Only God Forgives şi Heli: violenţă gratuită vs. violenţă necesară
https://www.ziarulmetropolis.ro/only-god-forgives-si-heli-violenta-gratuita-vs-violenta-necesara/

„Only God Forgives“, noul film al danezului Nicolas Winding Refn, este un act gratuit de teribilism, restanţier la capitolul scenariu, în timp ce „Heli“, pentru care mexicanul Amat Escalante a primit premiul de regie la Cannes, este un film răscolitor.

Un articol de Ionuţ Mareş|28 octombrie 2013

CRONICA DE FILM „Only God Forgives“, noul film al danezului Nicolas Winding Refn, este un act gratuit de teribilism, restanţier la capitolul scenariu, în timp ce „Heli“, pentru care mexicanul Amat Escalante a primit premiul de regie la Cannes, este un film răscolitor.

„Only God Forgives“, de Nicolas Winding Refn, şi „Heli“, de Amat Escalante, două dintre cele mai violente filme din acest an de pe Croazetă, au deschis vineri cea de-a patra ediţie a festivalului „Les films de Cannes à Bucarest”. Văzute în tandem, cele două producţii lansează, inevitabil, o discuţie despre violenţa în cinema.

În timp ce la danez violenţa este una de salon, un simplu fason („Uitaţi ce ştiu şi pot să fac!“), la mexican ea e mai degrabă o necesitate – aceea de a sugera cinematografic o parte a unei realităţi care, în Mexic, bate filmul.

În 2011, când a dat lovitura cu „Drive“, danezul Nicolas Winding Refn era un regizor deja cunoscut, chiar dacă în special printre cinefili. Numai că respectivul lungmetraj, care îl avea în rolul principal pe Ryan Gosling şi care i-a adus premiul pentru regie la Cannes, l-a făcut cu adevărat celebru la nivel mondial. Iar „Drive” a devenit astfel un film cult, chiar dacă şi alte lungmetraje ale sale, cum ar fi „Fear X”, „Bronson”, „Valhalla Rising” sau trilogia „Pusher”, îşi câştigaseră destui fani.

only god forgives

Ryan Gosling are rolul principal în filmul „Only God Forgives“

De aceea, era destul de greu pentru Refn să menţină acelaşi nivel. Iar aşteptările erau mari, mai ales că Ryan Gosling joacă şi în noul film, „Only God Forgives”, prezentat în luna mai în competiţia oficială a Festivalului de la Cannes.

Filmat la Bangkok, în Thailanda, „Only God Forgives” este un exerciţiu de stil care, oricât de dichisit vizual l-au dorit Refn şi directorul de imagine Larry Smith, ascunde, de fapt, un gol de idei cinematografice memorabile (iar juriul de la Cannes l-a ocolit la premii, pe bună dreptate).

Problema acestui film care se inspiră din (şi nu parodiază) producţiile sângeroase de serie B (în principal asiatice) este amestecul între un scenariu întins ca o peltea, o seriozitate care frizează uneori umorul involuntar şi o repetitivitate plictisitoare a încadraturilor (personajele ocupă obsedant centrul fiecărui cadru).

Vizual, filmul lui Refn funcţionează ca producţiile 3D: la început, imaginea (în acest caz culorile obţinute din lumini artificiale – roşu, albastru, verde, auriu) îţi fură ochiul, însă pe măsură ce privirea se obişnuieşte cu noua convenţie, mintea începe să-şi dorească şi altceva care s-o stimuleze.

Only God Forgives – violenţa îşi ratează ţintele

Şi tocmai acest „altceva” îi lipseşte filmului – capacitatea de a surprinde. Iar pentru asta nu este suficient personajul total atipic interpretat de Kristin Scott Thomas (Dacă, în „Drive”, Ryan Gosling era proaspăt şi avea un aer cool, aici nu mai este decât o umbră palidă).

Inserată undeva după jumătatea filmului, metafora ochiului tăiat, pe verticală şi nu pe orizontală, ca în „Câinele andaluz”, ar fi putut aduce o libertate a asociaţiilor suprarealiste, aşa cum se întâmplă la Bunuel. Caz în care filmul ar fi fost, poate, salvat. Numai că Refn ţine până la final de „poveste”, de tentativa firavă de construcţie narativă – un dealer de droguri (Gosling), proprietar al unei săli de box thailandez, îşi pierde fratele, ucis, iar posesiva lor mamă (Scott Thomas) îi cere să răzbune crima.

Violenţa din Only God Forgives este una banalizată – nici chestionată parodic, nici asumată realist. Inflaţia de acte sângeroase, o constantă a filmelor lui Refn, îşi ratează ţintele, chiar şi pe aceea de a şoca.

Gratuitatea din „Only Gord Forgives” este cu atât mai flagrantă cu cât este pusă în contrast cu violenţa din „Heli”, în regia lui Amat Escalande, un cineast care provine dintr-o ţară, Mexic, unde războiul drogurilor face zilnic victime, destabilizând întreaga societate.

Filmul a primit premiul pentru regie la Cannes, acelaşi trofeu pe care, în 2012, îl câştiga, pentru „Post Tenebras Lux”, Carlos Reygadas, un alt cineast mexican, susţinător şi unul dintre producătorii lui Escalante.

Un tânăr, Heli, lucrează într-o uzină auto şi locuieşte cu soţia, cu bebeluşul lor, cu tatăl şi cu o soră în vârstă de 12 ani. Aceasta din urmă are un prieten cu câţiva ani mai mare, cadet în trupele speciale de poliţie. Din dorinţa de a fugi cu „iubita” lui, cadetul sustrage droguri de la traficanţi şi le ascunde în casa fetei, implicându-i pe Heli şi pe familia sa într-o lume care nu lasă loc de speranţă.

