierre Boulez, chitaristul de muzică blues Buddy Guy, fostul membru al The Beatles George Harrison, acordeonistul Flaco Jiménez, duo-ul de muzică country Louvin Brothers, saxofonistul de jazz şi compozitorul Wayne Shorter vor fi omagiaţi într-o ceremonie specială ce va fi organizată pe 7 februarie 2015 la Los Angeles.

În ziua următoare, o recunoaştere formală a meritelor acestor muzicieni premiaţi cu Lifetime Achievement Award (premiul pentru întreaga activitate, n.r.) va avea loc în cadrul galei premiilor Grammy 2015, ce va avea loc la Staples Center din Los Angeles.

George Harrison a murit în 2001, la vârsta de 58 de ani, Maurice Gibb, membru al trupei The Bee Gees, a murit în 2003, la vârsta de 53 de ani, în timp ce colegul şi fratele său, Robin Gibb a decedat în 2012, la vârsta de 62 de ani. Barry Gibb este singurul membru în viaţă al trupei de The Bee Gees.

Ediţia din 2015 a premiilor Grammy va avea loc pe 8 februarie, la Los Angeles. Ed Sheeran, Sam Smith şi trupa Beck sunt nominalizaţi la categoria albumul anului. Discul „x” al lui Ed Sheeran este de asemenea nominalizat la categoria cel mai bun album pop vocal, alături de materiale ale unor artişti ca Sam Smith, Coldplay, Katy Perry, Miley Cyrus şi Ariana Grande. La categoria înregistrarea anului, piesa „Stay with me” a lui Sam Smith este considerată favorită, alături de cântecul „Fancy”, interpretat de Iggy Azalea şi Charli XCX.

Foto: George Harrison şi The Bee Gees – wikipedia

15
/06
/17

Proiectul Tango la cetate se deschide în luna iunie prin două concerte susţinute la Hunedoara (16 iunie) şi Alba Iulia (24 iunie) de binecunoscutul grup Argentango. La Hunedoara concertul va avea loc la Castelul corvinilor, în Sufrageria Bethlen pe 16 iunie de la ora 19,00 iar la Alba Iulia, proiectul va fi inclus în “Sărbătoarea muzicii” şi se va desfăşura în Piaţa cetăţii de la ora 18.00

15
/06
/17

”Captivează instantaneu... Inspirat din Keaton, Fellini și desigur Chaplin, acest spectacol atemporal despre hilare accidente minore și acrobații excepționale este încântător...Obligatoriu de văzut... Contagios, extraordinar, magic.. Adorabil...Un deliciu, mergeți neapărat să-l vedeți....” Dincolo de astfel de spicuiri din aprecierile presei internaționale la adresa acestui spectacol, exact în ziua în care o mult necesară lege a fost adoptată în România (interzicerea folosirii de animale sălbatice în numerele de circ pe tot teritoriul țării), ”Pss psss/ Chiar... fără cuvinte” a făcut istorie în multe suflete și la FITS 2017.

14
/06
/17

Față de cum au cunoscut circul multe generații, acest relativ nou tip de artă performativă, circul contemporan, împletește acrobațiile și performanțele fizice cu dansul, prezentarea unui fir narativ prin mijloace de expresie teatrală, lightning design și o estetică centrată pe om, pe sentimentele, călătoria și poveștile sale. Australia, patria celebrissimei trupe Cirque du Soleil,  este unul dintre creatorii circului contemporan, care a luat avânt în anii 1970. Este o artă care conectează corpurile și sufletele fără a avea nevoie de prea mult decor sau artificii ornamentale sau de animale. Istoria circului dar și numeroasele frământări și teme ale culturii contemporane se regăsesc în această artă măiastră, complexă, extrem de muncită și totodată simplificată până la esențe: mișcare, dans, ritm, conexiune, capodoperă a corpului uman. Doamnelor și domnilor, Circa Contemporary Circus!

13
/06
/17

Compania spaniolă Tutais a adus la FITS 2017 un spectacol cu care publicul românesc cu siguranță a rezonat puternic. ”Dansul urșilor din Pirinei” valorifică o tradiție culturală extrem de veche în multe zone montane ale Europei și ale lumii, inclusiv în România, în centrul căreia se află urșii și lumea lor de munți și păduri. Încărcătura simbolică enormă a ursului este, toată, incorporată în acest spectacol: animal totemic, heraldic, călăuză a sufletelor după moarte, vestitor ritualic al primăverii, simbol regal înțelepciunii dar și al forței brute dezlănțuite, arhetip al vindecătorului șamanic, principiu dual al adormirii și reînvierii și multe altele.

13
/06
/17

Știți unde e Guadalupe? În largul coastei vestice a Mexicului. Știți ce legătură are cu România? (Desigur, dincolo de faptul că este cel mai populat teritoriu al Uniunii Europene -întrucât aparține de Franța, face parte și din UE- din America de Nord.) Una enormă, aceeași legătură pe care o poate stabili orice loc din lume cu un altul: conexiunea prin muzică, dans, ritm, culoare, zâmbet, bucurie.

13
/06
/17

Seria de concerte SoNoRo Conac din luna iunie se va încheia săptămâna aceasta, cu concertele de la Biserica Fortificată din Cincșor, Castelul Kalnoky din Micloșoara și Castelul Daniel din Tălișoara. Concertele SoNoRo Conac se vor relua în luna septembrie.

09
/06
/17

Premieră absolută în România: Marilyn Mazur, Branford Marsalis, Kurt Elling și Stanley Jordan cântă în iulie la Bucharest Jazz Festival. Bucharest Jazz Festival revine între 5 și 9 iulie cu o nouă serie de concerte live în Piața George Enescu. Cele mai originale și creative nume ale jazzului internațional și autohton provoacă publicul bucureștean să descopere universalitatea jazzului.

08
/06
/17

Vineri, 9 iunie 2017, de la ora 19.00, Orchestra Națională Radio propune un concert inedit la Sala Radio, la granița între simfonic, jazz și ritmuri de tango argentinian, avându-l ca invitat special pe unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați saxofoniști de origine greacă, Theodore Kerkezos.

05
/06
/17

În perioada 18-21 mai 2017 s-a desfăşurat la Sibiu cea de-a 47 ediţie a Sibiu Jazz Festival. 4 zile de concerte în aer liber cu muzică de calitate, expoziţii, jam session în bucătărie şi voie bună.