Only God Forgives şi Heli: violenţă gratuită vs. violenţă necesară
http://www.ziarulmetropolis.ro/only-god-forgives-si-heli-violenta-gratuita-vs-violenta-necesara/

„Only God Forgives“, noul film al danezului Nicolas Winding Refn, este un act gratuit de teribilism, restanţier la capitolul scenariu, în timp ce „Heli“, pentru care mexicanul Amat Escalante a primit premiul de regie la Cannes, este un film răscolitor.

Un articol de Ionuţ Mareş|28 Octombrie 2013

CRONICA DE FILM „Only God Forgives“, noul film al danezului Nicolas Winding Refn, este un act gratuit de teribilism, restanţier la capitolul scenariu, în timp ce „Heli“, pentru care mexicanul Amat Escalante a primit premiul de regie la Cannes, este un film răscolitor.

„Only God Forgives“, de Nicolas Winding Refn, şi „Heli“, de Amat Escalante, două dintre cele mai violente filme din acest an de pe Croazetă, au deschis vineri cea de-a patra ediţie a festivalului „Les films de Cannes à Bucarest”. Văzute în tandem, cele două producţii lansează, inevitabil, o discuţie despre violenţa în cinema.

În timp ce la danez violenţa este una de salon, un simplu fason („Uitaţi ce ştiu şi pot să fac!“), la mexican ea e mai degrabă o necesitate – aceea de a sugera cinematografic o parte a unei realităţi care, în Mexic, bate filmul.

În 2011, când a dat lovitura cu „Drive“, danezul Nicolas Winding Refn era un regizor deja cunoscut, chiar dacă în special printre cinefili. Numai că respectivul lungmetraj, care îl avea în rolul principal pe Ryan Gosling şi care i-a adus premiul pentru regie la Cannes, l-a făcut cu adevărat celebru la nivel mondial. Iar „Drive” a devenit astfel un film cult, chiar dacă şi alte lungmetraje ale sale, cum ar fi „Fear X”, „Bronson”, „Valhalla Rising” sau trilogia „Pusher”, îşi câştigaseră destui fani.

only god forgives

Ryan Gosling are rolul principal în filmul „Only God Forgives“

De aceea, era destul de greu pentru Refn să menţină acelaşi nivel. Iar aşteptările erau mari, mai ales că Ryan Gosling joacă şi în noul film, „Only God Forgives”, prezentat în luna mai în competiţia oficială a Festivalului de la Cannes.

Filmat la Bangkok, în Thailanda, „Only God Forgives” este un exerciţiu de stil care, oricât de dichisit vizual l-au dorit Refn şi directorul de imagine Larry Smith, ascunde, de fapt, un gol de idei cinematografice memorabile (iar juriul de la Cannes l-a ocolit la premii, pe bună dreptate).

Problema acestui film care se inspiră din (şi nu parodiază) producţiile sângeroase de serie B (în principal asiatice) este amestecul între un scenariu întins ca o peltea, o seriozitate care frizează uneori umorul involuntar şi o repetitivitate plictisitoare a încadraturilor (personajele ocupă obsedant centrul fiecărui cadru).

Vizual, filmul lui Refn funcţionează ca producţiile 3D: la început, imaginea (în acest caz culorile obţinute din lumini artificiale – roşu, albastru, verde, auriu) îţi fură ochiul, însă pe măsură ce privirea se obişnuieşte cu noua convenţie, mintea începe să-şi dorească şi altceva care s-o stimuleze.

Only God Forgives – violenţa îşi ratează ţintele

Şi tocmai acest „altceva” îi lipseşte filmului – capacitatea de a surprinde. Iar pentru asta nu este suficient personajul total atipic interpretat de Kristin Scott Thomas (Dacă, în „Drive”, Ryan Gosling era proaspăt şi avea un aer cool, aici nu mai este decât o umbră palidă).

Inserată undeva după jumătatea filmului, metafora ochiului tăiat, pe verticală şi nu pe orizontală, ca în „Câinele andaluz”, ar fi putut aduce o libertate a asociaţiilor suprarealiste, aşa cum se întâmplă la Bunuel. Caz în care filmul ar fi fost, poate, salvat. Numai că Refn ţine până la final de „poveste”, de tentativa firavă de construcţie narativă – un dealer de droguri (Gosling), proprietar al unei săli de box thailandez, îşi pierde fratele, ucis, iar posesiva lor mamă (Scott Thomas) îi cere să răzbune crima.

Violenţa din Only God Forgives este una banalizată – nici chestionată parodic, nici asumată realist. Inflaţia de acte sângeroase, o constantă a filmelor lui Refn, îşi ratează ţintele, chiar şi pe aceea de a şoca.

Gratuitatea din „Only Gord Forgives” este cu atât mai flagrantă cu cât este pusă în contrast cu violenţa din „Heli”, în regia lui Amat Escalande, un cineast care provine dintr-o ţară, Mexic, unde războiul drogurilor face zilnic victime, destabilizând întreaga societate.

