Lope de Vega, recuperat după 400 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/lope-de-vega-recuperat-dupa-400-de-ani/

O comedie inedită, considerată pierdută, aparţinând marelui dramaturg spaniol din secolul al XVII-lea Lope de Vega, a fost descoperită la Biblioteca Naţională din Madrid (BNM), au anunţat experţii spanioli.

Un articol de Petre Ivan|24 ianuarie 2014

O comedie inedită, considerată pierdută, aparţinând marelui dramaturg spaniol din secolul al XVII-lea Lope de Vega, a fost descoperită la Biblioteca Naţională din Madrid (BNM), au anunţat experţii spanioli.

Manuscrisul comediei, intitulată „Mujeres y Criados” („Femei şi servitori”), a fost descoperit în arhivele Bibliotecii Naţionale de Alejandro Garcia Reidy, un cercetător al operei dramaturgului spaniol Lope de Vega (1562 – 1635).

„Este o descoperire foarte importantă”, a declarat Alberto Blecua, director al grupului de cercetare al Universităţii autonome din Barcelona (UAB), din care face parte cercetătorul care a făcut descoperirea, informează Mediafax.

O versiune numerotată a celor 56 de pagini ale manuscrisului a fost pusă la dispoziţie online, pe site-ul bibliotecii spaniole, iar piesa va fi pusă în scenă anul acesta pentru prima oară de când a fost scrisă, în 1613 sau 1614.

Comedia se desfăşoară la Madrid, unde două surori, Violante şi Luciana, sunt îndrăgostite de Claridan şi Teodoro.

Claridan este servitor, iar celălalt este secretarul unui anume conte Prospero. Povestea se complică odată cu intrarea în scenă a doi noi pretendenţi: contele Prospero însuşi, care îi face curte Lucianei, şi înstăritul Don Pedro, care aspiră la mâna Violantei, cu permisiunea tatălui acesteia.

„Comedia se poate adresa unui public actual, anumite scene seamănă cu vodevilul”, a declarat Alejandro Garcia Reidy.

Lope de Vega înregistrase această piesă de teatru într-o listă a lucrărilor sale, alcătuită în 1618, dar, până acum, piesa era considerată pierdută.

Lope de Vega

Félix Lope de Vega y Carpio, unul din cei mai importanţi poeţi şi dramaturgi din „Secolul de aur” al literaturii spaniole

Manuscrisul a fost găsit în arhivele Bibliotecii naţionale, care conţinea fondurile bibliotecii ducelui de Osuna e Infantado, achiziţionate de BNM în 1886, au declarat responsabilii arhivei, notează Mediafax.

Lope de Vega a fost creatorul „formulei” teatrului clasic spaniol, operele sale reprezentându-se şi în prezent la festivalurile de teatru clasic.

Este autorul a 3.000 de sonete, trei romane, patru nuvele, nouă epopei, trei poeme didactice şi a sute de comedii (1.800 la număr, conform dramaturgului Juan Pérez de Montalbán), acesta cultivând toate speciile literare, cu excepţia nuvelei picareşti.

Foto cu Lope de Vega – wikipedia

02
/02
/17

„Belgica”, filmul care are toate șansele să te teleporteze din sala de cinema direct în club pe ritmuri originale de Soulwax, va intra pe marile ecrane din România pe 17 februarie, distribuit de Transilvania Film.

02
/02
/17

Ștefan Bănică dă viață unui nou personaj fascinant din galeria dramaturgului Neil Simon, Jake, singurul rol masculin din piesa “Jake și femeile lui”. Piesa este regizată de Claudiu Goga, iar din distribuție fac parte: Carmen Tănase, Anca Dumitra, Andreea Vasile, Luminița Erga, Ada Galeș, Diana Roman, Nadiana Sălăgean, Roberta Mitache – femeile care populează lumea reală și imaginară a lui Jake, interpretat de Ștefan Bănică.

02
/02
/17

Călin Goia, solistul trupei Voltaj, a postat pe pagina de Facebook a formaţiei un videoclip în care cântă despre România, în contextul protestelor care au avut loc în mai multe oraşe din ţară, notează. Artistul face o numărătoare inversă a celor 10 zile în care ordonanţele de urgenţă adoptate marţi de Guvern mai pot fi contestate.

