Natalie Ester, în două spectacole, la începutul lunii octombrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/natalie-ester-in-doua-spectacole-la-inceputul-lunii-octombrie/

Teatrul Roşu/Music Club prezintă duminică, 5 octombrie, de la ora 20.00, comedia „Săriţi de pe Fix“, cu Dan Helciug şi Natalie Ester. Scenariul şi regia sunt semnate de Natalie Ester, actriţă a Teatrului Evreiesc de Stat din Capitală.

Un articol de Petre Ivan|29 septembrie 2014

„Întotdeauna se cere o «scurtă prezentare» menită să atragă spectatorii. Cu cât e mai bine făcută, cu atât se presupune că lumea devine curioasă şi se înghesuie să-şi facă rezervări ca să vadă spectacolul. Şi dacă prezentarea e mai bună decât spectacolul, ce ne facem? Nu mai bine procedăm invers?

Antireclama zilei: Nu veniţi să ne vedeţi! Am lucrat fără nicio plăcere. E o porcărie pe care am scris-o la repezeală, se vrea comedie, dar probabil veţi plânge în hohote de mila noastră, a celor doi actori rataţi: Natalie Ester şi Dan Helciug (ăsta din urmă mai are şi pretenţii de cântăreţ).

Cei doi stau în scenă preţ de o oră şi trăiesc o poveste în care cu siguranţă vă veţi regăsi. Deci nu are rost să o vedeţi, că veţi sfârşi nervoşi când veţi înţelege că aţi lăsat viaţa să treacă pe lângă voi aşteptând bucurii şi realizări măreţe când de fapt, fericirea era sub nasul vostru“, scrie Natalie Ester.

INFO

Music club (Str. Bărăţiei, 31, Bucureşti, Sector 3)

Rezervări: 0723.196.376

Accesul în club se realizează cu o oră înainte de începerea reprezentaţiei.

Natalie Ester mai poate fi văzută şi joi, 9 octombrie, de la ora 19.00, la sala Muse a Teatrului de pe Lipscani, în spectacolul „Curriculum Vitae“. O actriţă renunţă la orice convenţie teatrală şi sparge în faţa spectatorilor toate măştile pe care le are asupra ei, lăsându-i să reacţioneze liber în faţa adevărului de multe ori comic, de multe ori dramatic. Când nu mai are nimic de adăugat, părăseşte sala, ţinându-l de mână, imaginar, pe Mircea Cărtărescu şi şoptind încrezătoare „Oricum, seara asta se mai repetă”.

Rezervări: 0734.000.236

12
/04
/24

Timpul aleargă pe lângă noi și ne impune ritmul. Presiunea este permanentă și de multe feluri. Pentru o femeie timpul curge altfel? Ceasul aleargă cu o altă viteză? Cât timp mai avem la 30 de ani?

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.

10
/04
/24

Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini – așa arată capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle. Alți 300 de artiști din toate genurile muzicale vor fi prezenți la castelul Banffy, din Bonțida, între 17 și 21 iulie, pentru a crea o nouă ediție epică, eclectică, exotică, explozivă.

10
/04
/24

Asociația Entuziart, promotor activ al integrării sociale și culturale a persoanelor cu nevoi speciale, este mândră să anunțe lansarea proiectului "CU OCHII MINȚII". Această inițiativă de pionierat, ce se desfășoară în perioada martie - noiembrie 2024, urmărește să îmbogățească viețile persoanelor cu deficiențe de vedere prin art terapie, dans terapie, psihoterapie și activități expresiv-creative.

10
/04
/24

În perioada 12-14 aprilie 2024, România va participa la Festival du Livre de Paris, prestigios eveniment internațional dedicat cărții și literaturii, organizat la Grand Palais Éphémère și în alte câteva spaţii emblematice din Paris şi în librării partenere.

10
/04
/24

The Rembrandt Art Experience în parteneriat cu Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, anunță lansarea seriilor de ateliere de artă, dedicate familiei, inspirate de geniul suprarealist Salvador Dalí.

09
/04
/24

Sorin Zlat Trio propune iubitorilor de jazz un nou concert pe scena Sălii Mari de la ARCUB – Hanul Gabroveni, Changing Times, un mix între cool jazz, post-bop, jazz contemporan și muzică de avangardă, pe 24 aprilie, de la ora 19.00.

08
/04
/24

Vineri, 12 aprilie, la ora 19:30, Teatrul Apropo așteaptă publicul, în mereu surprinzătoarea sală de spectacole din cartierul Pipera, la o nouă premieră teatrală: FERICIREA de Eric Assous, un spectacol care tratează cu umor și delicatețe o dilemă a fiecărui cuplu: dacă poți să iubești și poți fi iubit, fericirea are oare termen de valabilitate?

08
/04
/24

„Pictura este singurul mediu în care se poate exprima natura viscerală a lumii”, este de părere Adrian Ghenie, artistul ale cărui lucrări se regăsesc astăzi în cele mai importante colecții din lume – precum Centre Pompidou (din Paris) și The Metropolitan Museum of Art (din New York).

08
/04
/24

Centrul de Comunicare Vizuală anunță cea de-a noua ediție a Conferinței Naționale de Fotografie (CNF2024), care se va derula în perioada 20-21 aprilie, la București, și va marca un moment esențial în calendarul evenimentelor dedicate artei fotografice din țara noastră.