Filmul a primit premiul pentru regie la Cannes, acelaşi trofeu pe care, în 2012, îl câştiga, pentru „Post Tenebras Lux”, Carlos Reygadas, un alt cineast mexican, susţinător şi unul dintre producătorii lui Escalante.

Un tânăr, Heli, lucrează într-o uzină auto şi locuieşte cu soţia, cu bebeluşul lor, cu tatăl şi cu o soră în vârstă de 12 ani. Aceasta din urmă are un prieten cu câţiva ani mai mare, cadet în trupele speciale de poliţie. Din dorinţa de a fugi cu „iubita” lui, cadetul sustrage droguri de la traficanţi şi le ascunde în casa fetei, implicându-i pe Heli şi pe familia sa într-o lume care nu lasă loc de speranţă.

Printr-o regie care mizează mai mult pe puterea de sugestie, Amat Escalante îşi începe filmul cu o secvenţă şoc (un tânăr este spânzurat de traficanţi de un pod), după care ne introduce, pe îndelete, în familia lui Heli, pregătind terenul pentru a doua parte, când declanşează sarabanda violenţei aparent implacabile şi cu urmări pe termen lung.

Citiţi şi: Cannes-ul se mută pentru o săptămână la Bucureşti

„Heli” nu „loveşte” atât prin cele câteva acte violente explicite (care nu sunt neapărat şi cele mai sângeroase posibile, date fiind decapitările periodice din Mexic), cât prin sugestia lipsei de speranţă, prin ideea că viitorul tinerilor (şi, extrapolând, al unei ţări) este determinat de un flagel scăpat de sub control.

Escalante lucrează la scară mică – îi este suficientă povestea unei singure familii pentru a propune o naraţiune universală despre destine frânte înainte de vreme.

Cineastul mexican evită deopotrivă melodrama, senzaţionalismul sau eroismul, dedramatizând cât mai mult posibil un fir narativ cu potenţial exploziv. Camera de filmat este mai degrabă un martor neimplicat, ce nu face decât să înregistreze un fenomen care pare că există de-o veşnicie şi că va mai dura la fel de mult.

„Only God Forgives” şi „Heli” vor intra în noiembrie şi în circuitul cinematografelor, primul fiind distribuit de Independenţa Film, iar al doilea – de Asociaţia Culturală Macondo.

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriţi-ne şi pe Facebook!

INFO

Heli (Mexic, 2013)

Regia: Amat Escalante

Cu: Armando Espitia, Andrea Vergara, Linda González

Rating: ●●●●○

……………………………………………………………………………………………………………..

Only God Forgives (Franţa, SUA, Thailanda 2013)

Regia: Nicolas Winding Refn

Cu: Ryan Gosling, Kristin Scott Thomas, Vithaya Pansringarm

Rating: ●●○○○

Ionuţ Mareş, autorul cronicilor,

este şi colaborator al blogului
de film şi cultură cinematografică

Marele Ecran

Foto din Only God Forgives şi Heli – capturi film

25
/02
/17

În perioada 14-17 septembrie 2017, va avea loc a doua ediție a DokStation Music Documentary Film Festival, singurul festival de documentare muzicale din București. Proiecțiile, concertele, evenimentele și atelierele pentru copii și tineri se vor desfășura în mai multe cartiere ale capitalei.

24
/02
/17

CRONICĂ DE FILM Danny Boyle ţinteşte resursele de nostalgie după tinereţe ale spectatorilor, cu „T2 Trainspotting”, reîntâlnirea a patru personaje celebre după 20 de ani. În schimb, „Copacul cu poveşti”, de spaniolul J.A. Bayona, este o melodramă care evadează din când în când în fantastic, însă fără o mare îndrăzneală.

23
/02
/17

„Bacalaureat” (regia Cristian Mungiu)”, „Câini” (regia Bogdan Mirică), „Două lozuri” (regia Paul Negoescu), „Inimi cicatrizate” (regia Radu Jude) și „Sieranevada” (regia Cristi Puiu) intră oficial în cursa pentru trofeul Gopo 2017 la categoria „Cel mai bun film”.

22
/02
/17

Cele mai bune filme de peste an vin în 2017 la Festivalul Internațional de Film Transilvania, a cărui ediție cu numărul 16 va avea loc între 2 și 11 iunie. Premiate în marile festivaluri sau incluse în topurile de sfârșit de an ale criticilor, primele titluri anunțate din programul festivalului prefigurează o selecție eclectică, din care nu vor lipsi filme ce abordează teme fierbinți ale momentului - politică, religie, societate - , dar și filme de gen cu cârlig la marele public.

20
/02
/17

Asociația pentru film documentar românesc Docuart organizează în perioada martie - iunie 2017 cea de-a 4-a ediție a Caravanei Docuart, în cadrul căreia sunt anunțate proiecții la Brașov, Cluj-Napoca, Timișoara, Satu Mare, Gherla, Târgu Jiu, Arad și Vălenii de Munte.

