Înţelegeţi mai bine teatrul, cu Liviu Ciulei
https://www.ziarulmetropolis.ro/intelegeti-mai-bine-teatrul-cu-liviu-ciulei/

Unul sau mai mulţi actori, pe o scenă. Aşa se naşte teatrul. Dar ştiţi care este istoria scenei, care este alcătuirea ei şi prin ce diferă un „arlechin” de un „lambrochin”? Vă povesteşte unul dintre cele mai importante nume ale teatrului românesc, Liviu Ciulei.

Un articol de Liliana Matei|26 noiembrie 2014

În anul 1957, regizorul, actorul și scenograful Liviu Ciulei publica în Revista Teatrul, nr.1 (anul II), un articol despre scenă, în capitolul „Mic dicționar teatral”. Mai jos sunt fragmente din acest text:

SCENA

În dramaturgie:

a) locul geografic, imaginat de autor, unde se desfășoară actiunea piesei. (În Furtuna lui Shakespeare: scena, marea, cu o corabie; după aceea, o insulă nelocuită. În Avarul lui Molière: scena e la Paris, în casa lui Harpagon);

b) o diviziune a acțiunii dramatice, determinată fie de schimbarea numărului de personaje care apar în fața publicului, fie de modificarea locului sau timpului de acțiune.

În tehnica teatrală: suprafața de joc, locul din teatru, unde – în timpul reprezentației teatrale – joacă actorii.

În sensul acesta, „a intra în scenă” înseamnă a apărea în câmpul de vedere al spectatorilor. Nu întotdeauna această „suprafața de joc” a fost rezervată exclusiv actorilor. Prin 1467, sub domnia lui Ludovic al XI-lea, „Les Confrères de la Passion” au dat câteva spectacole – primele manifestari de teatru laic amintite la Paris – pe o mare masa de marmoră din palat.

Chiar în clădiri special destinate reprezentațiilor teatrale, scena a devenit un loc rezervat numai pentru actori abia din 1759, când contele de Lauragais a scos băncile și scaunele spectatorilor care mărgineau stânga și dreapta scenei, fapt care l-a costat 12.000 livre, plătite ca despăgubire societarilor Comediei Franceze. În tot teatrul italienesc și franțuzesc, ca și în cel elisabetan, parterul avea locuri în picioare. Abia în 1794 a fost amenajat cu bănci, evitându-se astfel gălăgia și mișcarea necontenită a spectatorilor.

Delimitarea scenei

în față, printr-o denivelare (între 0,90 si 1,10 m) care formează o buză cu lumini, numita rampă. Distanța dintre linia cortinei și rampă se numește avanscenă. Unele scene sunt despărțite de sală printr-o fossă de orchestra, care – astupată mecanic prin lifturi sau acoperită cu capace – poate deveni proscenium. Scena e despărțită de sală de una sau mai multe cortine, mărginite de două panouri mobile, îmbrăcate în același material, numite arlechine, care se unesc, sus, prin mantoul de arlechin (vizibil când dispare cortina). Denumirea exista din epoca commediei dell’arte: pe acolo, își făcea intrarea în scena personajul Arlechin. În fata mantoului de arlechin, mascându-l, se află o draperie orizontală, numită lambrochin;

în spate, de așa numitul fund al scenei – un zid neutru care, uneori, e întrebuințat ca „orizont” (suprafața netedă, vopsită în albastru, luminată anume pentru a da impresia unui cer), iar alteori prezintă o deschizatură mare care unește scena cu arierscena.

Susține cu un Like jurnalismul cultural!

lateral, spre stânga și dreapta, de spatii de degajament ale actorilor si decorurilor, numite culise. Pe pereții laterali, sunt dispuse contragreutăți care ajută la depozitarea decorurilor în podul scenei. De multe ori, există deschizături spre scenele laterale (Seltenbühnen) sau buzunarele scenei, cum se mai numesc. Pereții laterali și fundul scenei sunt tăiați orizontal, la o anumită înălțime, de două sau mai multe pasarele, necesare manevrării decorului;

în sus, de ceea ce numim podul scenei – spațiu de trei ori mai mare ca scena (la Opera din Paris, construită de Garnier, podul scenei ajunge la 47 de m înălțime) folosit ca depozit de decoruri.

