Întâlnire cu Dracula
https://www.ziarulmetropolis.ro/intalnire-cu-dracula/

Dacă tot nu poţi să combaţi legenda devenită (fals) brand de ţară, atunci de ce să n-o foloseşti ca vehicul de promovare a unui festival de film (de nişă)? Dracula Film: Horor & Fantasy Festival de la Braşov s-a deschis cu blockbusterul „Dracula Untold”, un debut cu multe locuri comune, dar şi cu câteva ingeniozităţi.

Un articol de Ionuţ Mareş|2 octombrie 2014

Înainte de a da joi startul competiției oficiale de (șase) lungmetraje, cea de-a doua ediție a Dracula Film: Horor & Fantasy Festival (1-5 octombrie) s-a deschis miercuri seara la Teatrul „Sică Alexandrescu“ printr-un blockbuster ce intră de la sfârșitul acestei săptămâni și pe marele ecrane: „Dracula Untold”/„Dracula: Povestea nespusă”, regizat de debutantul Gary Shore.

Un film de mare buget și doldora de efecte speciale, potrivit totuși pentru a atrage atenția asupra unui festival de filme horror și fantasy la 30 km de castelul legat de celebra legendă (iar aplauzele de la finalul proiecției par să fi confirmat justețea alegerii).

Poveste fără sincope şi timpi morţi

O legendă pe placul cinematografiei internaționale, care i-a arătat de-a lungul anilor un interes special, începând cu celebrul „Nosferatu” (1922), al lui Murnau, așa cum a observat și criticul și co-selecționerul Cristi Mărculescu în prezentarea filmului, în fața unei săli aproape pline, ocupată în proporție covârșitoare de tineri. O sală de teatru, dar cu o așezare a scaunelor asemenătoare cu a unui cinema și dotată pentru eveniment cu un sistem de proiecție și de sunet onorabil.

Și, dacă tot nu se poate scăpa de binomul-clișeu (de răspândire globală) Dracula-Transilvania, de ce nu ar fi fructificat chiar în locul de origine, altfel decât prin banalele produse kitsch pentru turiști? Este ceea ce par a fi încercat organizatorii acestui festival de nișă – să folosească legenda pentru a ambala o selecție de filme de un gen al cărui public nu este foarte numeros (rămâne de văzut cât de receptivi vor fi brașovenii), dar cu siguranță fidel și deschis spre experiment.

Organizat de Asociația Culturală Fanzin și prezentat de Viasat History, festivalul propune, la Teatrul Sică Alexandrescu și Cinemateca Patria, mai multe secțiuni, printre care competiții de lungmetraje, de scurtmetraje internaționale și de scurtmetraje românești, proiecții aniversare sau o mini-retrospectivă de autor (Fabrice Du Welz). Întregul program poate fi consultat pe site-ul festivalului – www.draculafilm.ro.

Cât despre filmul de deschidere, „Dracula Untold”, acesta oferă publicului tot ce se așteaptă să vadă, de la efecte speciale (dintre care unele nu lipsite de ingeniozitate), acțiune, ceva momente de horror (în special datorită unui personaj vampir, altul decât Vlad, extras din buna tradiție a filmelor din serie) și mult fantasy, până la reluarea unor mituri (alterate) sau, punctul cel mai slab, umanizarea personajului Țepeș-Dracula prin transformarea sa într-un fel de cap de familie obișnuită, cu soție, copil și tot tacâmul.

Conflictul pe care se susține filmul este cel dintre turcii cuceritori (băieții răi) și Țepeș, care este ajutat de forțe supranaturale obținute în urma unui fel de pact cu diavolul. Povestea curge fără sincope și timpi morți, însă tradiționalul aspect horror (expresionist) al multor filme inspirate de Dracula lasă aici locul mai mult fantasy-ului și acțiunii, mai familiare publicului larg.

09
/08
/17

Michel Franco a fost recompensat, luni, 7 august, cu Trofeul ANONIMUL pentru contribuția sa la frumusețea cinematografiei universale. ANONIMUL 14 se desfășoară în perioada 7—13 august la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.

07
/08
/17

Cea de-a 14-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL propune publicului proiecții speciale și concerte de calitate.

06
/08
/17

CRONICĂ DE FILM Un nou film-şoc al teribilistului regizor austriac Ulrich Seidl, „Safari”, despre practicile de vânătoare ale omului occidental în savana africană. Un documentar riscant, care expune fără menajamente, printr-o regie elaborată, caracterul grotesc al unei astfel de pasiuni.

04
/08
/17

Cea de-a zecea ediție a festivalului de scurt-metraj Filmul de Piatra și-a desemnat câștigătorii. La categoria Ficțiune, marele câștigător a fost comedia Când afară ninge în regia lui Conrad Mihail Mericoffer, care ilustrează eforturile unui tânăr cuplu de-a pune în funcțiune liftul blocului în care locuiesc, împotriva voinței unei șefe de scară zgârcite.

04
/08
/17

“Cred că am devenit, astăzi, persoana care mi-am dorit să fiu. Am învăţat că, indiferent cât de mult suferi, lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta. Am învăţat că trebuie să te desparţi de cei dragi prin cuvinte calde. S-ar putea să fie ultima oară când îi vezi… Am învăţat să iubesc ca să pot fi iubită!” - Cezara Dafinescu. Una dintre cele mai îndrăgite doamne ale teatrului românesc împlineşte, astăzi, 69 de ani.

03
/08
/17

În puțin peste o săptămână va începe a șasea ediție a Festivalului de Film Horror & Fantastic Lună Plină, care va avea loc între 10 și 13 august, la Biertan, județul Sibiu. Pe parcursul celor patru zile, cinefilii vor avea parte de o selecție terifiantă de 13 lungmetraje, 19 scurtmetraje și un cine-concert.

03
/08
/17

La 25 de ani de la infiintare si la peste 250 de filme artistice le lung metraj realizate in aceasta perioda, Castel Film are placerea de a va anunta o premiera in istoria filmului! Serialul de televiziune “Comrade Detective” produs de catre compania Americana A24 (Channing Tatum) pentru platforma Amazon Prime va avea premiera mondiala pe 4 august. Pentru inceput serialul va fi disponibil doar in SUA, Marea Britanie, Australia si Noua Zeelanda.

02
/08
/17

Actorii Harvey Keitel și Liam McIntyre fac parte din distribuția "See You Soon", debutul regizoral al lui David Mahmoudieh, filmările având loc inclusiv în Români. În film joacă și fotbalistul spaniol Carles Puyol.

30
/07
/17

CRONICĂ DE FILM La concurență cu al „Al doilea joc” (2014) al lui Corneliu Porumboiu, „Țara moartă”, noul film al lui Radu Jude, este probabil cel mai radical și anti-spectacular documentar românesc post-2000. O operă cinematografică ambițioasă formal și polemică prin subiect.

28
/07
/17

Editura Nemira ii invită pe cinefili la o nouă ediție Movie night by the book, miercuri, 2 august, de la ora 21.00, dedicată lui Charlie Chaplin: seara începe cu o discuție despre Viața mea, autobiografia regizorului și continuă cu proiecția filmul Modern Times.