20
/02
/17

Ca o invitație la reflecție și empatie, BIEFF supune dezbaterii ideile preconcepute legate de corpul uman – de prezentarea, reprezentarea și auto-reprezentarea lui – atrăgând atenția asupra complexelor implicații socio-politice ale identității. Popularele programe tematice dedicate corpului și performance-ului revin și anul acesta la BIEFF între 28 martie și 2 aprilie.

20
/02
/17

„Întotdeauna mi-am dorit să fiu o persoană mai bună ziua următoare decât am fost cu o zi în urmă.” – Sidney Poitier . Actorul din „Guess Who's Coming to Dinner” / Ghici cine vine la cină (1967) este primul artist de culoare distins cu un premiu Oscar. S-a născut la 20 februarie 1927, în timpul unei călătorii pe mare, pe care o făceau părinții săi dinspre insula natală, Cat Island, Bahamas către Miami, Florida, unde mergeau să vândă produsele de la fermă.

19
/02
/17

Singurul film românesc aflat anul acesta în competiţia oficială a celei de-a 67-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, lungmetrajul ,,Ana, mon amour”, regizat de Călin Peter Netzer, a primit sâmbătă seara premiul ,,Ursul de Argint” pentru ,,Contribuţie Artistică Deosebită în Cinematografie”, distincţie acordată Danei Bunescu pentru montajul filmului.

17
/02
/17

CRONICĂ DE FILM Inspirat dintr-un roman de autoficţiune al lui Cezar Paul-Bădescu, „Ana, mon amour”, noul film al lui Călin Peter Netzer, prezentat în Competiţia Festivalului de la Berlin, încearcă să reia reţeta stilistică de mare succes din „Poziţia copilului”, însă rezultatul este modest.

17
/02
/17

În această seară, echipa filmului ,,Ana, mon amour”, în frunte cu regizorul Călin Peter Netzer, actorii Diana Cavallioti şi Mircea Postelnicu, producătoarea Oana Iancu şi directorul de imagine Andrei Butică, a păşit pe covorul roşu al Festivalului Internaţional de Film de la Berlin. Filmul, care a rulat în premieră mondială la Berlinale Palast, de la ora 19.00, va putea fi vizionat pe marile ecrane din România cu începere din 3 martie.

17
/02
/17

DaKINO 26 demarează miercuri, 1 martie 2017, la Cinema PRO, cu proiecția în premieră în România a filmului Manchester by The Sea (6 nominalizări la Premiile Oscar 2017), cu Casey Affleck și Michelle Williams în rolurile principale. Festivalul Internațional de Film DaKINO, ediția a 26-a, va avea loc în perioada 1-5 martie 2017 la Cinema Pro, Studioul Horia Bernea — Cinema Muzeul Țăranului și ARCUB.

17
/02
/17

Regizorul finlandez Aki Kaurismaki a anunțat joi, în cadrul Festivalului de Film de la Berlin, că a decis să renunțe la activitatea cinematografică. Apreciatul cineast are șanse mari să obțină Ursul de Aur cu pelicula sa din competiție, pelicula ''The Other Side of Hope''. ''Sunt obosit. Vreau să încep să îmi trăiesc viața mea, în sfârșit'', a explicat regizorul de 59 de ani.

16
/02
/17

Disponibil acum pe platforma gratuită Cinepub, "Fraţii Dabija", în regia lui Cătălin Drăghici, este un documentar experiment de o oră prezentat prima dată în 2015 în câteva festivaluri (Montreal, Astra Sibiu).

13
/02
/17

"La La Land" a ieșit triumfător duminică seara la cea de a 70-a ediție a premiilor Academiei britanice de film, primind nu mai puțin de cinci trofee din cele 11 la care a fost nominalizat. Musicalul american a primit premiile BAFTA pentru cel mai bun film, cea mai bună regie, cea mai bună actriță în rol principal, cea mai bună coloană sonoră și cea mai bună imagine.

13
/02
/17

Majoritatea românilor (regizori, producători, actori, selecționeri de festival) veniți la Festivalul de Film de la Berlin au participat, duminică seara, la un protest pe covorul roșu, obținut prin amabilitatea organizatorilor festivalului, care le-a acordat un minut înaintea ultimei proiecții din palatul festivalului. Protestul a fost transmis live pe site-ul oficial al festivalului (berlinale.de).

11
/02
/17

Zeci de persoane, prieteni, admiratori, colegi, studenți și oameni simpli i-au adus un ultim omagiu regizorului Radu Gabrea, sâmbătă, la Teatrul Nottara. Sicriul cu trupul neînsuflețit al artistului a părăsit Teatrul Nottara la ora 16,30, în aplauzele celor care au dorit să-și ia adio de la cel pe care l-au iubit și admirat. Radu Gabrea a murit joi la vârsta de 79 de ani.

Page 1 of 16512345...102030...Last »