MARATON BACH la Sala Radio, sub bagheta lui Tiberiu Soare
https://www.ziarulmetropolis.ro/maraton-bach-la-sala-radio-sub-bagheta-lui-tiberiu-soare/

Miercuri, 27 februarie 2013, ora 19.00, sunteţi invitaţi la Sala Radio pentru un adevărat „maraton” BACH reunind trei dintre cele şase concerte brandenburgice – considerate adesea ca cele mai rafinate creaţii ale muzicii baroce – şi Concertul  în do minor pentru violoncel şi orchestră. Dacă în 2012 RĂZVAN SUMA a prezentat publicului din 17 oraşe […]

Un articol de Andrada Văsii|20 februarie 2013

Miercuri, 27 februarie 2013, ora 19.00, sunteţi invitaţi la Sala Radio pentru un adevărat „maraton” BACH reunind trei dintre cele şase concerte brandenburgice – considerate adesea ca cele mai rafinate creaţii ale muzicii baroce – şi Concertul  în do minor pentru violoncel şi orchestră. Dacă în 2012 RĂZVAN SUMA a prezentat publicului din 17 oraşe din România cele două ediţii ale turneului său naţional solo „Vă place BACH?”, de această dată, alături de Orchestra de Cameră Radio, va evolua sub bagheta carismaticului TIBERIU SOARE, dirijor principal al Orchestrei Naţionale Radio începând din această stagiune.

Concertele brandenburgice au fost dedicate de marele Bach lui  Christian Ludwig, nobil de Brandenburg-Schwedt, de unde şi denumirea frumoaselor compoziţii. Dintre cele şase lucrări, veţi asculta la Sala Radio : Concertul brandenburgic nr. 3 în sol major, Concertul brandenburgic nr. 5 în re major şi Concertul brandenburgic nr. 6 în si bemol major. Îi veţi aplauda în momentele de solo pe muzicienii: GABRIEL DĂNILĂ – vioară (solist instrumentist şef de partidă vioara a doua în Orchestra de Cameră Radio), CONSTANŢA  CAZACU – flaut (solistă intrumentistă-şef partidă, membră a Orchestrei de Cameră Radio) şi ALEXANDRU  PETROVICI – clavecín (pianist, dirijor şi bariton, artist cu o bogată activitate pe mai multe paliere muzicale).

 

Pentru alte informaţii legate de stagiunea 2012-2013 a Orchestrelor şi Corurilor Radio vă rugăm să consultaţi site-ul orchestre.srr.ro.

 

 

Tiberiu Soare îşi desfaşoară activitatea muzicală ca dirijor din anul 1999, lucrând alături de orchestrele a numeroase filarmonici şi teatre de operă din ţară, realizând turnee în Ungaria, Suedia, Bulgaria, Israel, China, Germania şi Elveţia. La ora actuală este dirijor şef al Orchestrelor şi Corurilor Radio România şi dirijor la Opera Naţională din Bucureşti

La pupitrul Orchestrei Naţionale Radio a realizat până acum numeroase concerte şi înregistrări, dintre care pot fi amintite cele două compact discuri cu soprana de origine română Teodora Gheorghiu şi violoncelista franceză Ophelie Galliard realizate în luna septembrie 2010 pentru casa de discuri Harmonia Mundi. De asemenea, a dirijat concertul de la Expoziţia Mondială Shanghai 2010, în compania soliştilor Alexandru Tomescu şi Horia Mihail şi s-a aflat la pupitrul Orchestrei Naţionale Radio în cadrul Festivalului Internaţional de la Varna, în 2011.

În 2003 a obţinut Premiul Criticii Muzicale pentru aportul său în cadrul proiectului „Traviata – 150 de ani”. În 2006 revista Actualitatea Muzicală i-a decernat Premiul pentru cea mai convingatoare prestaţie a unui tânăr interpret în urma activităţii sale din stagiunea precedentă. În 2011 dirijorului i-a fost acordat Premiul Uniunii Artiştilor Interpreţi din România în urma realizării premierei spectacolului „Oedipe” de George Enescu la pupitrul orchestrei Operei Naţionale Bucureşti în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu”, ediţia 2011.