Printr-o regie care mizează mai mult pe puterea de sugestie, Amat Escalante îşi începe filmul cu o secvenţă şoc (un tânăr este spânzurat de traficanţi de un pod), după care ne introduce, pe îndelete, în familia lui Heli, pregătind terenul pentru a doua parte, când declanşează sarabanda violenţei aparent implacabile şi cu urmări pe termen lung.

Citiţi şi: Cannes-ul se mută pentru o săptămână la Bucureşti

„Heli” nu „loveşte” atât prin cele câteva acte violente explicite (care nu sunt neapărat şi cele mai sângeroase posibile, date fiind decapitările periodice din Mexic), cât prin sugestia lipsei de speranţă, prin ideea că viitorul tinerilor (şi, extrapolând, al unei ţări) este determinat de un flagel scăpat de sub control.

Escalante lucrează la scară mică – îi este suficientă povestea unei singure familii pentru a propune o naraţiune universală despre destine frânte înainte de vreme.

Cineastul mexican evită deopotrivă melodrama, senzaţionalismul sau eroismul, dedramatizând cât mai mult posibil un fir narativ cu potenţial exploziv. Camera de filmat este mai degrabă un martor neimplicat, ce nu face decât să înregistreze un fenomen care pare că există de-o veşnicie şi că va mai dura la fel de mult.

„Only God Forgives” şi „Heli” vor intra în noiembrie şi în circuitul cinematografelor, primul fiind distribuit de Independenţa Film, iar al doilea – de Asociaţia Culturală Macondo.

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriţi-ne şi pe Facebook!

INFO

Heli (Mexic, 2013)

Regia: Amat Escalante

Cu: Armando Espitia, Andrea Vergara, Linda González

Rating: ●●●●○

……………………………………………………………………………………………………………..

Only God Forgives (Franţa, SUA, Thailanda 2013)

Regia: Nicolas Winding Refn

Cu: Ryan Gosling, Kristin Scott Thomas, Vithaya Pansringarm

Rating: ●●○○○

Ionuţ Mareş, autorul cronicilor,

este şi colaborator al blogului
de film şi cultură cinematografică

Marele Ecran

Foto din Only God Forgives şi Heli – capturi film

10
/07
/20

De vineri, 10 iulie, timp de zece zile, cele mai recente documentare de mediu, din 14 țări, vor fi difuzate gratuit, în premieră națională, pe online.pelicam.ro, în cadrul celei de-a 9-a ediții Pelicam - Festivalul Internațional de Film despre Mediu și Oameni, desfășurată exclusiv online.

10
/07
/20

Joi, 16 iulie, de la ora 21.00, în grădina Rezidenței BRD Scena9 (Str. I.L. Caragiale 32), va fi proiectat filmul artistic senegalez „Black Girl”, regizat și scris de Ousmane Sembène, în cadrul programului de proiecții de film în aer liber CINEVARA.

07
/07
/20

PREVIEW Două cinecluburi în aer liber - F-SIDES şi CINEVARA - le oferă cinefililor din Bucureşti şansa să vadă filme realizate de femei şi filme din patrimoniul cinematografiei.

07
/07
/20

Mai bogată ca niciodată în premiere, selecția de filme românești de la cea de-a 19-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania cuprinde un număr record de 21 de lungmetraje și 16 scurtmetraje, care vor fi proiectate, în prezența realizatorilor, între 31 iulie și 9 august, la Cluj-Napoca.

05
/07
/20

CRONICĂ DE FILM Scris și regizat de Nicolas Bedos, „La Belle Époque” (2019), prezentat anul trecut la Cannes în afara competiției și programat să deschidă ediția amânată din acest a TIFF-ului clujean, este o comedie tipic franceză cu vedete. Eternul subiect al cuplurilor în criză este ambalat puțin diferit, însă fără nimic memorabil.

04
/07
/20

S-a deschis Grădina cu Filme – Cinema & More: film românesc, documentare despre mari coregrafi, muzicieni sau creatori de modă, concerte, teatru, spectacole de improvizație și dezbateri, într-un program special în aer liber.

01
/07
/20

O incursiune în lumea lui Ingmar Bergman, creionată de scriitoarea norvegiană Linn Ullmann, fiica regizorului, în romanul „Neliniște”, publicat în 2015 și apărut recent și în limba română, la Editura Polirom.

30
/06
/20

OPINIE Desfăşurată în aer liber, după o amânare de trei luni din cauza pandemiei, gala Premiilor Gopo a avut câştigători previzibili. Deşi inevitabil mai puţin spectaculos ca de obicei, evenimentul a fost important prin simplul fapt că s-a desfăşurat şi că le-a permis câtorva sute de cineaşti să se reîntâlnească, într-un context dificil pentru filmul românesc.

30
/06
/20

Drama suedeză „Beartown/Scandalul” va avea premiera în toate teritoriile HBO Europe, în această toamnă. Serialul, bazat pe romanul bestseller al lui Fredrik Backman, este regizat de Peter Grönlund și îi are în rolurile principale pe Ulf Stenberg, Aliette Opheim, Tobias Zilliacus, Miriam Benthe și Oliver Dufaker.

29
/06
/20

Cele mai noi filme distribuite pe ecranele din România de către Independența Film se văd la TIFF (31 iulie - 9 august, Cluj), în timp ce contul de Vimeo al casei de distribuție primește titluri de referință, producții prezentate și premiate la Cannes.

Pagina 1 din 26412345...102030...Ultima »