Topografia scenei

Partea stângă (privind din sală) se numește grădină, iar partea dreapta curte (denumiri datând din timpul revoluției franceze, când – înlocuindu-se vechiul repertoriu, în care apăreau regi, regine, prinți etc., cu piese de actualitate – orice aluzie la regalitate a fost suprimată); ele corespund așezării Teatrului regal, care avea în stânga gradina Tuileries, iar în dreapta „la Cour du Carroussel” și s-au substituit denumirilor clasice, după lojile respective, „cotê du roi” și „cotê de la reine”.

Deoarece pâna la începutul secolului al XX-lea, scena era construită în pantă (4 cm la un metru), urcând de la rampă spre fund, mișcarea spre partea dindărăt a scenei „urcă”, iar înaintarea spre public „coboară”. Panta era tăiată, din metru în metru, de drumuri pe care alunecau „catargele” și „chasis”-urile, de care se fixau culisele și care se schimbau cu ajutorul unui cărucior de sub scenă.

Azi, decorul construit tridimensional, ca și cel liber, nu mai îngăduie această panta, care își are originea în primele decoruri ale teatrelor italiene construite de Rafael, Bramante, Palladio, etc.

Între drumuri, scena era prevazută cu trape (1 x 2 sau 1 x 1 metri), capace care permit aducerea eroului de sub scenă în orice parte a suprafeței de joc.

Acestea sunt elementele scenei asa-zise clasice. În realitate, scenele teatrelor variază în privința construcției, adăugând, eliminând sau interpretând unele din aceste elemente, în funcție de scopul artistic urmărit.

scena

1 – Sala; 2 – Spațiul scenei; 3 – Serviciile teatrului (cabine, depozite, etc.); 4 – Podul scenei;

5 – Dedesubtul scenei; 6 – Avanscena; 7 – Trapa; 8 și 9 –Drumuri;

10 – Primul dedesubt; 11 – Al doilea dedesubt; 12 – Al treilea dedesubt; 13 – Fossa orchestrei; 14 – Cadrul scenei;

15 – Lambrochin; 16 – Cortina metalică (contra incendiului); 17 – Cortina; 18 – Mantou de arlechin (orizontal), arlechinii (vertical); 19 – Orga de lumini (tabloul de comanda al luminilor scenei);

20 – Locul contragreutăților; 21 – Fundul scenei; 22 – Primul pod; 23 – Al doilea pod; 24 – Prima pasarelă; 25 – A doua pasarelă.

*Intertitlurile aparțin redacției

FOTO cu Liviu Ciulei: cinemagia

02
/02
/17

„Belgica”, filmul care are toate șansele să te teleporteze din sala de cinema direct în club pe ritmuri originale de Soulwax, va intra pe marile ecrane din România pe 17 februarie, distribuit de Transilvania Film.

02
/02
/17

Ștefan Bănică dă viață unui nou personaj fascinant din galeria dramaturgului Neil Simon, Jake, singurul rol masculin din piesa “Jake și femeile lui”. Piesa este regizată de Claudiu Goga, iar din distribuție fac parte: Carmen Tănase, Anca Dumitra, Andreea Vasile, Luminița Erga, Ada Galeș, Diana Roman, Nadiana Sălăgean, Roberta Mitache – femeile care populează lumea reală și imaginară a lui Jake, interpretat de Ștefan Bănică.

02
/02
/17

Călin Goia, solistul trupei Voltaj, a postat pe pagina de Facebook a formaţiei un videoclip în care cântă despre România, în contextul protestelor care au avut loc în mai multe oraşe din ţară, notează. Artistul face o numărătoare inversă a celor 10 zile în care ordonanţele de urgenţă adoptate marţi de Guvern mai pot fi contestate.