În 11 septembrie 2010 Tiberiu Soare a fost invitat să dirijeze primul său concert la pupitrul London Philharmonic Orchestra, alături de soprana Angela Gheorghiu. A urmat o serie de apariţii alături de Suedwestfallischen Philarmonie în sala Filarmonicii din Essen (Germania) şi alături de Filarmonica „George Enescu” la Muscat, capitala Sultanatului Oman.

Alături de activitatea de pe scena Sălii Radio, pentru stagiunea 2012-2013 are în program concerte alături de soprana Angela Gheorghiu la Salle Pleyel (Paris) cu Orchestre National de l’Ile de France, la Helsinki  şi la Barbican Center cu Royal Philharmonic Orchestra din Londra.

 

 

RĂZVAN SUMA este unul dintre cei mai activi tineri muzicieni români, cu un repertoriu cuprinzător, realizat în numeroasele recitaluri şi concerte susţinute în întreaga lume. Pe lângă activitatea concertistică din România, interpretează frecvent împreună cu pianistul spaniol Josu Okinena, alături de care a concertat în săli ca “Auditorio Nacional de Madrid”, „Teatro Colon” din Buenos Aires sau „Kursall” din San Sebastian.

În anul 2000 a obţinut diploma de licenţă a Academiei de Muzică din Bucureşti la clasa maestrului Marin Cazacu, iar în 2002 a început programul de perfecţionare „Artist Diploma” la Longy School of Music – Cambridge – Statele Unite, la clasa profesorului Terry King.

Răzvan Suma a realizat din 2006 până în prezent şase turnee în formulă de Trio – „Romanian Piano Trio” sau „Trio Strad” – alături de Alexandru Tomescu, Horia Mihail, respectiv Toma Popovici. Alături de Marin Cazacu, Alexandra Guţu şi Octavian Lup, în componenţa cvartetului de violoncele „Cellissimo”, Răzvan Suma a fost prezent pe scene din  Italia, Portugalia, Macao sau Maroc. A colaborat cu nume importante ale muzicii clasice internaţionale, precum Maxim Vengerov, Cristian Badea, Cvartetul Borromeo, Cvartetul Voces, Silvia Marcovici sau Misha Katz.

Primul turneu solo susţinut de Răzvan Suma, Vă place BACH ?, ediţia I (1-21 martie 2012), a însemnat prima interpretare a unui artist român, într-un singur concert, a integralei suitelor pentru violoncel solo semnate de J.S. Bach. Cea de-a doua ediţie a turneului naţional Vă place BACH ? s-a desfăşurat între 2 octombrie şi 7 noiembrie în zece oraşe din România.

În 2009, Răzvan Suma a devenit solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio, iar în calitate de profesor asociat la Universitatea de Muzică Bucureşti dezvoltă o intensă activitate pedagogică. Este invitat să predea la cursuri de măiestrie organizate în ţări ca Spania, Argentina, Coreea şi în România, în cadrul atelierelor organizate de Asociaţia SONORO.

Pentru anul 2013, în afara proiectelor concertistice şi camerale, Răzvan Suma pregăteşte un nou turneu naţional intitulat Vă place Brahms ?.

16
/04
/18

Vladimir Jurowski, a fost desemnat „Dirijorul Anului” în cadrul „International Opera Awards”. Dirijorul rus este, începând cu anul 2017, Directorul Artistic al Concursului și Festivalului Internațional „George Enescu”, alături de Președintele Onorific, maestrul Zubin Mehta.