02
/02
/17

CRONICĂ DE FILM. E dificil de scris despre un debut care se anunţa promiţător, dar care se dovedeşte dezamăgitor, aşa cum este „La drum cu tata”, de Anca Miruna Lăzărescu, o regizoare româncă stabilită în Germania, unde a absolvit Universitatea de Televiziune și Film din München.

31
/01
/17

Coregraful suedez Mats Ek și balerina Ana Laguna au primit luni titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică "I. L. Caragiale". Ceremonia de acordare a distincțiilor a avut loc în cadrul manifestărilor organizate cu prilejul zilei UNATC "I. L. Caragiale".

31
/01
/17

 „Dictatorii sunt întotdeauna dezinformaţi. E rezultatul fricii pe care o sădesc. Cad în propria lor capcană: a terorii. De fapt, mi-e frică - mi-e frică să spun tot ce gândesc. Dacă acest carnet cade în mâna cuiva? La români, stomacul e mai important decât creierul. Chiar şi decât picioarele...", nota în jurnalul său regizorul Alexandru Tatos, pe 20 mai 1973. Într-o zi de 31 ianuarie (1990) Alexandru Tatos înceta din viaţă.

31
/01
/17

A vrut să se facă aviator și a devenit actor, pentru că așa cum spunea în ale sale memorii “cea mai frumoasă frumusețe este meseria pe care mi-am ales-o și căreia m-am dedicat vreme de 50 de ani. Privind în urmă pot spune că nu aş schimba nimic la viaţa mea. Am avut o viaţă bogată şi fericită. Am avut o imaginaţie suficient de bogată încât să pot să mă închipui în tot felul de situaţii sociale în care aş fi putut să trăiesc şi să-mi dau seama că nu m-ar fi satisfăcut niciuna”.

30
/01
/17

Tipătescu (terminând de citit o frază din jurnal): "... Ruşine pentru oraşul nostru să tremure în faţa unui om!... Ruşine pentru guvernul vitreg, care dă unul din cele mai frumoase judeţe ale României pradă în ghearele unui vampir!..." (indignat) "Eu vampir, 'ai?... Caraghioz!” - O scrisoare pierdută (1883), Ion Luca Caragiale. Astăzi se împlinesc 165 de ani de la nașterea celui mai important dramaturg român.

30
/01
/17

Pe 25 ianuarie 2017, la Teatrul de Comedie din Bucureşti a avut loc premiera spectacolului ''Micul prinţ''. Povestea scrisă de Antoine de Saint-Exupéry (traducere Ileana Cantuniari) a fost pusă în scenă de regizorul Alexandru Dabija, cu semnătura scenografică a lui Mircea Cantor și muzica Adei Milea, micul prinţ fiind interpretat de Dorina Chiriac.

30
/01
/17

La un an de la moartea lui George Alexandru (1957-2016), Televiziunea Română şi Teatrul Nottara îi aduc un omagiu celui care, între copertele primelor și ultimelor sale spectacole, a interpretat zeci de roluri în teatru și film. Astfel, iubitorii teatrului pot vedea în această seară, de la ora 21.20, pe TVR 2, spectacolul IN MEMORIAM George Alexandru.

30
/01
/17

Expoziţia itinerantă "Lumea turcică din Munţii Altai până în Balcani", ce aduce in fata publicului 33 de picturi în ulei semnate de tot atâţia artişti din 17 ţări, se va deschide pe 1 februarie, de la ora 18.30, la Galeria Artelor din cadrul Cercului Militar Naţional.

30
/01
/17

Seară romantică la Sala Radio pentru iubitorii muzicii pe data de 3 februarie (vineri, de la ora 19.00). Orchestra Națională Radio dirijată de Gheorghe Costin și având-o ca solistă pe Cristina Anghelescu va interpreta un program ce va cuprinde lucrări celebre ale repertoriului romantic: C. M. von Weber - Uvertura operei Oberon, P. I. Ceaikovski - Concertul în re major pentru vioară şi orchestră, op. 35 și J. Brahms - Simfonia nr. 1 în do minor, op. 68.