Peter Brook: „Nu detest nimic mai mult în teatru decât clişeele despre viaţă”
https://www.ziarulmetropolis.ro/peter-brook-nu-detest-nimic-mai-mult-in-teatru-decat-cliseele-despre-viata/

Cel mai important regizor de teatru postbelic, aşa cum îl consideră dicţionarele, Peter Brook s-a stins din viaţă pe 2 iulie, la vârsta de 97 de ani.

Un articol de Dana Ionescu|4 iulie 2022

Creatorul datorită căruia teatrul parizian Bouffes du Nord a intrat în istorie, regizorul unora dintre cele mai importante spectacole din ultimele decenii, Peter Brook a fost, înainte de toate, un căutător care a pășit neîncetat pe teritorii noi, ferindu-se de formule, călătorind spre noi ținuturi artistice tot timpul, încă de la primele creații scenice, realizate împreună cu Royal Shakespeare Company.

Fundamentală pentru arta prezentului, creația sa artistică a bucurat milioane de oameni – în deșert, pe spectatorii lipsiți de noțiunea de teatru, iar în cele mai renumite instituții de spectacol din lume publicul elevat. Poate cea mai influentă figură artistică a ultimei jumătăți de scol, Peter Brook este și autorul studiului considerat esențial pentru omul de teatru contemporan, care a marcat o schimbat semnificativă în gândirea despre teatru: „Spațiul gol”.

Pentru cititorul grăbit al prezentului, câteva gânduri relevante desprinse din cărțile lui Peter Brook, atâtea câte au în prezent ediții accesibile în limba română; „Fără secrete. Despre actorie și teatru” (trad. Monica Andronescu, Editura Nemira, 2012), „Spațiul gol” (trad. Monica Andronescu, Editura Nemira, 2014, „Punct și de la capăt. 40 de ani de explorări în teatru, film operă”, trad. Dana Ionescu, Editura Nemira, 2018, „Virtutea milei. Considerații asupra lui Shakespeare”, trad. Edith Negulici, Editura Scrisul românesc, 2020).

1.„Pot să iau orice spațiu gol și să-l consider o scenă. Un om traversează acest spațiu gol, în timp ce un altul îl privește și e tot ce trebuie ca să aibă loc un act teatral.”

2. „O experiență teatrală trebuie să fie legată de pulsul propriului timp, dar așa cum un mare designer nu va căuta niciodată orbește originalitatea, ci va face în așa fel încât să se îmbine în mod misterios propriile idei și propria creativitate cu învelișul vieții, mereu în schimbare. Arta teatrului trebuie să aibă o fațetă a vieții de zi cu zi – povești, situații, teme, toate trebuie să fie recognoscibile, pentru că omul este, întâi de toate, interesat de viața pe care o cunoaște. Arta teatrului trebuie să aibă, de asemenea, o substanță și un sens. Această substanță este dată de consistența experienței umane. Orice artist încearcă să surprindă asta în opera lui într-un fel sau altul și simte, probabil, că sensul se naște prin posibilitatea de a intra în contact cu o sursă invizibilă, aflată dincolo de limitele normale, care ajunge să-i dea sensului un sens… Arta este o roată care se învârtește în jurul unui centru fix, pe care nu putem nici să-l înțelegem, nici să-l definim.”

3. „Cred că toată viaţa mea firul conducător al creaţiei n-a constat nici în idei, nici în teorii, ci în descoperirea, pe care am făcut-o foarte devreme, că teatrul are o calitate pe care o împarte cu celelalte arte până la un punct: teatrul nu este o experienţă pe care o trăieşte creatorul singur (precum pictorul în faţa şevaletului) sau împreună cu câţiva apropiaţi, ci o artă pe care o experimentează toţi cei prezenţi. «Spectacol» şi «public» sunt cuvinte care dau sens ideii de teatru ca experienţă trăită şi împărtăşită.”

4. „Cum să te poziţionezi între «totul e posibil» şi «orice trebuie evitat»?! În esenţa ei, disciplina poate fi un aspect pozitiv sau unul negativ. Poate închide toate uşile, poate anula libertatea sau, pe de altă parte, poate aduce rigoarea indispensabilă care să te ajute să ieşi din ţinutul mlăştinos al lui «orice». Iată de ce nu există reţete. Să rămâi prea mult în adâncuri poate să devină plictisitor. Să stai prea mult în zona superficialului devine repede banal. Să rămâi prea mult pe culmi poate fi insuportabil. Trebuie să ne mutăm tot timpul”.

5. „Întotdeauna poți s-o iei de la capăt. În viață, asta e un mit, căci noi înșine nu o putem lua de la capăt în nicio privință. Nu poți da foaia înapoi, niciun ceas nu merge niciodată înapoi, niciodată nu avem încă o șansă. Dar în teatru se face mereu tabula rasa.

