Márquez, mai frumos ca niciodată
https://www.ziarulmetropolis.ro/marquez-mai-frumos-ca-niciodata/

Gabriel García Márquez a fost, aşa cum rezultă şi din scurtele ferpare întocmite ad-hoc în lumile noastre virtuale, cel mai popular, cel mai iubit scriitor al timpurilor noastre.

Un articol de Andrei Crăciun|18 aprilie 2014

Când, la 87 de ani, săvârşește ultimul sacrificiu, cel mai uman dintre toate, însuși Márquez, poate că e mai bine să taci o tăcere care să se întindă pe măcar întreg pământul. Nu se întâmplă însă așa. Căci Gabriel García Márquez a fost, așa cum rezultă și din scurtele ferpare întocmite ad-hoc în lumile noastre virtuale, cel mai popular, cel mai iubit scriitor al timpurilor noastre.

Nu judec acest diagnostic, nu-l neg, nu-l contest. Aceasta nu e și ierarhia mea, dar nu mă voi apuca acum să fac precum poetul din Irbit.

I-am preferat pe alții lui Márquez. Nu mă justific. Explic: Márquez a scris literatură cu o forță excepțională, cu o lejeritate de fenomen inaccesibil altor oameni care se întâmplă să aibă ca meserie, ba chiar ca vocație, scrisul.

A aruncat în jur frumusețe, așa cum un curcubeu, cum o furtună în larg, cum un răsărit, cum un apus, cum uneori ploaia, cum doar bunul Dumnezeu pot.

L-am citit dintotdeauna ca pe o desfășurare de energii care nu ne sunt comune, și, nefiindu-ne comune, nu ne sunt date și nouă celor care sperăm că prin mai mult talent, mai multă disciplină și mai multă șansă vom da cândva o carte care să nu se rușineze de apropierea veacului de singurătate.

Márquez, cu frazele sale luxuriante, nesfârșite, te face, însă, să-ți vezi această îndrăzneală în tot absurdul ei. În biblioteca personală, pe raftul lui Gabo nu mai stă nimeni. Mă agăț de acea solitudine ca de cineva care știi că te-ar putea oricând părăsi.

Cronica unei morţi anunţate

Și caut, acum, la moartea sa, o vijelie în adâncul meu și mă înspăimântă liniștea de care dau. Nu e liniștea din ghearele nebuniei. E altceva: la moartea lui Márquez îmi amintesc, într-un carusel magic, atâtea cuvinte din care a făcut Macondo, din care a făcut oamenii pe care i-am luat cu noi, martori tăcuți, dar nu întotdeauna, orbi, dar nu lipsiți de conștiință, ai măruntelor întâmplări care au fost viețile noastre.

În ziua morții sale, îmi amintesc totuși – de la primul la ultimul rând – o singură carte. Este, probabil, cea mai îndepărtată de perfecțiune. Este singura care m-a lăsat vreodată să cred că mi-ar fi putut fi îngăduită și mie. Crezând aceasta, pe ea am iubit-o cel mai mult. Cartea aceasta este „Cronica unei morți anunțate”.

Dintre toți oamenii pe care Márquez i-a ucis cu sălbăticie, cu necesitate, cu dragoste, oameni care deși de mult muriseră continuau să stăpânească pământul, la Santiago Nasar m-am gândit când am aflat că magul columbian și-a început, la 87 de ani, cea mai lungă dintre călătorii.

Da, la Santiago Nasar, care în clipa dinaintea sfârșitului anunțat se ținea drept, mândru, iar „chipul său sarazin cu cârlionții răsculați era mai frumos ca niciodată”.

Oamenii, oamenii adevărați vreau să spun, nu sunt niciodată doar biografia lor. Pe Márquez îl așteaptă o lungă nemurire – asta știe oricine. Eu aș vrea să mi se confirme, fie și într-un vis ceva mai îndelungat, că într-adevăr, cum îmi impune inima să cred, la fel ca Santiago Nasar, în clipa morții sale, Gabo avea cârlionții răsculați și era mai frumos ca niciodată.

08
/06
/19

Scrie cărţi care se vând în milioane de exemplare, este tradus în peste 50 de limbi. Are 43 de ani, e istoric, filosof şi autorul celebrelor „Sapiens”, „Homo Deus”, „21 de lecţii pentru secolul XXI”. Scriitorul şi profesorul Yuval Noah Harari este invitatul lui Cătălin Ştefănescu în studioul Garantat 100%. Puteți vedea interviul acordat în exclusivitate Televiziunii Române duminică, 9 iunie, de la 23.00.

31
/05
/19

Cartea „Copiii ghetoului. Numele meu este Adam” (traducere din limba arabă și note de Nicolae Dobrișan) a fost publicată la editura Polirom, în anul 2018 (romanul a fost finalist la Prize for Arabic Fiction, în 2017).

29
/05
/19

METROPOLIS SPECIAL Vă invităm să (re)descoperiți povestea de dragoste dintre Carol al II-lea și Elena Lupescu, așa cum ne-o înfățișează scriitoarea Tatiana Niculescu în cea mai nouă dintre cărțile sale – „Regele și Duduia” (Editura Humanitas, 2019).

29
/05
/19

Editura Vellant aduce la Salonul Internațional de Carte Bookfest, ediția a XIV-a, cărți însemnate: cel mai aclamat roman de debut al anului „Apă Dulce / FRESHWATER” de Akwaeke Emezi, tradus deja în 10 limbi și nominalizat la PEN Awards și Women's Prize for Fiction, „Povești de dragoste și neputință”, proză scurtă semnată de Dan Pleșa, o istorie a operei și una a capitalismului.

28
/05
/19

Sâmbătă, 1 iunie 2019, ora 11:00, la standul Corint Junior, are loc lansarea titlului „Călătorie în timp în compania unui hamster” de Ross Welford, chiar în prezența scriitorului. Evenimentul are loc în cadrul ediției a XIV-a a Salonului Internațional de Carte Bookfest, care se desfășoară la Romexpo, pavilion B2, în perioada 29 mai – 2 iunie.

23
/05
/19

Cartea „Cronica unui negustor de sânge” (traducere din chineză și note de Luminița Bălan) a fost publicată la Editura Humanitas Fiction.

21
/05
/19

Ludmila Uliţkaia, una dintre cele mai apreciate scriitoare ale lumii, o voce inconfundabilă a literaturii ruse contemporane, va vizita din nou România, în perioada 21-23 mai 2019, la invitaţia editurii Humanitas Fiction. Scriitoarea se va întâlni cu publicul bucureştean la evenimentele care vor avea loc  astăzi (marţi), de la ora 18.30, la Institutul Cervantes (bd. Regina Elisabeta nr. 38).