Final de stagiune la teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”
https://www.ziarulmetropolis.ro/final-de-stagiune-la-teatrul-national-de-opereta-si-musical-ion-dacian/

Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” îi invită pe iubitorii de muzică la ultimele spectacole ale acestei stagiuni, care vor avea loc în Sala Mare a Palatului Naţional al Copiilor.

Un articol de Petre Ivan|13 iunie 2017

Programul ultimelor spectcaole din acestă stagiune:

Sâmbătă, 24 iunie, ora 19.00 – Bonjour, bonne nuit, Paris!

Trupa unui celebru teatru muzical profesionist din oraș este în plină repetiție pentru un nou spectacol: “Bonjour, bonne nuit, Paris!” Premiera se apropie, biletele sunt deja vândute, decorurile și costumele sunt încă în lucru. Sunt întâmplări obișnuite în viața unui teatru, dar adevăratele probleme abia acum încep.

Directorul anunță întreaga trupă că se vede nevoit să găsească o altă sală de spectacole, deoarece aceasta se va închide pentru moment. Ce se va întâmpla? Va reuși trupa teatrului să rămână unită și să scoată spectacolul anunțat și deja vândut? “Bonjour, bonne nuit, Paris!” este un spectacol despre rezistență, respect, răbdare și, mai ales, despre iubire: de muzică, de teatru, de oameni.

Din distribuție: Adrian Nour, Bianca Ionescu-Ballo, Silvia Șohterus-Mărăscu, Gladiola Nițulescu-Lamatic, Tina Munteanu, Valentino Tiron.

Scenariul și regia: Dana Rotaru; orchestrație și dirijor:  Lucian Vlădescu; scenografia și costumele: Andreea Koch; coregrafia: Andreea Toma.

Duminică, 25 iunie, ora 18.30 – Victoria și-al ei husar

„Victoria și-al ei husar”, operetă în trei acte de Paul Abraham, pe un libret de Alfred Grünwald și Fritz Löhner-Beda, redă povestea de dragoste dintre frumoasa Victoria și husarul Koltay.

Subiectul operetei și idila celor doi ne poartă, rând pe rând, din peisajul însorit al Japoniei, în pitorescul St. Petersburg, ajungând apoi într-un orășel din Ungaria. Primul război mondial și anii ce i-au urmat pun dragostea lor la mari încercări.

Victoria, crezându-și iubitul mort în război, se căsătorește cu un distins diplomat american, pe numele său Cunlight. Însă viața o readuce pe Victoria față în față cu Koltay, prima sa iubire…

Din distribuție: Doina Scripcaru, Florin Budnaru, Marius Mitrofan, Virginia Stamate, Bogdan Lupea, Gabriela Daha, Valentino Tiron.

Conducerea muzicală: Tiberiu Oprea; regia: Cătălin Voineag; decoruri: arh. Cătălin I. Arbore; costume: Hristofenia Cazacu; coregrafia: Mihaela Atanasiu.

Vineri, 30 iunie, ora 18.30 – Liliacul

„Liliacul” este o operetă în trei acte de Johann Strauss – fiul (25 octombrie 1825 – 3 iunie 1899), cu un libret de Karl Haffner și Richard Genée după vodevilul „Le Réveillon” scris de Henri Meilhac şi Ludovic Halévy. Premiera a avut loc la Viena, la „Theater an der Wien”, pe data de 5 aprilie 1874.

Acţiunea se petrece în ultima zi a anului şi în noaptea de revelion. Falke, prietenul domnului Eisenstein, pune la cale o farsă, pentru a se răzbuna pe acesta pentru o poveste mai veche: după un bal mascat, Eisenstein l-a lăsat pe Falke beat într-o grădină publică, îmbrăcat în costum de liliac, spre batjocura mulțimii, motiv pentru care lui Falke i-a rămas porecla de „Liliacul”.

Distribuția: Alfredo Pascu, Patricia Seymour, Mediana Vlad, Ștefan Popov, Orest Pâslariu Ranghilof, Bogdan Lupea, Cristian Caraman, Raluca Ciocă, Cătălin Seimeanu, Maria Baciu

Regia și scenografia: Matteo Mazzoni.

Biletele sunt puse în vânzare la agenția de bilete a Palatului Național al Copiilor, precum și online pe: startickets.ro și ticketstore.ro.

Foto:  Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”  – www.opereta.ro

13
/03
/24

Gabriel Bebeșelea, unul dintre cei mai bine cotați dirijori români peste hotare, aplaudat în prestigioase săli de concerte ale lumii, ca Auditorium-ul din Barcelona, Musikverein – Viena sau Sala Ceaikovski – Moscova, apreciatul violonist Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu pe care are privilegiul de a interpreta, și un program dedicat integral lui Mozart definesc un eveniment de neratat la Sala Radio.

28
/02
/24

Primăvara sosește la Sala Radio cu abonamente și bilete pentru ultimele 3 luni ale stagiunii cu numărul 95 pe scena Radio România! Abonamentele pentru perioada aprilie - iunie 2024 vor fi disponibile la vânzare în perioada 28 februarie – 5 martie 2024. Biletele individuale vor fi puse în vânzare începând din data de miercuri, 6 martie 2024.

28
/02
/24

“Mamma Mia!”, cel mai faimos musical din România, revine weekend-ul acesta pe scena Sălii Palatului din Capitală, într-o nouă reprezentație de zile mari, asta după ce în ultimii cinci ani spectacolul a fost văzut de peste 80.000 de români. Până acum producția a avut nu mai puțin de 33 de reprezentanții în țara noastră, în nouă orașe, dintre care doar 20 în București, unde fiecare spectacol a fost sold-out de fiecare dată.

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.