06
/04
/18

TVR 1 a pregătit, pentru săptămâna 5-11 aprilie, o serie de programe speciale dedicate Sărbătorilor Pascale. Printre acestea: Slujba de Înviere, La masa de Paşti cu Iuliana Tudor, Familia Regală – meniuri alese la Castelul Săvârşin sau "Generozitate şi omenie pentru Izolaţi în România" – poveşti cu şi despre românii din cătunele izolate ale României

05
/04
/18

Se împlinesc, astăzi, 24 de ani de la moartea Kurt Cobain. Solistul şi fondatorul grupului Nirvana avea 27 de ani atunci când s-a sinucis (s-a împușcat în cap) pe 5 aprilie 1994 în vila lui din Seattle. Opt ani mai târziu,  ultima înregistrare în studio a trupei Nirvana, “You Know You’re Right”,  a fost scoasă pe piaţă ajungând pe prima poziție a clasamentelor din întreaga lume.

04
/04
/18

Muzicianul Mike Godoroja (53 de ani), cunoscut și ca realizator de emisiuni de radio și televiziune de profil blues, jazz sau rock, fondator al Mike Godoroja & Blue Spirit, a militat mereu ca românii să rămână în România. El ne-a oferit un interviu special în acest an al centenarului Marii Uniri.

03
/04
/18

Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu își dau o nouă întâlnire cu publicul la Sala Radio joi, 5 aprilie, de la ora 19.00, într-un concert de excepție alături de Orchestra Națională Radio, sub bagheta dirijorului japonez Naoto Otomo. Concertul va debuta într-o notă muzicală inspirată din repertoriul japonez contemporan, cu lucrarea Triptyque pentru orchestră de coarde, de Yasushi Akutagawa.

30
/03
/18

Pianistul Horia Mihail pleacă din nou la drum într-un turneu naţional extraordinar. În perioada 9 aprilie – 8 mai va susţine 18 recitaluri în 17 orașe din țară. Pianul călător ediția a opta marchează 100 de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia, prilej cu care Horia Mihail a pregătit o serie de piese celebre de Mozart, Beethoven, Schumann şi George Enescu.

30
/03
/18

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” susține concertul extraordinar de Paște duminică, 1 aprilie, de la ora 18:00, la Ateneul Român. Nelipsit din tradiția evenimentelor de sărbători pe care celebrul ansamblu coral românesc le susține neîntrerupt de 55 de ani, concertul din acest an coincide cu sărbătoarea Floriilor în calendarul ortodox și cu Paștele pentru creștinii de rit catolic.

29
/03
/18

A treia ediție DokStation Music Documentary Film Festival, singurul festival de documentare muzicale din București, va avea loc în perioada 13-16 septembrie 2018. Festivalul va aduce în fața publicului din mai multe cartiere ale Capitalei proiecții, concerte, evenimente și ateliere pentru copii și tineri, atât în clădiri cu istorie și tradiție, cât și în spații neconvenționale.

28
/03
/18

Cel mai longeviv festival de jazz din România își așteaptă spectatorii la Sibiu în a doua jumătate a lunii mai. În perioada 17-20 mai 2018, Piața Mare va vibra în acorduri de jazz, în cadrul celei de-a 48-a ediții a Sibiu Jazz Festival.

26
/03
/18

Analia Selis, alături de ceilalți membri ai grupului ArgEnTango, violoncelistul Răzvan Suma, pianistul Mariano Castro, bandoneonistul Omar Massa și violonistul Rafael Butaru, propun publicului o întâlnire cu tangoul argentinian tradițional, printr-un nou turneu –  ArgEnTango Tradițional –, derulat în luna martie 2018, în 10 orașe din România și Germania, și care ajunge marți, 27 martie, de la ora 19.00, la Sala Radio, în concertul de închidere a turneului.

26
/03
/18

Într-o zi de 26 martie (1827) se stingea din viață, la vârsta de 56 de ani, unul dintre cei mai cunoscuți și mai influenți compozitori din toate timpurile. Ludwig van Beethoven a murit din cauza unei ciroze hepatice în locuința sa mizeră din Viena, într-o dezordine de nedescris.