Istoricul israelian Zvi Yavetz, nascut în Romania, a decedat in Israel, la 87 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/istoricul-israelian-zvi-yavetz-nascut-in-romania-a-decedat-in-israel-la-87-de-ani/

Istoricul şi profesorul universitar israelian Zvi Yavetz, originar din România, a decedat luni seară, în Israel, la vârsta de 87 de ani, scrie ziarul Haaretz, în ediţia online. Istoricul şi profesorul universitar Zvi Yavetz s-a numărat printre fondatorii Facultăţii de Ştiinţe Umaniste a Universităţii din Tel Aviv şi a fost distins cu Premiul „Israel” în […]

Un articol de Andrada Văsii|9 ianuarie 2013

Istoricul şi profesorul universitar israelian Zvi Yavetz, originar din România, a decedat luni seară, în Israel, la vârsta de 87 de ani, scrie ziarul Haaretz, în ediţia online.

Istoricul şi profesorul universitar Zvi Yavetz s-a numărat printre fondatorii Facultăţii de Ştiinţe Umaniste a Universităţii din Tel Aviv şi a fost distins cu Premiul „Israel” în anul 1990, relatează Haaretz.

A fost unul dintre primii lectori ai Universităţii din Tel Aviv, a fost şeful catedrei Departamentului de Istorie şi a deţinut postul de decan al Facultăţii de Ştiinţe Umaniste. A preluat această funcţie în 1956, la invitaţia lui Chaim Levanon, primarul de atunci al oraşului Tel Aviv.

Yavetz se specializase în istoria fostului Imperiu Roman, publicând numeroase cărţi şi articole pe această temă. Printre temele preferate erau cele despre activităţile lui Augustus, Iulius Caesar, Caligula şi Tiberius, Cicero, Claudius şi Nero.

Yavetz s-a născut la Cernăuţi, în 1925, în perioada în care oraşul era pe teritoriul României. La vârsta de 16 ani, a fost trimis împreună cu familia în lagăre de concentrare naziste. Mama lui şi cele mai multe rude au murit în timpul Holocaustului, iar Zvi Yavetz a reuşit să plece din România în 1944, ajungând via Turcia şi Cipru, în teritoriul palestinian aflat sub mandat britanic care a devenit în 1948 statul Israel.

 

Sursa: Mediafax

20
/04
/17

Artistul multimedia Nikita Golubev a transformat mai multe autovehicule murdare din Moscova în adevărate opere de artă. Sub pseudonimul "ProBoyNick", Golubev a pictat, în ultimele două săptămâni, diverse desene pe mai multe mașini din capitala Rusiei și a distribuit online fotografiile cu operele create. Artistul rus realizează aceste desene folosindu-se de degete și pensule.

19
/04
/17

Poetul Claudiu Komartin (33 de ani) ține în viață un cenaclu – Institutul Blecher. Și o editură care publică poezie – Casa de Editură Max Blecher. Claudiu Komartin, din Berceni. Trăiește între poeți și pentru poezie. Către viitor se uită, așa cum e și firesc, în ordinea poetică a lumii, cu scepticism.

19
/04
/17

Peste aproximativ o lună, în capitală debutează cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB). Timp de o săptămână, în perioada 15-21 mai, peste 100 de poeţi din peste 30 de ţări vor sosi la Bucureşti, prilejuind publicului iubitor de poezie ocazia de a participa la mai mult de 20 de evenimente, organizate în 10 spații culturale cunoscute din oraș.

19
/04
/17

Festivalul Internațional al Luminii – Spotlight, organizat de Primăria Municipiului București prin ARCUB, revine între 20 și 23 aprilie, cu o nouă ediție ce reinterpretează peisajul urban bucureștean prin intermediul artei digitale și multimedia.

19
/04
/17

Concertul nr. 1 în mi bemol pentru violoncel și orchestră de D. Șostakovici și Tablouri dintr-o expoziție, una dintre cele mai cunoscute partituri ale repertoriului rus, compusă de M. Musorgski și aranjată pentru orchestră de M. Ravel, se vor afla pe afișul concertului Orchestrei Naționale Radio, vineri, 21 aprilie 2017, de la ora 19.00, la Sala Radio.

19
/04
/17

George Bălăiţă unul dintre marii scriitori români contemporani, s-a stins din viață sâmbătă, cu o zi înainte de a împlini vârsta de de 82 de ani. În iunie 2008, în cadrul Târgului Bookfest, Uniunea Scriitorilor din România i-a decernat lui George Bălăiță Premiul Naţional pentru Literatură pentru întreaga operă.

18
/04
/17

INTERVIU Am stat de vorbă cu cineastul și profesorul universitar Copel Moscu, inițiatorul și directorul Cinepolitica, despre ce înseamnă un film politic, despre rolul unui astfel de festival și despre atracțiile noii ediții, care începe joi, la București, cu ultimul film al lui Andrzej Wajda, „Imaginea de apoi”.

18
/04
/17

Filmele premiate de public la Berlin, Sundance, Toronto, Vilnius sau Veneția vin la Audience Award Film Festival, unde „Insyriated” și „Perfetti Sconosciuti” vor avea proiecții în premieră.

18
/04
/17

Reuniunea generală de primăvară a Rețelei internaționale pentru arte performative contemporane (IETM) la București se desfășoară între 20 și 23 aprilie 2017.

18
/04
/17

JazzTM 2017 continuă seria premierelor pentru România cu Monty Alexander Harlem Kingston Express. Excepționala colaborare aduce pe scena din Piața Victoriei un sunet unic, aflat la confluența a două genuri muzicale sacre: jazz-ul din Harlem, New York, o lume definită de ritm și improvizație, și reggae-ul din Kingston, Jamaica, cu ritmul său de neconfundat și linii de bas intense.

17
/04
/17

Un interviu cu tânărul regizor Tudor Cristian Jurgiu despre debutul său, „Câinele japonez” (2013), disponibil acum pe platforma gratuită Cinepub. Povestea unui bătrân singur, Costache (Victor Rebengiuc), şi a reîntâlnirii cu fiul său, Ticu (Şerban Pavlu).

14
/04
/17

Se joacă la Teatrul Metropolis spectacolul „Zece pentru New York” (piesă scrisă și regizată de Lia Bugnar).

14
/04
/17

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, ajuns la a XXIV-a ediție, s-a creat și a crescut cu ajutorul comunității, al oamenilor care iubesc artele spectacolului sau au învățat să le iubească fiind spectatori la evenimentele festivalului din sălile de spectacol ori din stradă.

14
/04
/17

Optsprezece filme au fost selectate în această etapă în competiția Festivalului de la Cannes (17 - 28 mai), între care ''Happy End'', al austriacului Michael Haneke, "The Beguiled", al regizoarei americane Sofia Coppola, ''Rodin'', al francezului Jacques Doillon și "L'Amant double'' de asemenea al francezului François Ozon.

14
/04
/17

Cea de-a 70-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes va onora serialele de televiziune, odată cu prezentarea integrală a celui de-al doilea sezon al show-ului TV ”Top Of The Lake”, regizat de Jane Campion, şi a primelor două episoade din cel de-al treilea sezon din ”Twin Peaks”, de David Lynch

14
/04
/17

În prima zi de Paşti, românii întâmpinau sărbătoarea după tradiţia din strămoşi, având pe masă ouă roşii, miel şi vin. În a doua zi, intrau pe porţile fabricilor în schimbul programat. Telespectatorii TVR vor avea parte de surprize și emoții de sărbători, începând cu Vinerea Mare, până luni, 17 aprilie a doua zi de Paște, anunță cei de la TVR.