6. „Desigur, azi, ca întotdeauna, avem nevoie să punem în scenă ritualuri adevărate, dar, pentru ritualurile care pot face din mersul la teatru o experiență care să ne hrănească viața e nevoie de forme noi. Care nu sunt la dispoziția noastră pur și simplu și nicio conferință, propunere sau decizie nu ni le va aduce.

7. „(Actorul) trebuie să fie total implicat şi în acelaşi timp să păstreze distanţa – să fie detaşat, dar fără să se îndepărteze. Trebuie să fie sincer, dar trebuie să fie şi nesincer: trebuie să exerseze ca să înveţe cum să fie nesincer cu sinceritate şi cum să mintă mai adevărat. E ceva aproape imposibil, dar e esenţial şi cu multă uşurinţă ignorat.”

8. „Happening-ul e un model nou de mătură, extrem de eficace: cu siguranță adună bine gunoiul, dar, pe măsură ce curăță drumul, vechile dispute se fac din nou auzite. Forma împotriva lipsei de formă, libertatea împotriva disciplinei – o dialectică veche precum Pitagora, care a fost primul care a pus în opoziție termenii Limită și Infinit (…) inadecvarea din acest moment a happening-ului este că refuză să cerceteze în profunzime tocmai problema percepției. Crezându-se, în mod naiv, că strigătul <Treziți-vă!> e suficient. Că simpla chemare <Trăiește!> aduce în mod automat viața… Cu siguranță e nevoie de mai mult de-atât. Dar de ce anume?”

9. „E foarte important să acceptăm că există mister. Atunci când omul îşi pierde simţul sacrului, viaţa îşi pierde sensul şi nu e de loc întâmplător că la originile sale teatrul a fost o <taină>. Totuşi, meşteşugul teatrului nu poate şi nu trebuie să rămână un mister. Dacă mâna care ridică ciocanul nu e sigură de ceea ce face, va lovi degetul, şi nu cuiul. Vechea funcţie a teatrului trebuie respectată, dar nu cu acel tip de respect care te adoarme. E vorba de o scară ce trebuie urcată în permanenţă şi fiecare treaptă în plus înseamnă un alt nivel de calitate. Dar unde anume se află această scară? Treptele ei sunt detaliile, cele mai mici detalii cu care vă întâlniţi clipă de clipă. Arta detaliului duce spre sufletul misterului.”

10. „Nu detest nimic mai mult în teatru decât clişeele despre viaţă. Pentru a le evita, mi s-a părut că cel mai bun mod este să trec frontierele şi să continui să călătoresc. Asta e ceea ce ne îmbogăţeşte şi, totodată, ne conduce spre punctul important: publicul. Descoperim astfel o altă calitate şi ajungem pe culmea marii călătorii care ne permite să trăim o experienţă comună, actori şi spectatori deopotrivă. Suntem împreună actori şi spectatori. Ne suntem necesari unii altora.”

19
/08
/22

Ai Weiwei, unul dintre cei mai mari artiști ai secolului XXI, rememorează istoria vieții sale și a tatălui său în volumul autobiografic „1000 de ani de bucurii și dureri” (Editura Trei, 2022), oferind în același timp o captivantă incursiune în istoria recentă a Chinei.

19
/08
/22

Două evenimente muzicale româneşti în Germania se vor petrece pe 20 şi 22 august, mai precis concertul susţinut de Orchestra Română de Tineret dirijată de Gabriel Bebeşelea pe 20 august, ora 11, la ElbPhilharmonie Hamburg, în cadrul Festivalului Schleswig-Holstein şi recitalul de pe 22 august, la ora 19, de la Ambasada României din Berlin, susţinut de violonistul Valentin Şerban şi violoncelistul Ştefan Cazacu – laureate în 2021 ai Concursului Enescu –, împreună cu pianistul Cristian Niculescu.

18
/08
/22

Volumul „Născut în URSS” de Vasile Ernu, publicat la Polirom în cinci ediții, a apărut în limba japoneză, la Gunzosha Publishing Co (traducere de Seiko Takesono). La aceeași editură, se află în pregătire și volumul „Sălbaticii copii dingo” (Polirom, 2021, două ediții).

18
/08
/22

Era anul 1998, la Costinești, când regizorul Cornel Todea, inițiatorul programului, definea Gala Tânărului Actor HOP ca „teritoriul oferit paradoxului de a te putea afirma pe tine prin și alături de ceilalți”, ca „teritoriul oferit îndrăznelii de a fi tu însuți”, „curajului de a experimenta”.