NexT, despre dragoste și frumusețe
https://www.ziarulmetropolis.ro/next-despre-dragoste-si-frumusete/

Idile, trădări în amor, răzbunări sângeroase, personaje bizare şi fantezii îndrăzneţe – spectatorii le vor regăsi în două dintre programele speciale ale celei de-a 8-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film NexT (3 – 7 aprilie), NexT Is Love şi Next Look.

Un articol de Petre Ivan|14 februarie 2014

Idile, trădări în amor, răzbunări sângeroase, personaje bizare și fantezii îndrăznețe – spectatorii le vor regăsi în două dintre programele speciale ale celei de-a 8-a ediții a Festivalului Internațional de Film NexT (3 – 7 aprilie), NexT Is Love și Next Look.

Cele zece scurtmetraje din noua secțiune NexT Is Love au povești și viziuni surprinzătoare despre dragoste.

„Am încercat să fim surprinzători, cred că singura regulă a jocului a fost să evităm filmele care ne dau senzația de déjà-vu. Avem totul, de la povești liric-înfiorătoare sau tumultoase despre prima iubire, până la un gag foarte comic despre un cuplu în vârstă pentru care sexul nu mai e ce-a fost.

Și sunt vreo trei scurtmetraje în program în care contează mult metoda de a povesti, vorbesc mai mult despre cum e ilustrată iubirea în filme decât despre niște relații propriu-zise”, explică selecționerii Irina Trocan și Andrei Rus.

NexT

Andrei Rus, selecţioner Next 2014

Printre titlurile de neratat: Hainele lupului – un film plin de fantezie, care împrumută din „Scufița roșie”, despre o femeie de 30 de ani care speră să-și găsească iubirea și primește sfaturi și de la bunica ei, o femeie dezinhibată, care pare mai îndrăzneață decât ea.

Rătăcire e un scurtmetraj foarte senzual, care se petrece pe malul mării, cu un cuplu de tineri care sunt pe punctul să se logodească; idila lor aparent tihnită ia o întorsătură neașteptată.

Să tranșăm o anecdotă e o glumiță cinematografică: o serie de imagini filmate cu tot felul de brand-uri, obiecte și vietăți unite de o narațiune din off pentru a spune o poveste despre iubire, trădare și răzbunare sângeroasă.

Secțiunea NexT Look promite 15 scurtmetraje inventive, senzuale sau tenebroase împărțite în două programe: Body Image și Sparkle.

„Andrei Rus și cu mine ne-am dat seama, în timp ce pregăteam programul, că e mai bine să-l împărțim în două, ca să clarificăm un pic conceptul.

Primul calup din NexT Look, pe care l-am numit informal Body Image, e despre felul în care se văd personajele și felul în care look-ul le influențează viața”, spune criticul Irina Trocan.

Cel mai serios film din categoria asta ar fi Trupul regelui, de João Pedro Rodrigues, care încearcă să pună mai mulți actori în pielea unui personaj istoric, ca să vadă cum ar schimba fiecare dintre ei legenda.

NexT

Trupul regelui, de João Pedro Rodrigues

Iar unul dintre cele mai amuzante – Lăptarul prost-crescut, cu un motociclist care transpiră lapte și are vedenii cu copii îmbrăcați în tricouri cu literele alfabetului.

„Al doilea program, NexT Look – Sparkle, are filme care sunt izbitoare din punct de vedere vizual, fie că sunt animații (tenebroase, excentrice, zeflemitoare – avem cel mai ireverențios film făcut vreodată, cu titlul Eterna reîntoarcere), fie că sunt compuse într-un fel foarte personal (mă gândesc aici la înduioșătorul Goran)”, adaugă Irina Trocan.

Festivalul Internaţional de Film NexT va avea loc la Cinema Studio, Elvira Popescu, CinemaPro și Ceainăria Cărturești, între 3 – 7 aprilie 2014.

NexT

Afişul NexT 2014

Evenimentul este organizat de Societatea Culturală NexT, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, al Uniunii Cineaștilor din România și al Institutului Cultural Român.

Foto cu NexT – Societatea Culturală NexT, facebook

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.