02
/02
/17

CRONICĂ DE FILM. E dificil de scris despre un debut care se anunţa promiţător, dar care se dovedeşte dezamăgitor, aşa cum este „La drum cu tata”, de Anca Miruna Lăzărescu, o regizoare româncă stabilită în Germania, unde a absolvit Universitatea de Televiziune și Film din München.

31
/01
/17

Coregraful suedez Mats Ek și balerina Ana Laguna au primit luni titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică "I. L. Caragiale". Ceremonia de acordare a distincțiilor a avut loc în cadrul manifestărilor organizate cu prilejul zilei UNATC "I. L. Caragiale".

31
/01
/17

 „Dictatorii sunt întotdeauna dezinformaţi. E rezultatul fricii pe care o sădesc. Cad în propria lor capcană: a terorii. De fapt, mi-e frică - mi-e frică să spun tot ce gândesc. Dacă acest carnet cade în mâna cuiva? La români, stomacul e mai important decât creierul. Chiar şi decât picioarele...", nota în jurnalul său regizorul Alexandru Tatos, pe 20 mai 1973. Într-o zi de 31 ianuarie (1990) Alexandru Tatos înceta din viaţă.

31
/01
/17

A vrut să se facă aviator și a devenit actor, pentru că așa cum spunea în ale sale memorii “cea mai frumoasă frumusețe este meseria pe care mi-am ales-o și căreia m-am dedicat vreme de 50 de ani. Privind în urmă pot spune că nu aş schimba nimic la viaţa mea. Am avut o viaţă bogată şi fericită. Am avut o imaginaţie suficient de bogată încât să pot să mă închipui în tot felul de situaţii sociale în care aş fi putut să trăiesc şi să-mi dau seama că nu m-ar fi satisfăcut niciuna”.

30
/01
/17

Tipătescu (terminând de citit o frază din jurnal): "... Ruşine pentru oraşul nostru să tremure în faţa unui om!... Ruşine pentru guvernul vitreg, care dă unul din cele mai frumoase judeţe ale României pradă în ghearele unui vampir!..." (indignat) "Eu vampir, 'ai?... Caraghioz!” - O scrisoare pierdută (1883), Ion Luca Caragiale. Astăzi se împlinesc 165 de ani de la nașterea celui mai important dramaturg român.

30
/01
/17

Pe 25 ianuarie 2017, la Teatrul de Comedie din Bucureşti a avut loc premiera spectacolului ''Micul prinţ''. Povestea scrisă de Antoine de Saint-Exupéry (traducere Ileana Cantuniari) a fost pusă în scenă de regizorul Alexandru Dabija, cu semnătura scenografică a lui Mircea Cantor și muzica Adei Milea, micul prinţ fiind interpretat de Dorina Chiriac.

30
/01
/17

La un an de la moartea lui George Alexandru (1957-2016), Televiziunea Română şi Teatrul Nottara îi aduc un omagiu celui care, între copertele primelor și ultimelor sale spectacole, a interpretat zeci de roluri în teatru și film. Astfel, iubitorii teatrului pot vedea în această seară, de la ora 21.20, pe TVR 2, spectacolul IN MEMORIAM George Alexandru.

30
/01
/17

Expoziţia itinerantă "Lumea turcică din Munţii Altai până în Balcani", ce aduce in fata publicului 33 de picturi în ulei semnate de tot atâţia artişti din 17 ţări, se va deschide pe 1 februarie, de la ora 18.30, la Galeria Artelor din cadrul Cercului Militar Naţional.

30
/01
/17

Seară romantică la Sala Radio pentru iubitorii muzicii pe data de 3 februarie (vineri, de la ora 19.00). Orchestra Națională Radio dirijată de Gheorghe Costin și având-o ca solistă pe Cristina Anghelescu va interpreta un program ce va cuprinde lucrări celebre ale repertoriului romantic: C. M. von Weber - Uvertura operei Oberon, P. I. Ceaikovski - Concertul în re major pentru vioară şi orchestră, op. 35 și J. Brahms - Simfonia nr. 1 în do minor, op. 68.